Situaţia este cu atât mai „groasă“, cu cât vine la 6 săptămâni înainte de preluarea preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene de către România.

Au mai fost critici la adresa României în alte rapoarte MCV şi luări de poziţii ale oficialilor UE. Dar niciodată aşa de dure, iar Rezoluţia PE a fost votată de toate grupurile parlamentare, fără excepţie. România le-a ignorat, pe cele mai multe, dar ce se întâmplă acum în justiţie a intrecut măsura şi pentru partenerii noştri din UE. Deja trei ţări, Polonia, Ungaria, România se abat de la principiile statului de drept şi independenţa justiţiei, şi UE nu mai umblă cu mănuşi. Este decisă să aducă lucrurile în matca descrisă în tratatele de aderare la UE. Cui nu-i convine, îşi ia jucăriile şi pleacă, după exemplul Marii Britanii.

De ce este România obligată să respecte aceste cerinţe ale UE

În primul rând, este litera Constituţiei, care spune la art. 148:

(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

(3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene.

(4) Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2) .

Ce s-ar putea invoca? Ca MCV şi Rezoluţia PE nu sunt obligatorii? Adică sunt date aşa, în joacă, ca divertisment şi prilej de distracţie? Cine judecă aşa nu cunoaşte mecanismele UE. Instituţiile sale, CE, Comisia de la Veneţia, PE, Raportul MCV, nu  pot fi luate în derâdere. Împreună cu CE ele reprezintă „gardianul“ respectării tratatelor de aderare şi, mai ales, al respectării Tratatului de la Copenhaga, privind statul de drept şi independenţa justiţiei. UE nu este o „grădiniţă“, unde copiii se joacă de-a oamenii mari!

Avem şi o decizie a CCR, nr 2/2012, care spune la punctul IV:

Or, calitatea de membru al Uniunii Europene impune statului român obligaţia de a aplică acest mecanism (MCV) şi a da curs recomandărilor stabilite în acest cadru, în conformitate cu dispoziţiile art. 148 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora „Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actele aderării şi din prevederile alineatului (2)“.

Iată că şi CCR găseşte în art. 148 din Constituţie obligaţia statului român de a respecta nu numai literă, dar şi spiritual tratatelor de aderare, printre care „recomandările“ din MCV.

Cu Rezoluţia PE lucrurile sunt şi mai clare. Nu poţi susţine că o Rezoluţie a PE este facultativă. Adică  aşa, o bătaie pe umăr, având semnificaţia: mă băieţi, fiţi şi voi mai cuminţi, băgaţi-vă minţile în cap! Nu există aşa ceva. Tot ce se votează în PE este OBLIGATORIU, altfel îşi pierde sensul şi esenţa sa de a fi.

Cum pot fi obligate parlamentul şi guvernul să ţină cont de aceste documente venite de la UE?

Este posibil ca aceste măsuri, cerute de UE, să nu fie respectate. În acest caz văd o cale prin care ar putea fi obligate s-o facă. Preşedintele să declare un conflict juridic de natură constituţională între Preşedinţie, pe de o parte, Guvern şi Parlament pe de altă parte. Acest gest este posibil în virtutea Constituţiei:

ARTICOLUL 80
(1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.

(2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la bună funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.

Cred că este calea cea mai directă, şi nu văd cum CCR şi-ar renega propria jurisprudenţă, ignorând ce a spus în 2012.