România, normalitate şi dialog

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

PSD este cel mai mare partid al României şi este normal ca tema alegerilor din toamnă să anime discuţii şi să genereze un interes major. Însă, asta nu înseamnă că orice părere ce nu este 100% identică, este conflictuală. Lucrurile stau foarte clar: România are nevoie de un Preşedinte şi de un Prim-ministru de stânga. Iar, în această privinţă şi eu, şi Victor Ponta suntem total de acord.

Şi, mai suntem de acord într-o privinţă: nimeni nu trebuie să-l forţeze pe Victor Ponta să ia o decizie, alta decât cea pe care el şi-o doreşte.

Cred că ar trebui ca, în abordarea temei privind viitorul candidat al PSD la prezidenţiale, să discutăm cu mai puţin patos şi cu mai multă luciditate. Ar fi o greşeală să alimentăm dispute fără sens. O discuţie deschisă privind candidatul stângii este perfect legitimă şi mai ales necesară pentru a putea fi urmată apoi, de o solidaritate internă de monolit a PSD în jurul candidatului ales. Doar aşa, România va avea un preşedinte de centru-stânga, după 10 ani de nedreptăţi şi dezastru provocate de Traian Băsescu. 

Dacă Victor Ponta decide să candideze, atunci trebuie să-l sprijinim cu toţii. PSD trebuie să facă dovada că a învăţat din greşelile trecutului din 2004 şi 2009. Unul dintre principiile fundamentale ale social-democraţiei este solidaritatea. Fac un apel către toţi colegii mei. Să fim raţionali şi să nu mai aruncăm cu noroi pentru că astfel, facem jocul lui Traian Băsescu. E timpul să lăsăm în urmă vechile dispute, e momentul să strângem rândurile şi să ne canalizăm toate resursele şi energiile pentru ca PSD-ul să furnizeze următorul preşedinte al României. Cu un preşedinte social-democrat, cu un premier de stânga, cu o majoritate coagulată în jurul PSD la nivelul Parlamentului, România va beneficia de un climat de stabilitate şi va putea să depăşească definitiv cei 10 ani de scandaluri, crize politice, austeritate, sărăcie şi nedreptate ai epocii Băsescu.

Pentru că discuţia cea mai importantă este ce trebuie să facă viitorul Preşedinte şi cum vrem să arate România în următorii 10 ani. Noul Preşedinte trebuie să fie capabil să apere România de orice fel de primejdie, internă sau externă, şi să-şi protejeze cetăţenii, indiferent dacă aceştia se află în ţară sau în străinătate; să reprezinte cu demnitate valorile, tradiţia şi cultura naţională şi să adune întreaga naţiune în jurul unui proiect naţional.

Înainte de 1989, ne doream democraţie şi capitalism, ani mai târziu, ne-am dorit integrarea în UE şi NATO. Astăzi, la 10 ani de la aderarea la NATO şi la 7 ani de la aderarea la Uniunea Europeană constatăm că nu este de ajuns. De aceea, proiectul naţional pe care eu îl propun României este ca în 10 ani să trăim ca în Occident.

Am lucrat în ultima perioadă, în cadrul Guvernului şi împreună cu Institutul Aspen la un proiect pe care îl numim România – Punte între Est şi Vest sau Romania Gateway. Proiectul, lucrat cu profesionişti din ţară şi din străinătate, arată cum putem creşte economia României cu 5% pe an. Astfel, vom putea crea locuri de muncă, şi vom avea bani de investiţii în educaţie, agricultură şi infrastructură. În 10 ani, vom fi la 77% din media europeană a nivelului de trai, înaintea Ungariei, Cehiei sau Greciei. Iar, pentru asta avem nevoie de două lucruri: oameni potriviţi la locul potrivit şi mai puţină corupţie şi hoţie.

Pentru că nu mai vreau să aud “frumoasă ţară, păcat că e locuită”! Ci, vreau ca România să fie descrisă asemenea modului în care o face Prinţul Charles: “Poate oamenii nu văd asta, dar România este o ţară minunată. Aici trăiesc oameni remarcabili, care nu se dau bătuţi. Aceşti oameni au trecut prin multe, au văzut multe suferinţe, distrugeri, iar vieţile le-au fost distruse. Le suntem datori să găsim o cale pentru un viitor mai bun, care să le păstreze cultura, tradiţiile şi valorile".

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite