România, într-un alt Crăciun

A fost odată, ca niciodată, o ţară prea frumoasă. Prin zăpada argintie, unii români colindă cu bucurie. Mai cu speranţă pentru viitor. Mai cu răbdare într-un prezent aparte. Mai cu înţelepciune, privind spre trecutul care ar putea fi altfel valorificat. În seara Crăciunului este datina străbună să vină luminaţi colindători, cu dragoste de ţară. Ultima sintagmă fiind intangibilă acolo unde mai zboară liberi vulturii carpatini.

Vorbe de ocazie? 

Locuri comune? 

Stele căzătoare?...

Şi cum ne-am lua ţara înapoi? 

Înapoi de la înstrăinarea din ultimele decenii... 

Cu instituţii solide, funcţionale, într-un stat care să iasă din amorţirea momentului, ca şi cum ar fi pregătit - vorba vine - pentru metastază. 

Cu o Preşedinţie de unde, măcar de acum înainte, nu o singură dată, cel ales să reprezinte acolo naţiunea atât de încercată, să refuze răspicat plecarea capului în faţa acelora care ne-au dezgolit Carpaţii până la brâu, ne-au confundat cu partea din spate a curţilor lor luminate de pe alte meridiane, ne-au aplaudat pentru tăcerea asumată din prea multă sfioşenie geopolitică, ne-au cântărit să ştie ce mai au de jecmănit cu o nesimţire diavolească şi fără reacţia demnă a apărătorilor Constituţiei României, câţi or mai fi aceştia. 

Cu un Premier care este timpul să dea semnul public că a înţeles de ce a fost numit acolo - să pună ordine, cu legea în mână, nu doar să zâmbească în spatele unor hârtii citite rar, deloc pe interesul concetăţenilor săi. Să pună ordine Domnul General, acolo unde bunul plac a generat şi menţine inegalităţi strigătoare la cer.  Să apere Primul Înstelat al Ţării interesul economic naţional al României, al României noastre, nu a altora! Să încurajeze, cu măsuri temerare, restartarea industriei naţionale de apărare, nu doar prin contracte, ci şi prin încurajarea măririi numărului locurilor de muncă pentru aceia care ştiu să ofere armatei ceea ce îi lipseşte acum. Să nu uite şeful guvernului român să îi atenţioneze elegant, dar răspicat, pe omologii săi de la Berlin şi Paris, aliaţii care au orgoliul să conducă Europa democraţiilor reprezentate la Bruxelles, că  - de acum înainte - se poate trata cu românii de la egal, la egal, amical, dar nicidecum conform unui obicei anterior, informal, de subordonare, chiar dacă nu facem parte din  zona Euro şi suntem priviţi doar ca unii dintre toleraţii fostului areal socialist existent pe aici, până în 1989. 

Cu un Ministru al Apărării care să înţeleagă că nu armata îi este obligată lui, ca persoană luminată, ci Domnia Sa este îndrituit moral să se ţină de cuvânt şi să apere, în primul rând condiţia militarului activ şi a celui în rezervă, să pună punct, pe căi legale, cu argumente punctuale, imbatabile, campaniilor subtile de denigrare a organismului  militar, sub pretexte vizibil generate de revanşa bătrâneilor unei alte structuri de forţă, de ignoranţa menţinută pe fondul lipsei de comunicare a datelor de interes naţional, pentru opinia publică românească, dar şi de apetitul vulgar pentru terfelirea a tot ceea ce înseamnă demnitate românească reală, nu mimată. 

O armată cu demnitari care nu îi apără capacitatea de a rămâne în picioare, când statul se clătină  puternic, este sortită deprecierii machiavelice, de o manieră practicată spre gloria unor şoricei de birou, rămaşi cu memoria intactă, cea desuetă, a anilor 89. 

Cu un Ministru de Interne care să plece acasă, aţi citit bine, dacă el mai crede, cu surâsu-i deloc credibil, că în fruntea acestui organism trebuie să se comporte ca o domnişoară de pension, deja posedată de coşmarul pierderii autorităţii în faţa purtătorilor de uniforme albastre ieşiţi în stradă ca urmare a nedreptăţii de a nu li se fi acordat drepturile cuvenite - de te duce gândul la vremea lefegiilor...Deocamdată, arena internă a României este după cum strigă mai tare un demagog sau altul din legislativul devenit o tribună a isteriilor celor care nu au mai trecut pe la examenul pisihic de la Spitalul nr.9, spre gloria veşnică a libertăţii de expresie violată de incultură, minciună, ipocrizie şi dedublare politică.

Cu un Ministru de Finanţe care să lase la o parte tentaţia de a fi în 2022 varianta românească a personajului din comedia satirică, din 1668, Avarul, a dramaturgului francez Molière. Când o parte deloc insignifiantă a societăţii româneşti o duce - pe plan financiar - la nivelul disperării existenţiale, domnul ministru, dacă are sânge în instalaţii, poate lua din banii alocaţi cui are deja destui, ba chiar prea mulţi - aici fiind vorba de instituţii saturate de bugete prea generoase cu priorităţile lor profesionale - ca să îi redistribuie acelor amărâţi, aşa cum sunt ei, deoarece şi pe umerii lor, place sau nu, stă România. Este o meschinărie apariţia Avarului 2021, în dialoguri pe micul ecran, în care explică contribuabililor de ce trebuie să se mulţumească ştim cu ce şi să accepte tot mai puţinul şi în anul care vine. Ridicol, 100%! Nu are soluţii? Să plece acasă. Sunt destui finanţişti capabili să îl înlocuiască.

Peticismul acesta financiar, cu care sunt amăgiţi contribuabilii români, indiferent de partidul de guvernământ, de ministrul aflat pe funcţie, de anul domniei unui premier sau altul ţine de mentalitatea de popor învins cu premeditare. Învins de laşii de la nivel înalt. Cei care nu sunt în stare să ia măsuri ca bărbaţi de Stat, nu de stat degeaba, pe un scaun ministerial sau altul.   

Cu un Ministru al Economiei care să iasă din postura de diriginte mediocru, al facturilor de plată a energiei electrice şi gazelor şi să anunţe constant, credibil, cu date publice concrete, întărirea structurilor economice unde statul român a rămas şi trebuie să rămână dirijorul redării bunăstării viitoare. Expresii de genul "nu avem","nu putem","nu suntem în măsură","într-o etapă viitoare" ţin de o impotenţă guvernamentală a cărui soluţionare este demisia sau demiterea.

Sau posturile de miniştri, în România anului 2021 sunt pentru plângăcioşi drăgăstoşi de fotoliile lor capitonate, altfel bine finanţate? 

Merită România un Crăciun mai bun? Cu un Preşedinte capabil să spună NU aroganţelor străine? Cu un Premier care să taie în carne vie dezordinea bine calculată din România vraişte de azi? Cu un Ministru care să fie al Armatei, nu al propriilor iluzii sociologice? Cu un Ministru de Interne, care să apară rar, dar eficient, în arena publică? Cu un Ministru de Finanţe care să anunţe la finalul fiecărei luni de zile un nou pas spre întremarea financiară a adminitraţiei de stat? Cu un Ministru al Economiei care să probeze că este al economiei României, nu a altor interese? 

Domnule General Nicolae Ciucă, timpul de graţie al Dumneavoastră, în raport cu răbdarea opiniei publice a trecut. 

Puneţi ordine.