România, în prima zi după eşecul Referendumului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Datele de care dispunem până în momentul scrierii şi publicării acestui comentariu atestă în cel mai categoric chip cu putinţă eşecul drastic al Referendumului convocat în vederea modificării Constituţiei în sensul redefinirii conceptului de familie.

Avem de-a face cu un faliment ideatic usturător în primul rând pentru autoarea iniţiativei, Coaliţia pentru familie, al cărui discurs radical, radicalizat, intolerant de-a dreptul, uneori fanatic şi nedezminţit contrar nu doar valorilor europene, aşa cum se prezintă ele la începutul secolului al XXI-lea, ci şi celor autentic şi în profunzime creştine - aşa cum sunt toleranţa, iubirea pentru aproape, indiferent dacă acest aproape este puţin altfel, s-a poziţionat în relaţie antagonică cu tot ceea ce se dovedeşte a fi România zilelor noastre.

Respectiva Coaliţie a căzut în greşeala de a întocmi alianţe neinspirate cu un partid politic, PSD, aflat în cădere liberă în opţiunile electoratului. Un partid al cărui lider, dl. Liviu Nicolae Dragnea, nu prea are o conduită conformă cu mai multe dintre poruncile Bibliei, îndeosebi cu aceea care spune Să nu furi!

Coaliţia pentru familie a mai comis greşeala de a miza prea mult pe puterea de convingere a Bisericii Ortodoxe Române, a Patriarhului Daniel, a mitropoliţilor şi a preoţilor, neluând în calcul faptul că o consistentă parte a românilor, îndeosebi cei cu educaţie superioară, care cred pe mai departe în valorile creştine, privesc cu un din ce în ce mai accentuat spirit critic imposibilitatea şi refuzul dorinţei de reformare şi de conectare la mersul Europei ale Bisericii naţionale. Pe care o simt prea mult şi prea suspect legată de Moscova şi de patriarhul Chiril, omul lui Putin. Nici implicarea şefilor cultelor neo-protestante, cei care au fost printre primii care s-au alăturat şi susţinut ideea acestui referendum pentru care o ţară săracă a trebuit să scoată din vistierie exorbitanta sumă de 40 de milioane de euro nu a fost din cale afară de fericită.

Degeaba caută acum Coaliţia pentru familie vinovaţi în toate părţile, chiar şi în rândurile PSD, care s-a dat de ceasul morţii ca referendumul să reuşească pentru a putea mai apoi să îl confişte, vina eşecului îi aparţine în principal ei şi vectorilor săi de imagine unul mai necharismatic ca altul. De la Mihai Gheorghiu la Corina Săcrieru, de la Mihail Neamţu la Adrian Papahagi. Şi fiindcă suntem la capitolul imagine nu pot să nu amintesc rolul nefast jucat de televiziuni deja compromise, precum România tv şi Antena 3.

Însă nu doar Coaliţia pentru Familie, PSD, BOR şi bisericile neoprotestante au de decontat pipărata notă a eşecului Referendumului. Ci şi partide aşa-zis de opoziţie, precum PNL sau PMP, care s-au dedat la un joc la două capete din dorinţa de a nu pierde din electorat. Pe care l-au crezut mai puţin educat, mai neeuropean, mai netolerant decât s-a dovedit a fi în realitate.  Şi-au mai probat o dată, în trecutul week end oportunismul şi micimea, piticimea staturii lor politice inşi precum Ludovic Orban, preşedintele PNL, sau Eugen Tomac, preşedintele PMP, dar şi fostul preşedinte Traian Băsescu. Degeaba a încercat pe un ton ridicat şi isteric dl. Ludovic Orban să explice, cui mai are timp şi răbdare să îi asculte vorbele, că Referendumul nu este numai ai PSD-ului şi al lui Dragnea, lumea l-a perceput astfel, iar pledoaria d-lui Orban, oratoria calpă în favoarea prezentării la urne la care s-a dedat omul cu chitara care este din ce în ce mai clar că nu are nimic în comun cu liberalismul european de astăzi  se va întoarce împotriva partidului la viitoarele confruntări electorale. Încă şi mai nefaste se vor dovedi cuvintele d-lui Ludovic Orban în percepţia Parlamentului European, simptomatică în acest sens fiind scrisoarea adresată d-nei Viorica Dăncilă de 47 de actuali membri ai acestuia. E vorba despre europarlamentari care vor avea dificultăţi să înţeleagă cum se împacă dorinţa peneliştilor de a ajunge în număr cât mai mare la Strasbourg şi la Bruxelles cu faptul că la Bucureşti se comportă în cel mai neeuropean mod cu putinţă.

Dincolo de toate acestea, rezultatele de care dispunem până la această oră ne îndreptăţesc să credem că eşecul Referendumului este cel mai clar, dar şi cel mai încurajator  semn că majoritatea românilor nu vrea să fie complice la un Roexit. Aşa că cei din PSD,  de la Antene, de la România tv în cârdăşie cu revista Sputnik, ierarhii BOR, troglodiţii ori agenţii reactivaţi ai fostei Securităţi de tipul unui Marian Munteanu sau Daniel Dragomir ar face foarte bine ori să îşi tempereze discursul ori să îşi ia o pauză în manifestările lor din spaţiul public.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite