România înghite Europa

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drapele UE, Romania
Drapele UE, Romania

Scena politică din România, constatăm din nou acest lucru cu prilejul alegerilor europarlamentare, este una atipică, curioasă şi exotică. În genere, clasa politică românească este defazată, confuză şi impasibilă la evenimentele globale, chiar şi atunci când acestea produc urmări care ne afectează, direct sau indirect.

Într-o perioadă în care structurile Uniunii Europene sunt puse la îndoială, când actorii globali care contează s-au înmulţit şi îşi dispută întâietatea, iar instabilitatea şi incertitudinea par să deseneze noile contururi ale lumii, politicienii români îşi consumă bruma de inteligenţă şi puţina energie în dispute interne interminabile şi, de multe ori, sterile. Iată că noi, prin reprezentanţii aleşi cu simţ de răspundere la alegeri, nu ne arătăm prea interesaţi de zbuciumul exterior, preferând să ne întoarcem spatele şi să rămânem înţepeniţi în pătrăţica noastră. Când totul este pus la îndoială, când orice se negociază şi când alianţele se fac şi se desfac, recomandabil ar fi să te arăţi prezent, interesat chiar şi să încerci să-ţi obţii o poziţie mai bună decât înainte. Acum, cât lucrurile se află în mişcare şi poţi, ajutat de context, să-ţi negociezi interesele punând altfel problema.

Dar pe noi nu ne interesează aceste lucruri. Suntem nepăsători la şansa pe care state mult mai bine poziţionate în Uniunea Europeană ne-o oferă prin comportamentul lor îndoielnic. Când populismul rău de dreapta face valuri (Italia) sau când domnia statului de drept este înlocuită cu cea a persoanei fizice (Ungaria), tu poţi să te evidenţiezi, poţi să pari chiar mai bun decât eşti. Situaţia de moment te poate favoriza, asta dacă ştii să-ţi joci cărţile. Or, noi evident că nu ştim. Beneficiile aderării la Uniunea Europeană sunt certe, dar există şi dezavantaje (economice, politice). Suntem un stat din est, fost comunist, cu un Mecanism de Cooperare şi Verificare deasupra capului, acceptaţi cu oarecare rezerve în Uniune, aşa că poate pe undeva este normal să nu fim printre primii. Aşadar, ca o naţiune responsabilă ce suntem, ar fi trebui să căutăm fiecare prilej să ne afirmăm (pozitiv) şi să obţinem şi mai multe avantaje (poate condiţii mai bune pentru românii din alte ţări? poate o alocare mai mare din bugetul Uniunii Europene? poate poziţii mai importante pentru trimişii noştri de la Bruxelles? Poate ridicarea MCV-ului şi intrarea în Schengen). Dar nu. Noi facem exact ce fac şi ceilalţi membri problemă din Uniunea Europeană, ba chiar într-un mod mai provincial şi mai demn de milă. Oportunitate ratată.

Desigur, suntem un jucător prea mic pentru a influenţa marile mişcări globale, dar cred că dacă am avea puţină minte şi un gram de tact, am putea să scoatem câte ceva din redesenarea lumii de mâine şi din noile sale configuraţii. Poate că într-un moment când alianţele sunt puse la încercare, am putea şi noi să ne băgăm în seamă şi să arătăm că existăm şi că putem şi livra câte ceva, asta în schimbul unor beneficii (atragerea de noi investitori? poate redevenţe şi impozite mai mari pe care să le plătească firmele care vor să exploateze gazele din Marea Neagră? – Olandezii încasează astfel aproximativ 50% din valoarea zăcămintelor şi nu mai pare mult). Dar nu. Preferăm să ne batem între noi, să îngropăm meritocraţia şi decenţa prin numiri politice care sunt fundamentate pe supunere şi prostie (şi care ne omoară din start orice dialog şi negociere cu cineva care chiar contează din afară), ne simţim mai bine atunci când politicile anti-justiţie devin grija noastră principală şi pare că suntem în apele noastre atunci când reînviem retorici ceauşiste şi incităm la ură.

În 9 zile vom merge la urne să votăm candidaţii români care vor deveni parlamentari europeni. Poate că şi asta a fost o tactică abilă şi totuşi josnică, dar acest exerciţiu electoral este privit cu nepăsare, convingerea majoritară fiind că mergem să votăm pentru ca anumiţi indivizi şi anumite individe să primească o mulţime de bani fără să facă mai nimic. De altfel, componenţa listelor este presărată cu oameni buni ai partidelor, care şi-au făcut datoria în România şi merită acum să fie răsplătiţi. Importanţa reală a acestor alegeri nu doar că a căzut în plan secund, ea pare că nu mai e în niciun plan. Dacă mai sus vorbeam de cât de anapoda ne poziţionăm în momente de cotitură importante, iată că iarăşi suntem pe contrasens. Se numesc alegeri europarlamentare, deci în mod firesc ar trebui să fie vorba de Parlamentul European şi de Europa. Tocmai ce s-a organizat la Sibiu un important summit informal la care s-a discutat despre creionarea Europei de mâine. La Sibiu pentru că România deţine preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, de aceea. Suntem, vrând nevrând, într-o poziţie centrală şi în lumina reflectoarelor. De-gea-ba.

O fi un vot pentru viitoarea configuraţie a Parlamentului European (instituţie cu rol de legiferare, control democratic şi al finanţelor publice), dar la noi se discută doar despre România. Întrecerea europeană a fost sabotată de către partidele româneşti care nu par să înţeleagă mare lucru din ce se întâmplă, incapabile fiind să vadă dincolo de interesele lor irelevante în context internaţional. Această rundă de alegeri a devenit ceva mai importantă decât cele precedente nu pentru că Uniunea Europeană traversează o criză unică de la înfiinţare, ci pentru că pare un moment bun ca PSD-ul să fie pedepsit şi eventual forţat să-l arunce pe Dragnea peste bord. Asta din partea partidelor aşa numite de opoziţie, pentru că PSD-ul are alte obiective. Primul este să facă şi mai clar discursul anti-occident, trâmbiţând prosteşte despre suveranitate şi independenţă ca să distrugă definitiv lupta anticorupţie din România. Doar un alt prilej pentru a defila cu această tentativă ideologică bazată pe naţionalism (unul asumat artificial de conducerea partidului; de aceea totul e făcut atât de prost), pe care conducerea Partidului Social-Democrat o vede cartea câştigătoare pe plan intern. Pentru că până la urmă asta interesează pe toată lumea de aici. Nu Europa, nu alianţa Nord-Atlantică, nu Rusia, nu China, ci România. Această ţărişoară pe care toţi actorii politici de la noi se zbat s-o încalece este  ceea ce îi motivează şi îi face să se murdărească în politică. Iar în România politica chiar te murdăreşte, pentru că în ea bălteşte compromisul, clientelismul, trădarea, făţărnicia şi incompetenţa.

„România merită mai mult“. Nu zău. Şi cum îi facem pe ticăloşii ăia de la Bruxelles să ne dea mai mult? Păi cum, trimitem acolo nişte români adevăraţi, neaoşi, care să-şi rupă cămăşile de pe ei şi să se ia la trântă cu Juncker, Macron şi Merkel. Nu fiind isteţi şi diplomaţi, ci jignindu-i, ofensându-i şi înjurându-i. Ar trebui să funcţioneze, nu? Chiar nu văd de ce ar da greş strategia PSD-ului.

„România în primul rând“. Pe lângă faptul că l-au copiat pe Trump (America first), aceşti politicieni cu pretenţii de liberali fac şi ei dovada că au ratat momentul. Unde să fie România în primul rând? Am uitat ce votăm? Se votează europarlamentari care, teoretic, trebuie să conducă Uniunea Europeană către vremuri mai bune. Iată însă că liberalii lui Orban, Sighiartău şi Rareş Bogdan au alte planuri. Precum PSD-iştii lui Dragnea, Vâlcov şi Codrin Ştefănescu, noi votăm nişte inşi care trebuie acolo să servească ţara, nu să se gândească la politici şi metode de îmbunătăţire a proiectului european. Este asta o cursă între ţări şi nu ştim noi? Că altfel nu văd rândul ăla prim în care trebuie să fie România. Am văzut unele mai sus, dar PNL-iştii nu le acordă importanţă. Tot ce contează în viziunea lor este să iasă peste PSD în sondaje şi să dea impresia că sunt o alternativă viabilă.

„În Europa cu demnitate“. Dar ce, până acum ne-a fost afectată cu ceva? Cam asta vrea să dea de înţeles Tăriceanu prin acest slogan tâmpiţel. Prin vocile Noricăi Nicolai şi Renate Weber, ALDE România a tot insinuat asta de o bună bucată de vreme. Adversare ale luptei anticorupţie pe care Europa se încăpăţânează să o susţină, Nicolai şi Weber s-au zbătut în continuu pentru ca România să fie tratată cu demnitate. Desigur, nu puteau să facă asta prin gesturi şi acţiuni care să câştige respectul europenilor, ci prin scandal, verbiaj şi declaraţii idioate. Mergem, pentru a 3-a oară aşadar, să ne batem cu europenii veroşi.

„Fără hoţie ajungem departe“. Perfect de acord, dar cum anume are asta legătură cu alegerile europarlamentare? Mergem să batem hoţii de pe holurile Parlamentului European? Bineînţeles că nu, noi nu putem să facem nimic nici cu cei pe care îi avem aici. În nota celor 3 sloganuri prezentate mai sus, nici Alianţa 2020 nu se concentrează pe Uniunea Europeană şi viitorul acesteia, ci îşi susţine în continuare campania anticorupţie, pe care se bazează aproape întreg eşafodajul USR-PLUS. Ei nu au neapărat un discurs naţionalist care să incite la ură (vezi PSD, PNL), dar sunt aproape la fel de reci în ceea ce priveşte Uniunea Europeană. Contează doar să mai crească în ochii românilor marcaţi profund de corupţia endemică de la noi.

Sloganurile sunt din cu totul alt film, aşa cum sunt şi discursurile. Parcă USR şi PLUS mai mormăie ceva neconvingător despre Uniunea Europeană. În rest, naţionalism până la greaţă. Nu se votează, aşa cum cred unii naivi, viitorul Europei, ci al României. Interesele Uniunii Europene pălesc în faţa intereselor partidelor din România. Romania's parties first, Europe!

Lipsa cronică de viziune şi simţ politic de pe la noi este îngrijorătoare. Oamenii ăştia nu văd mai departe de obiectivele interne imediate, ratează imaginea de ansamblu şi angrenează societatea în bătălii false, utile doar lor. Noi ne ocupăm de asasinate cu sârmuliţe ingerate, cu drogaţi care bat bătrâni, cu roşii otrăvite de la Juncker şi cu poveşti despre cât de multe s-au făcut în România în ultimii ani. Ne izolăm voit de restul lumii, iar asta o să ne coste. Să ieşim din Europa, aşa cum vrea Dragnea şi acoliţii săi, da, e dezastruos. Dar nici să stăm în Uniunea Europeană la coadă nu e prea ambiţios, nu? E bine că în bula noastră se întâmplă atâtea încât nu ne plictisim niciodată. Devenim atractivi ca o grădina zoologică.

S-ar putea ca anumite persoane să obiecteze asupra afirmaţiilor care au vizat sloganurile, spunând că partidele s-au adaptat electoratelor, că n-aveau ce să facă. Fals. Nu partidele se adaptează, ele creează realitatea. Dar când vrei puţin, obţii puţin. Când poţi puţin, te mulţumeşti cu orice. Energia şi resursele partidelor ar trebui canalizate către scopuri mai îndrăzneţe şi care să fie în beneficiul societăţii româneşti, nu către instigare la ură şi angajarea pe teme false a opiniei publice, îndobitocită pur şi simplu pentru că educaţia tradiţională ar putea fi problematică.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite