România cetăţenilor activi şi revoluţia votului

Manifestaţie în Piaţa Operei din Timişoara, în seara zilei de ieri, 8 noiembrie. FOTO: Facebook.

Zeci de mii de cetăţeni ai României au manifestat ieri, 8 noiembrie, în marile oraşe ale ţării. La Cluj, Timişoara, Oradea, Deva, Iaşi, Constanţa şi în capitală, la Bucureşti, manifestanţii au cerut ca românii aflaţi în afara ţării, milioanele de concetăţeni care fac parte din diaspora românească din ţările europene şi din alte părţi ale lumii, să-şi poată exercita cu toţii dreptul la vot garantat prin Constituţie.

În ultimii trei ani, în România au mai avut loc două runde de protest împotriva unor decizii ale autorităţilor publice. În ianuarie 2012, în Piaţa Universităţii din Bucureşti s-a manifestat împotriva deciziei guvernului condus de Emil Boc de a desfiinţa serviciul de urgenţe din Ministerul Sănătăţii, SMURD. Protestele s-au extins rapid în zeci de oraşe ale ţării, reunind timp de peste o lună un număr cumulat de mai mult de o sută de mii de manifestanţi.

Agenda protestatarilor s-a extins rapid, incluzând tema opoziţiei publice faţă de măsurile de austeritate luate de guvern pentru a asigura scăderea cheltuielor publice care să asigure trecerea ţării prin criză. Aceste măsuri au vizat şi scăderea salariilor bugetarilor, dar şi scăderea pensiilor. Într-o perspectivă mai largă, nemulţumirile manifestanţilor au demonstrat creşterea neîncrederii cetăţenilor în întreaga clasă politică şi în instituţiile statului pe care aceasta le gestionează. Însă instituţia fundamentală pe care aceste proteste au instrumentalizat-o – cetăţenia – s-a transformat în baza unui mecanism prin care sunt revendicate drepturile omului şi cele ale cetăţeanului. Din acest mecanism mai face parte comunicarea rapidă prin intermediul aşa-zisei mass-media sociale – internetul este o unealtă eficientă pentru mobilizarea protestatarilor. De obicei, schimbul de informaţii se face şi prin intermediul blogurilor şi al reţelelor de socializare, putându-se observa coagularea unor canale media alternative cu potenţial crescând de a ajunge la cât mai multe persoane şi de a le determina să se mobilizeze în susţinerea unor cauze publice. Acestea sunt unele din ingredientele care definesc cetăţeanul activ, participantul-etalon la manifestaţiile de protest amintite. Manifestaţiile din ianuarie-februarie 2012 au culminat cu căderea guvernului în funcţie şi numirea unui alt prim-ministru.

Una din multiplele teme ale protestelor, în acelaşi timp cauză a nemulţumirilor şi liant al mişcării contestatare, este împiedicarea exploatării aurifere din localitatea Roşia Montană, atât în ideea păstrării intacte a patrimoniului istoric şi cultural cât şi a neadmiterii distrugerii mediului în regiune, prin utilizarea unor metode de forare distructive, ca utilizarea de cianuri. Pe parcursul a câteva săptămâni din luna septembrie a anului trecut, 2013, centrul Bucureştiului a fost ocupat de manifestanţii care au protestat împotriva deciziei guvernului condus de Victor Ponta de a da curs cererilor companiei „Roşia Montană Gold Corporation” de a iniţia procedurile de exploatare, după ce una din promisiunile Uniunii Social-Liberale din campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2012 fusese neadmiterea exploatării. În momentele de participare maximă, circa douăzeci de mii de manifestanţi au luat parte la proteste. Pe lângă revendicările legate de cazul Roşia Montană, au existat grupuri de iniţiativă în Bucureşti şi Bârlad care s-au opus exploatării rezervelor de gaze de şist prin metoda fracturării hidraulice în localitatea Pungeşti din judeţul Vaslui, acolo unde au avut loc confruntări între manifestanţii localnici şi veniţi din alte părţi ale ţării, în număr de câteva mii, şi forţele de ordine ale jandarmeriei. Aceste evenimente au avut loc cu mai puţin de un an în urmă, în decembrie 2013. Manifestarea opoziţiei faţă de exploatarea gazelor de şist (aflate la mare adâncime) printr-o metodă considerată distructivă pentru pânza freatică (deci, pentru resursele de apă) şi pentru sol are loc la nivel internaţional, în mai multe state, atât în SUA (locul de unde provine atât ideea cât şi metoda), cât şi în Australia – ţara în care mişcarea anti-fracturare hidraulică a avut cel mai mare succes, până acum.

O situaţie scandaloasă s-a înregistrat pe 2 noiembrie, cu ocazia primului tur al alegerilor prezidenţiale, la secţiile de votare amplasate în cadrul misiunilor diplomatice româneşti din afara graniţelor. Mii de cetăţeni români nu au reuşit să îşi exprime dreptul la vot garantat prin Constituţie.  Acesta din urmă asigură existenţa procesului de reprezentare - punctul central al legăturii persoanei cu statul şi baza cetăţeniei în orice societate. Manifestaţiile de sâmbătă, 8 noiembrie, din oraşele României, au avut loc în semn de solidaritate cu românii incapacitaţi în manifestarea drepturilor lor chiar de instituţiile externe ale statului român, dar şi pentru a se pune presiune pe reprezentanţii guvernului pentru a asigura condiţii decente de votare în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, care se va desfăşura pe 16 noiembrie. Deşi protestele au avut ca temă centrală dreptul la vot, ele au căpătat şi o puternică tentă de opoziţie civică împotriva întregii prestaţii a actualului guvern al Uniunii Social-Democrate (PSD, PC şi UNPR), condus de candidatul PSD la funcţia de preşedinte al României, Victor Ponta.

Faptul că aceste manifestaţii au devenit posibile graţie mobilizării cetăţenilor pe reţelele de socializare, a schimbului rapid de opinii şi a coagulării unor dispoziţii de contestare a acţiunilor guvernului, este un semn că nemulţumirea faţă de întreaga clasă politică, faţă de sistem, se manifestă printr-o creştere a conştiinţei civice în rândurile păturii sociale care era considerată până nu demult, cel puţin având în vedere nivelul scăzut al participării la vot, mai puţin activă – tinerii. Creşterea nemulţumirilor acesteia faţă de starea de lucruri din ţară se poate observa pe parcursul ultimilor ani prin modul în care s-au manifestat – la început atacând teme importante, dar particulare, ajungând acum la cea mai importantă temă în cadrul dezbaterii despre starea democraţiei româneşti – dreptul la vot şi cetăţenia activă. Avem de a face cu o tendinţă. Una pe care nici observatorii realităţii, nici reprezentanţii mediului politic nu o mai pot ignora – creşterea nivelului de conştiinţă civică în rândurile cetăţenilor României. Ceea ce înseamnă că soluţiile politice voluntariste şi exercitarea discreţionară a puterii, ocolind constituţia şi legile şi anulând statul de drept,  vor deveni gesturi mult mai costisitoare pentru politicieni.

Două lucruri mai trebuie menţionate: aceste evoluţii au loc la 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului. Iar timpul de care are nevoie o generaţie pentru a începe să influenţeze societatea, ca element activ, este de 25-30 de ani. Ceea ce mă duce la concluzia că democraţia noastră, pentru care s-a luptat în 1989-1990, va începe să se manifeste pe deplin în anii care vin.