România, de 11 ani în NATO. Iohannis: Apartenenţa la NATO rămâne o garanţie a securităţii ţării noastre

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România sărăbătoreşte astăzi 11 ani de la aderarea la NATO. Preşedintele Klaus Iohannis a postat un mesaj pe facebook, iar ministrul Apărării, Mircea Duşa, a deschis porţile Ministerului.

„În fiecare an, în prima duminică din aprilie, celebrăm ziua NATO. Este un prilej să ne amintim cât de mult ne-am dorit să facem parte din Alianţa Nord-Atlantică şi cu cât profesionalism şi curaj contribuie militarii noştri la misiunile NATO din diferite zone ale lumii. Apartenenţa la NATO rămâne o garanţie a securităţii ţării noastre şi un reper fundamental al politicii externe a României“, a postat Iohannis pe facebook.

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat, duminică, cu ocazia sărbătoririi Zilei NATO şi a Zilei Porţilor Deschise la sediul MApN, că anul trecut, România a sărbătorit 10 ani de când drapelul nostru naţional a fost arborat, pentru prima dată, la sediul central al NATO, alături de drapelele celorlalte state membre ale Alianţei, acest moment istoric fiind marcat, în fiecare an, în prima duminică a lunii aprilie, declarată Ziua NATO în România.

Duşa a afirmat că statutul de membru NATO al ţării noastre este ”cea mai importantă măsură de securitate pe care o are România, în contextul în care situaţia de securitate, în zonă, s-a schimbat foarte mult”.

”A fost primul mare obiectiv strategic al României, după anul 1989, obiectiv prin care militarii români, prin profesionalism şi dedicare, prin acţiuni ferme în teatrele de operaţii sau în ţară, prin modernizarea armatei, au contribuit în mod semnificativ. Iată că intrarea în cel de-al doilea deceniu al României ca ţară NATO ne găseşte într-o realitate geopolitică şi pe coordonate de securitate regională şi globală radical diferite”, a afirmat Duşa.

”NATO reprezintă o alianţă a valorilor democratice şi a solidarităţii între statele membre. România şi-a asumat cu seriozitate statutul de membru cu drepturi depline a celei mai de succes alianţe politico-militare din istoria omenirii”, a arătat ministrul Apărării, despre semnificaţia Zilei NATO. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite