Din păcate, mai puţini au avut puterea şi dorinţa de a lua atitudine faţă de lucruri cu adevărat importante, serioase, care afectează puternic societatea şi viaţa românilor.

Nu înţeleg de ce majoritatea dintre semenii noştri nu pun presiune pe chestiuni serioase! De multe ori, sunt mânaţi în stradă de diverse interese electorale, lucruri fără prea mare importanţă, cum s-a întâmplat recent, când în faţa Parlamentului, PNL a mobilizat o mână de oameni pentru o moţiune de cenzură care se ştia dinainte că va pica. Unele persoane din acest grup de manifestanţi nici măcar nu ştiau de ce au fost aduşi acolo. La fel se întâmplă şi în alte cazuri, cum a fost mobilizarea PSD-ului, anul trecut, care a umplut cel mai mare stadion cu oameni aduşi cu grămada de prin ţară.

Nu înţeleg de ce românii nu ies în stradă şi împotriva pensiilor speciale, nesimţite ale parlamentarilor, propuse şi votate de aleşii neamului, în vreme ce majoritatea pensionarilor din România trăiesc la limita sărăciei. Până acum, s-au făcut tot felul de calcule de diverse instituţii privind sustenabilitatea pensiilor românilor pe viitor, în raport cu numărul mic al contribuabililor la sistemul naţional de pensii, previziunile fiind sumbre.

Dar nimeni nu a făcut calculul impactului asupra bugetului de stat dacă pensiile nesimţite ale parlamentarilor, alte pensii speciale, măriri din condei ale salariilor bugetarilor, în an preelectoral şi alte promisiuni de măriri salariale vor fi adoptate, puse în practică?

Cine va plăti pensiile speciale ale parlamentarilor, de exemplu?

De ce nu ies românii în stradă şi pentru reformarea sistemelor din educaţie, din sănătate?

De ce nu protestează faţă de marile furturi care se întâmplă în ţara aceasta, faţă de fraude, faţă de politicienii corupţi?

Românii ar trebui să ia atitudine publică vehementă faţă de abuzurile şi discriminarea propuse prin lege, cum este cazul acestor pensii speciale pentru aleşii poporului. Zilnic, ar trebui să ieşim în stradă şi să punem presiune pe parlamentari, să nu-i lăsăm să-şi voteze favoruri şi privilegii nemeritate, ci să-i obligăm să lucreze numai spre binele poporului care i-a votat. Aleşii trebuie să lucreze pentru binele tuturor românilor, nu doar pentru o mână de oameni legaţi de aceleaşi interese meschine, mai ales când aceştia sunt parlamentari.

Chiar dacă public, de faţadă, unele partide declamă că nu sunt de acord cu pensiile speciale pentru senatori şi deputaţi, în realitate rezultatul votului arată fără drept de apel că aceştia îşi urmăresc doar interesele proprii, în defavoarea celorlaţi români.

Propunerea de retrimitere la comisii a Raportului privind cererea de reexaminare a Legii pensiilor pentru parlamentari a fost adoptată, săptămâna trecută, cu doar patru voturi „împotrivă”,  372 voturi au fost „pentru”, iar patru parlamentari s-au abţinut.

Raportul prevede între altele că senatorii şi deputaţii care au avut minim un an de mandat, şi nu 6 luni, cum era prevăzut iniţial, vor primi pensii speciale.

Urmează ca raportul comisiei să fie dezbătut, iar legea să fie votată din nou, posibil, săptămâna aceasta, în plenul reunit.

Atât reprezentanţii PSD cât şi cei ai PNL au votat în comisia de statut în favoarea cererii de reexaminare a proiectului.

Liberalii spun că au dat un vot favorabil în comisie doar pentru a rezolva obiecţiile preşedintelui, însă în plen legea în ansamblu va primi un vot negativ din partea PNL, a precizat deputatul Raluca Turcan.

„Poziţia prezentată grupului parlamentar al PNL este aceasta: pe anumite aspecte care ţin de cererea de reexaminare PNL a votat pentru, însă pe proiectul de lege va vota împotrivă, aşa cum a afirmat de nenumărate ori şi va vota transparent, astfel încât toată lumea să poată să facă diferenţa“, a spus Raluca Turcan.

Nici social-democraţii nu sunt de acord cu modificările aduse de comisia de specialitate.

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a precizat că nu este momentul potrivit pentru instituirea unor pensii speciale pentru parlamentari.

Mai întâi ar trebui reaşezat întregul sistem de pensii, spune Liviu Dragnea, care a afirmat de mai multe ori că subiectul trebuie discutat în grupul parlamentar, astfel încât să poată fi găsită o soluţie la cererea preşedintelui de reexaminare a proiectului.

Proiectul, retrimis în Parlament pentru o nouă dezbatere de preşedintele Klaus Iohannis, prevede că aleşii pot încasa pensii speciale între 1.500 şi 4.400 de lei. Cele mai mari sume ar urma să le încaseze cei care au mai mult de trei mandate. De acest proiect ar beneficia, în acest moment, peste 100 de senatori şi deputaţi.

Pensiile speciale pentru aleşi

- un mandat - 1.500 de lei

- două mandate - 3.100 de lei

- trei mandate - 4 .400 de lei

Reacţia cetăţenilor pe forumuri faţă de aceste pensii speciale este una vehementă, total împotriva lor. Iată doar câteva comentarii:

„Acest proiect de lege este abuziv, incalca prevederile Constitutiei care spune ca «cetatenii sunt egali in fata legii si autoritatilor publice,fara privilegii si fara discriminari». De asemenea, incalca Tehnologia Bancii Mondiale care imparte sistemul de pensii pe trei piloni de finantare:
- Pilonul 1- sistemul public bazat pe contributia colectata de la angajati
- Pilonul 2 format prin capitalizarea din contributiile individuale obligatorii
- Pilonul 3 bazat pe contributiile voluntare individuale.”

„Pensiile parlamentarilor nu se regasesc in aceste surse de finantare. Aceste pensii au ca sursa de finantare bugetul general al statului, format din taxele si impozitele platite de populatie. In aceste conditii trebuie organizat un referendum in care populatia sa aprobe sau sa respinga aceasta lege. Timpul de munca si efortul depus de parlamentari nu impun drepturi speciale la pensie.UE, in discutiile privind sistemul de pensii, nu incurajeaza finantarea de la buget. Aceste pensii inseamna o povara in plus in spatele contribuabilului. Bugetul trebuie folosit in interesul intregii populatii, nu a unor profitori.Legea, daca se aproba, nu poate opera retroactiv, ea trbuie sa opereze incepand cu alesii de anul viitor.”

„ Trebuie constituite legal niste organizatii civice cu scop de a urmarii la milimetru activitatea alesilor si a partidelor. In speta, ai promis in alegeri marea cu sarea si nu ai facut nimic....proces intentat pentru inselaciune pentru acumulare de foloase, salarii si altele. Doar organizatii civice, fara statut de partid pentru ca atunci cind vrei sa fii partid inseamna ca vrei puterea aducatoare de bogatii pentru conducatorii partidului. Doar societatile civile constituite din persoane cinstite ce vor binele obstei pot pune botnita partidelor stricate de pofta banilor si a puterii. Societati civice care sa fie puternice prin sprijinul popular si care sa distruga pe cale legala mafia constituita de conducatorii de partide cu sprijinul celor ce vor si ei un os de ros, votantii pe 2 lei. Daca societatatea civila nu se va organiza in lupta impotriva mafiei politice totul e pierdut. Si asa e tirziu... nepasarea si lipsa de reactie a populatiei la nesimtirile si coruptia clasei politice a dus populatia la starea actuala.”

” Nesimtiti ce sunteti cu pensiile voastre speciale. Cum sa indrazniti sa cereti pensii speciale, pentru ce, pentru legile votate impotriva cetateanului de rind, dar in folosul vostru, senatori, deputati si ce-oti mai fi. Sunt oameni care au muncit zeci de ani si se traiesc cu niste pensii atit de mic,  iar voi astia care ar trebui sa-i reprezentati pe cetateni? Prestatia voastra e zeroooo....”

” Bai, da' voi n-aveti rusine nici macar cat un porc! Cum sa ceri pensie speciala! Pentru ce??? Pentru chiul, taiat frunza la caini, luat spagi, dormit, uitat pe site-uri porno, votat legi idioate, vacante de juma'  de an? Mergeti la munca, trantorilor!!! Nu va convine in Parlament, nu mai candidati! ”