Români pentru frontul din Ucraina: mai bine „idiot“ decât trădător

În mai multe rânduri, am fost gratulat cu titulatura de ”idiot util” pentru că le-am luat partea românilor din Ucraina care nu vor să moară în război pentru un stat care nu le recunoaşte nici măcar existenţa. Am înţeles că apărarea românilor ar fi, nu ştiu cum, utilă Rusiei. Dacă apărarea românilor mă face să fiu ”idiot”, deduc că sacrificarea românilor reprezintă un act de inteligenţă. Prefer atunci mai bine să fiu ”idiot”, decât trădător.

Există o patină anti-românească profundă a unei anumite părţi a intelighenţiei (oarecum) româneşti, pentru care neamul reprezintă un concept depăşit care trebuie neapărat transformat într-o cantitate de ordin global. Românii sunt cetăţeni ai unui stat, nu contează care, iar singura lor menire este să se supună imperativelor globale, cum de exemplu acela de a fi trimişi pe front pentru Ucraina care le-a închis şcolile şi caută mereu alte soluţii ingenioase pentru a-i asimila. Imperativul care postulează ”românii să se supună” indiferent de cerinţe, provine, desigur, dintr-o vastă cultură şi este rezultatul unei analize transfrontaliere în care ne jucăm de-a graniţele, strategiile şi mutăm, într-un mod impersonal, populaţia românească unde ne dictează idealurile superioare, inclusiv în faţa bateriilor ruseşti. La acest fel de viziune indiferentă la condiţia românească reală din comunitatea istorică aflată pe teritoriul Ucrainei nereuşind să mă adaptez, am devenit brusc ”idiotul util” al Rusiei. Pentru că, desigur, expansionismul rusesc mai poate fi împiedicat doar de carnea de tun românească, foarte bună pentru linia întâi a frontului, dar foarte nepotrivită pentru a i se acorda drepturile normale pentru o comunitate etnică minoritară aflată, culmea, pe un teritoriu care i-a aparţinut României. Cred însă că am comis din nou o ”idioţenie”: a spune că Bucovina de Nord sau Basarabia de Sud au aparţinut României şi sunt esenţialmente pământ românesc este politically incorrect, nu-i aşa?

Răul a fost deja făcut: la nivelul opiniei publice din România este ştiut faptul că dacă vorbeşti de românism, de tradiţie sau de drepturile românilor eşti retrograd, incult, nespălat, ţăran, extremist şi, în cele din urmă, de-a dreptul ”idiot”. Acestor critici le răspuns într-un singur fel: mai bine ”idiot”, decât trădător...

Este foarte important ca oricine ridică vocea pentru românii din afara graniţelor sau pentru alte valori româneşti, aşa uitate şi blamate cum sunt ele, să fie declarat idiot, pentru că orice încercare de acest fel să fie oprită din faşă. Dacă apărarea românilor mai poate fi acuzată că este şi în slujba Rusiei, atunci misiunea este îndeplinită. Totuşi, în ”idioţenia” mea, atrag atenţia de mult timp asupra complicităţii Ungariei lui Orban cu Rusia lui Putin şi asupra asemănării şi conlucrării dintre autonomismul maghiar şi separatismul etnic rusesc. Din aceeaşi zonă a criticilor am aflat că, atunci când văd ceva rău la Budapesta şi leg acest lucru de Moscova, sunt extremist. Numai când văd ceva rău în Ucraina sunt ”idiot”, aşadar şi caracterizările depind de capitală. Între timp, aceeaşi publicaţie care strâmba din nas la extremismul meu referitor la Transilvania – cel referitor la neacordarea de autonomie teritorială – a descoperit şi ea că totuşi ceva nu e în regulă cu Viktor Orban. I-a luat mult timp. Intelighenţia de acolo s-a mutat atunci repede să apere dreptul Ucrainei de a-i trimite pe români la război şi a renunţat să mai apere dreptul Ungariei de a-şi trage un dominion în mijlocul României. Când se va dovedi că Ucraina se joacă de-a desfiinţarea comunităţii româneşti de acolo, unde îşi vor mai muta peroraţiile culturale?

Răul a fost deja făcut: la nivelul opiniei publice din România este ştiut faptul că dacă vorbeşti de românism, de tradiţie sau de drepturile românilor eşti retrograd, incult, nespălat, ţăran, extremist şi, în cele din urmă, de-a dreptul idiot. Acestor critici le răspuns într-un singur fel: mai bine idiot, decât trădător...