Roman: Am avut un eşec al negocierilor în formarea Guvernului. Cum poţi să faci dezvoltarea României, dacă nu ai reprezentanţă în acele ministere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Roman FOTO Florin Roman / Facebook
Florin Roman FOTO Florin Roman / Facebook

Deputatul Florin Roman a declarat la ieşire din şedinţa PNL că partidul său a avut un eşec al negocierilor, făcând referire la pierderea ministerului transporturilor, miniaterului Dezvoltării şi cel al Fondurilor Europene. El a spus că „PNL nu a tras niciunul din cei patru aşi”, în timp ce Ludovic Orban a ajuns la Camera Deputaţilor.

„Faptul că am avut un eşec al negocierilor în formarea guvernului, în sensul că Partidul Naţional Liberal nu a tras niciunul din cei patru aşi în timp ce domnia sa a ajuns la Camera Deputaţilor, noi vorbind în Campania electorală despre dezvoltarea României,  am pus intrebarea cum poti să faci dezvoltarea Romaniei dacă nu ai reprezentanţă în acele ministere şi aici vorbim de ministerul transporturilor, ministerul dezvoltării, de ministerul Fondurilor Europene, de niciun cuvânt de spus decât aşa aditional pe PNRR”, a declarat Florin Roman, după şedinţa PNL.

El a mai spus că PNL are 1300 de primari şi că aceştia sunt puşi în situaţia de a nu avea susţinere pe proiectele de dezvoltare locală.

„Eu am afirmat public că din punctul meu de vedere acest lucru este foarte rău pentru primarii PNL care sunt puşi în situaţia de a nu avea susţinere aşa cum ne-am dorit pentru proiectele de dezvoltare locală(…)Eu ştiu cum merg lucrurile în administraţia publică şi nu pot accepta ca aceşti oameni să fie pur şi simplu abandonaţi”, a mai spus Florin Roman.

Rareş Bogdan a declarat la Parlament, acolo unde a avut loc şedinţa PNL, despre declaraţiile lui Ludovic Orban, că a sperat într-un ”festival al democraţiei” şi nu la atacuri între colegi, cerând ca discuţiile să fie purtate în interiorul partidului.

Şedinţa conducerii liberale de luni dimineaţă a dus la izbucnirea unui scandal între susţinătorii echipei Cîţu şi Ludovic Orban. Robert Sighiartău şi Florin Roman i-au reproşat mai multe declaraţii şi poziţionări lui Orban, inclusiv atacurile lansate de apropiaţi ai acestuia, susţin surse participante la întâlnirea liderilor liberali.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite