Riposta fricoşilor

Dacă reluăm firul evenimentelor din 1990, constatăm că PSD şi aliaţii lor, sub diverse forme,  au adoptat întotdeauna acelaşi tip de atitudine politică faţă de mişcările de contestare. Le-au lansat acuzaţii de anarhie, de fascism, manifestanţii au fost încadraţi într-o subcategorie naţională precum „golani“, „animale“, „şobolani“.

Deputaţii şi senatorii PSD-ALDE deţin o majoritate confortabilă în parlament, Călin Popescu Tăriceanu şi Liviu Dragnea sunt al doilea şi al treilea om în stat, toate primăriile din capitală sunt conduse de PSD şi majoritatea celor din ţară, prefecturile sunt controlate de guvern, oameni-cheie PSD ocupă funcţiile de conducere în toate instituţiile importante, pârghiile puterii executive sunt în mâinile coaliţiei PSD-ALDE. Ne putem întreba atunci de ce 9 cetăţeni care au protestat pe holurile parlamentului au provocat reacţii de asemenea amploare, iar forţele de ordine au primit consemn de a restrânge manifestaţia din Piaţa Victoriei?

Tentaţia ordinii nu e o explicaţie suficientă. Avem cu toţii, e adevărat, această tentaţie, tuturor ne face plăcere să găsim lucrurile la locul lor în fiecare zi şi să nu fim bruscaţi în convingerile noastre. Trebuie totuşi să fim conştienţi că o scenă politică statică nu poate fi democratică. Parcursul democratic al unei ţări ţine de capacitatea acesteia de a lasă libere forţele de exprimare. E nevoie de contrarietate care să ducă la negociere pentru a decide o direcţie bună pentru majoritatea dintre noi. În România e firesc ca evoluţia sa fie mai complicată având în vedere ca tentaţia ordinii se înscrie în societatea românească mult mai profund, după deceniile comuniste în care spaţiul public s-a aflat sub un control extrem de strict. O mână de contestatari provoacă imediat panică, dar această panică s-ar tempera de la sine dacă nu ar fi amplificată prin mecanismele de propagandă ale puterii.

Suntem totuşi la 28 de ani de la căderea comunismului şi puterea politică reacţionează după acelaşi model ca şi cum nu ar fi existat o evoluţie democratică. Liderii politici, ca elită a ţării, ar fi trebuit să fie primii care să adopte un alt tip de comportament şi ar fi avut responsabilitatea să transmită o schimbare de fond şi nu doar de formă în modul de guvernare şi gestiune politică. Cred că este o opţiune politică şi nu o incapacitate de adaptare în cazul parlamentarilor PSD atunci când nu suportă contestarea şi răspund agresiv. În Franţa, orice lege îşi are contestatarii ei, iar puterea găseşte formule să negocieze, să transforme textul legislativ pentru a ţine cont de alte păreri sau să meargă mai departe când e convinsă că majoritatea îi susţine demersul. Problema oricărui om politic este de a fi sigur pe legitimitatea sa. Or, coaliţia PSD-ALDE arată prin acţiunile sale că nu are nici urmă de siguranţă în privinţa legitimităţii sale. Ştie că adevărata sa politică nu ar rezista nici 5 minute în fata opiniei publice dacă s-ar sparge valul de manipulare. Împinşi de această teamă, liderii PSD-ALDE, care, repet, au toate pârghiile puterii, reacţionează disproporţionat şi amplifică orice critică drept un potenţial detonator al ordinii statale: din frică să nu devină oameni ca toţi oamenii, din frică să nu se rupă firul subţire al legitimităţii lor politice, întreţinut zilnic cu minciuni şi propagandă, din frică să nu se dărâme tot sistemul lor fragil de alianţe obscure.

Reacţia liderilor PSD-ALDE arată că România se zbate în continuare într-o formă fără fond şi singura speranţă vine de la individualităţile din societate care vor reuşi să coaguleze în jurul lor pentru a transforma optica politică. Violenţa nu îşi are locul în această transformare. Sper că niciuna din tabere nu va depăşi această linie roşie mai mult decât s-a întâmplat ieri.

Mi-e greu să admit că un coleg s-a trezit trântit pe asfalt de jandarmi aseară. De ce e vinovat cetăţeanul Anton? Pentru că strânge de două luni în stradă semnături în favoarea Iniţiativei cetăţeneşti „Fără penali în funcţii publice“ publicată în Monitorul oficial? Sau poate pentru că a creat o firma de IT cu contracte internaţionale, care foloseşte creativitatea tinerilor din Bucureşti? Adevărata „vină“ a lui Anton este aceea de a nu fi plecat din ţară, aşa cum au făcut aproape toţi colegii săi. A rămas aici din convingerea că situaţia se poate schimba, iar implicarea fiecăruia e esenţială. Politica de alungare nu are efectele dorite.

Nu pot să-mi doresc decât ca liderii din coaliţia PSD-ALDE să nu lase frica să le domine deciziile: dacă nu şi-au dat încă seama, au responsabilitatea guvernării acestei ţări!