Rezultatele şedinţelor de terapie în grup la PSD

Deşi a câştigat, preşedintele PSD nu a plecat foarte fericit de la şedinţa CEx

Criza din PSD nu s-a încheiat după ce Liviu Dragnea a câştigat în Comitetul Executiv al partidului confruntarea cu adversarii săi. Cele două grupări nu se vor împăca şi vor aştepta următorul pretext pentru o nouă bătălie. De asemenea, relaţiile PSD-ALDE vor continua să se deterioreze pe fondul diferenţelor de interese, în contextul apropierii anului electoral 2019.

În ceea ce priveşte PSD, totul vine din structura feudală a acestui partid, în care, de când se ştiu, baronii locali s-au aflat în conflict cu conducerea centrală. Uneori preşedintele PSD a fost mai puternic şi a reuşit să-şi impună mai uşor autoritatea, alteori baronii au făcut legea.

Ion Iliescu a fost liderul suprem, Adrian Năstase un preşedinte autoritar, Mircea Geoană, dominat de baroni, Victor Ponta, o soluţie promiţătoare care nu s-a concretizat în reformarea partidului, chiar dacă a beneficiat de un mandat lung la conducerea PSD şi a guvernului.

Liviu Dragnea este primul baron local care ajunge la preşedinţia PSD. Pentru că îi cunoaşte atât de bine, le ştie lipsa totală de caracter şi lăcomia fundamentală pentru funcţii şi putere, Liviu Dragnea a reuşit de fiecare dată să iasă câştigător în faimoasele şedinţe de terapie în grup, numite eufemistic reuniuni ale Comitetului Executiv.

Dacă are fie şi o oră înaintea unei astfel de şedinţe, liderul PSD beneficiază de tot timpul din lume pentru a face oferte care nu pot fi refuzate. De aceea, numărul vitejilor contestatari scade dramatic după exprimarea votului. Unii se răzgândesc, alţii pleacă din şedinţă, alţii se declară nehotărâţi. După care să înfiinţează noi structuri, comisii şi comitete, în care îşi găsesc locul opozanţii de ieri, deveniţi supuşii credincioşi de astăzi.

Dar totul este efemer. Criza rămâne la locul ei, pentru că nu s-au găsit soluţii, ci doar mijloace de amânare a deznodământului. Cât timp baronii nu îşi găsesc un nou stăpân de la care să spere că vor obţine mai mult decât au în prezent, nu îşi vor da jos preşedintele. Dar asta nu înseamnă nici unitate, nici coerenţă în partid.

Societatea devine din ce în ce mai polarizată. Soluţiile raţionale dispar, se ajunge la ură şi la disperare.

Victorios, Liviu Dragnea nu este mai liniştit şi mai lipsit de griji. El îşi radicalizează discursul şi, în lipsă de timp, cere acţiuni imediate, cu orice risc. Legea graţierii şi amnistiei este doar un exemplu. Atacul furibund la adresa tuturor celor care nu sunt de acord cu politica partidului, preluarea discursului conspiraţionist, demolarea încrederii cetăţenilor în instituţiile statului, descoperirea duşmanului din interior şi a celui din afară sunt instrumente politice folosite pentru a camufla disfuncţiile grave din partid şi prestaţia incompetenţilor din ministere.

Bătălia câştigată îl face pe Liviu Dragnea să supraliciteze pentru a stoarce şi ultima picătură de „loialitate“ din partid. Ştie prea bine că baronii care au votat în favoarea sa pot mâine să-l trădeze cu aceeaşi lejeritate. Deocamdată nu s-a găsit cineva să ofere un preţ mai mare, dar lucrurile se pot schimba. Aşa încât radicalizarea şi ruperea tuturor căilor de dialog rămân singurele politici la îndemână, pe principiul „numai eu am dreptate, restul sunt soroşişti, şi agenţi plătiţi din străinătate“.

Propagarea unei asemenea viziuni are rezultat în oglindă la nivel social. Cei care nu văd în Liviu Dragnea o soluţie pentru România se radicalizează la rândul lor. Societatea devine din ce în ce mai polarizată. Soluţiile raţionale dispar, se ajunge la ură şi la disperare.

Politica divizării societăţii poate aduce câteva câştiguri pe termen scurt. Dar pe termen lung, efectele sunt devastatoare şi uneori ireversibile. Poate părea prea grav pentru ca cineva să-şi dorească un asemnea rezultat. Dar politicienii nu-şi asumă niciodată dezastrele pe care le produc, cu atât mai puţin cei pe care îi vedem astăzi în guvernarea României.