Revoluţia hipsterilor

Pe străzile României e un război inegal între pişicheri şi hipsteri. Un conflict ireconciliabil între două moduri de a înţelege lumea, nu doar între două ideologii politice radical diferite. Nu e doar ciocnirea generaţiilor, ci e coliziunea frontală între creativitate şi anchilozare, între autenticitate şi impostură.

Nu e de mirare că Liviu Dragnea nu înţelege care e „supărarea” sutelor de mii de manifestanţi care au ieşit pe străzile României. Ce poate să înţeleagă un absolvent „vehicule rutiere” din frustrările unor oameni care, mulţi dintre ei, au studiat la cele mai importante universităţi din lume? Dacă vezi societatea numai de pe cheul Dâmboviţei, pare aiurea să mărşăluieşti pe străzi, în frig, din moment ce oricum puterea este „la cine trebuie”.

Dar hipsterilor nu le pasă de aceste mărunţişuri tehnice. De fapt de aceea hipsterii sunt hipsteri, pentru că gândesc diferit de cei aflaţi în epicentrul „puterii”. A fi hipster înseamnă, înainte de orice, a fi împotriva „mainstream”-ului. În traducere liberă pentru autorii de studii ştiinţifice realizate la comandă, mainstream înseamnă un mod conformist de a gândi lumea.

De altfel, războiul de pe străzile şi din societatea noastră este inegal şi pentru că armele celor două tabere sunt calibrate diferit. Revoluţia hipsterilor se duce cu instrumentele ironiei şi ale sarcasmului. La polul opus este limba de lemn şi gândirea de gumilastic. Oamenii care ies pe străzi cu elefanţi de pluş în cap trebuie că le par nişte „ciudăţei” concetăţenilor lor mai degrabă obişnuiţi cu servieta diplomat şi cu pixul în dreptul semnăturii din condică.

E o luptă nedreaptă între două atitudini. Între hipsterii care nu vor să stea în banca lor, care nu vor să accepte lucrurile aşa cum sunt şi păstrătorii „ordinii”. Atac la ordinea constituţională, chirăie Dragnea nedumerit că oamenii de pe stradă afişează panouri cu „Graţiere non grata”. Gata sau non-grata, gata cu prostiile, se gândesc mulţi dintre cei aflaţi azi la putere. De ce n-aţi mers să votaţi, le reproşează ei cu perfidie protestatarilor. Ei bine, de-aia, pentru că hipsterii fac numai ce vor ei şi cum vor ei.

Bătălia se duce şi în miezul fierbinte al limbii române. Limbajul folosit de hipsteri pare o limbă străină celor obişnuiţi cu discursul PSD, care a rămas împietrit prin anii 90. E o „mineriadă” strigă secretarii de stat care abia şi-au lustruit birourile; e lovitură de stat, vociferează speriaţi proaspeţii parlamentari, care încă nu au aflat prea bine cum pot să-şi deconteze secretarele, bonurile de benzină şi diurnele de la birourile „din teritoriu”; e lipsă de bun simţ, se ofuschează premierul cel elegant în cuget şi simţiri.

Nici nu au cum să înţeleagă, pentru că mentalul osificat, căruia i se opune gândirea hispterească, nu poate fi dislocat. E un zid de propagandă şi prostie ce nu poate fi spart numai cu umor.

Iar umorul hipsteresc este unul aparte, vine din gândirea paradoxală a acestui tip de comportament. Trebuie să-l fi tulburat foarte tare pe liderul majorităţii parlamentare sloganul: Dragnea, nu uita, aşteptăm şi cartea ta! Parcă văd cum şi-a ridicat sprâncenele neîncrezător, ştiind că oamenii ăia n-au cum să aştepte cărţile, că ele au rămas nescrise. A fost anulată comanda, ce, au înebunit?! Dar gândirea hipsterilor nu este ghidată de logica obişnuită a spiritului administrativ-gospodăresc, hipsterii se amuză chiar şi atunci când lucrurile sunt serioase.

Un alt lucru care pare neserios în ochii politicienilor încheiaţi la toţi nasturii şi cu butoni de aur la manşete închişi este faptul că protestele nu par să aibă o finalitate concretă. E o mare ciudăţenie pentru toţi dragnioţii care ne conduc să vadă spiritul liber în acţiune. Cel mai tare trebuie să-i fi uimit cartonul pe care erau desenaţi doi ochi şi pe care cineva creativ scrisese: Vă vedem. Pare afirmarea unui adevăr inutil. Ei şi ce, dacă ne vedeţi, care e şmecheria? Pentru liderii politici obişnuiţi să facă lucruri pe ascuns, care au o lungă experienţă cu mişcările de culise şi cu aranjamentele „pe şest”, acest strigăt hipsteresc, al transparenţei maxime e numai o ciudăţenie.

De fapt lumile care se ciocnesc sunt cele ale pişicherilor care fac pe proştii şi îşi văd de interesele lor meschine, şi voinţa hipsterilor, care s-au săturat să fie prostiţi în faţă şi care nu urmăresc nişte obiective cuantificabile în bani, funcţii, privilegii.

Şi, apropo, hipstereala nu e o chestie de generaţie. Am văzut zilele acestea hipsteri de patru-cinci ani şi hipsteri pensionari. A fi hipster e treabă de personalitate. Dacă eşti personulitate, nu ai cum să înţelegi. Vă spun toate chestile astea aşa, ca un bătrân hipster.