Obţinusem de ceva vreme gradul de profesor definitiv, promovasem examenul de Definitivat cu media 10. Legea îmi dădea dreptul de a mă prezenta la examenul în vederea obţinerii gradului II la patru ani distanţă. Numai că legea era una, iar voinţa lui Aurel Tărău, inspectorul de specialitate era alta. În funcţie de pile, cunoştinţe, relaţii. Da, e vorba despre acelaşi Aurel Tărău ajuns în vremea guvernului condus de infractorul Adrian Năstase prefect de Bihor. Se orientase. Intrase la timp în PSD. Acolo unde, de altfel, îi era locul. Năstase îl făcuse om fiindcă odrasla sus-numitului Tărău făcuse bani, cotizase la PSD, pusese de mega-afaceri murdare, urât mirositoare de pe urma cărora avea să fie arestat. Celebrele arestări de vineri seara puse la zid cu schepsis şi interese de clan de acelaşi fals bun prim-ministru. O afacere neclară de pe urma căreia avea să moară procurorul Cristian Panait.

În sfârşit, în 1989 primisem dezlegarea. Aveam dreptul să mă prezint la examen. Pentru care aveam însă obligaţia de a face nişte cursuri de pregătire. Motiv pentru care ziua de 21 decembrie m-a prins la Cluj. Oraş în care, înainte de a fi cu noi, Armata a tras în oameni. În 22 decembrie am încercat să ajung acasă, la părinţi. Trenul a plecat din Cluj, dar s-a oprit undeva în câmp. Preţ de câteva ore. Acolo am aflat, de la un tranzistor, despre fuga Ceauşeştilor, despre haosul de după şi despre apariţia în studioul 4 al TVR a lui Ion Iliescu.  

Respectivul era pe atunci director al Editurii Tehnice, fusese de ceva vreme “trimis la meserie”, cum se tot lamenta el însuşi, el, aparatcikul pe viaţă, era perceput drept un fel de Gorbaciov al României. A fost primit ca un erou, ca un ‘’comunist de omenie’’, el însuşi ‘’ fiu de comunişti” .Aşa l-a prezentat fostul propagandist pecerist Teodor Brateş, trecut cu arme şi bagaje de partea unei anumite Revoluţii, aceea roşiatică a lui Sergiu Nicolaescu. Brateş fiind unul dintre organizatorii haosului mincinos din TVR.

Iliescu poza în  omul care era învestit (oare de ce ?) să împartă sfaturi, indicaţii preţioase, să dea replica decisivă, mortală lozincii ‘’Fără comunişti!‘’, de care nimeni dintre cei ai lui, poate agenţi ai Moscovei, sigur agenţi ai răului nu voia să audă. Şi care începuse să răsune vineri, 22 decembrie 1989 spre seară. Iliescu trebuia  să restabilească ordinea, să repună lucrurile pe făgaşul nefirescului la care au condamnat el şi oamenii lui România. Indiferent de preţul pe care ţara, românii l-au plătit pentru aceasta.

Numitul Iliescu Ion a inventat un FSN,  a mai creat şi un CFSN în care s-a trecut pe sine ultimul pe listă ‘’ cu voia dumneavoastră’’, deşi, în realitate, noi nu voiam nimic din ceea ce ticluise el şi Brucan, şi Roman, şi Cazimir Ionescu, şi Dan Marţian, şi alţii. Cei care ne-au păcălit transformând în 20 februarie 1990 FSN în partid politic, compromiţând partidele istorice de abia revenite la viaţă, bătându-şi joc de Proclamaţia de la Timişoara, reinventând lupta de clasă, stalinismul sub forma mineriadelor, răsturnând guverne atunci când aceştia nu mai jucau după Kazaciocul pe care li-l cânta noua cucuvea cotrocenistă. Aşa a fost cu Revoluţia încâlcită, nedesăvârşită, cu loviluţia, cu minciuna mare cât un secol. Pe care, indiferent de nume, a zămislit-o bătrânul edec, numitul Iliescu Ion. El şi partidul care şi-a tot schimbat părul, dar năravul, nu. Rebotezându-se când FDSN, când PDSR, când PSD, înlocuindu-l pe Iliescu, cu Oliviu Gherman, pe Palmoliviu cu Ion, pe Iliescu cu Năstase, pe Năstase cu Geoană, pe Geoană cu Ponta, pe Ponta cu Dragnea, pe Dragnea cu Dăncilă.

Ieri românii au avut şansa istorică de a trimite pe ultimul drum creaţia malefică a lui Iliescu. Au avut ocazia să o facă în preajma împlinirii a 30 de ani de la Revoluţie. O aniversare de care PSD nici nu vrea să audă. Datele de care dispunem în acest moment, estimarea numărului de voturi ale românilor din ţară arată că deocamdată PSD supravieţuieşte.Că Dăncilă, candidatul PSD şi fost catastrofal premier al României, va intra în turul al doilea. A obţinut 23% din voturi. Mai puţin decât orice alt candidat al partidului la alegerile prezidenţiale anterioare, însă incredibil de mult pentru felul în care PSD a tratat România şi românii din 2017 încoace.  Votul Diasporei a arătat însă că da, se poate. Nu degeaba s-au temut de ea în 2014 bătrânul securist Teodor Meleşcanu ori mult mai tânărul, dar nu mai puţin cinicul şi dezgustătorul Titus Corlăţean. Oamenii PSD. Ori scribii acestuia Cristoiu, cel care acum ne spune că l-ar fi votat pe Dan Barna, Nistorescu, Curea, Andronic, Mihaiu propaganda mizeră de la Antena 3, România tv şi, mai nou şi mai jalnic, Realitatea tv. Cu imoralul Guşă şi clovnul Octavian Hoandră.

Am scris prima formă a acestui comentariu duminică, la foarte puţine minute după ora 21. Încă mai speram şi eu, precum candidatul USR-PLUS, dl. Dan Barna, că lucrurile ar mai putea lua o întorsătură favorabilă. Nu, nici vorbă. Dl. Dan Barna a plătit scump, poate chiar meritat, pentru toate greşelile comise în campanie. Pentru felul dezastruos în care a gestionat dezvăluirile, orice s-ar spune fără implicaţii penale ale Rise Project, pentru mofturile făcute atunci când tot punea condiţii în vederea votării guvernului Orban. Nu a ştiut să valorifice entuziasmele, speranţele, energiile de la europarlamentare. Atunci, USR-PLUS a luat 22, 36% din voturi, acum Dan Barna a fost silit să se mulţumească cu 14, 66%.

Eşecul d-lui Dan Barna va trebui  analizat cu mare grijă în partid. Cu realism. Cu acelaşi realism ar trebui să ne analizăm şi noi, românii. Din punctul meu de vedere, nu e chiar o onoare  că la 30 de ani de la Revoluţie nu ne-am dezmeticit şi că Viorica Dăncilă intră în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

Ca o victorie peste ani a rânjetului bolşevic al aceluiaşi Ion Iliescu.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors. ro şi pe blogurile adevărul.ro