Revine moda diabolizării extreme a unei Românii ce se lasă umilită. Are alte treburi

FOTO Shutterstock

Se petrece ceva grav şi cred că ar fi timpul ca cineva să dorească cu adevărat, dincolo de circul demagogiilor politice, să reacţioneze dur. Tocmai fiindcă este vorba despre securitatea naţională în cel mai pur sens al acestui termen, cel care se referă la supravieţuirea acestei naţiuni a noastre în termenii civilizaţiei sale actuale.

Vă rog să observaţi cum, fără ca politicienii noştri să ia în seamă aceste semnale evidente, în România acestei veri ciudate a anului 2019, sunt replicate la indigo, cu extremă exactitate şi precizie, toate temele folosite la începutul anilor ’90 pentru diabolizarea României. Sunt reluate, în tir concentrat şi profesionist al cărui mecanism l-aţi putea găsi descris în manualele militare care se preocupă de aşa-numita dezinformare activă, toate acele teme care şi-au dovedit eficienţa excepţională atât de zemoase încât efectul a durat aproape două decenii.

1.Tema orfanilor şi reţelelor româneşti de vânzare a copiilor în condiţiile în care sistemele legale de protecţie a familiei şi copiilor din România erau prezentate drept corupte, în cele mai multe cazuri profund virusate de către grupuri de crimă organizată, cu avocaţi, procurori şi poliţişti în cel mai bun caz incompetenţi. Temă cu potenţial excepţional de a fi prezentată, exploatată şi răspândită în toată lume prin mass media. Ceea ce s-a şi petrecut, cu consecinţele pe care le ştiţi dar şi cu unele, cel puţin la Bruxelles, mai mult decât dezastruoase deoarece lucrurile avansaseră atât de mult încât tema adopţiilor internaţionale din România devenise problematica centrală ce putea să stopeze aderarea ţării noastre la UE. Problema de atunci revine acum în actualitate printr-un simplu caz transformat, ca printr-un miracol, în temă de dezbatere naţională ceea ce are ca rezultat întrebarea firească: nu-i aşa că România nu s-a făcut bine şi că asemenea situaţii mai există şi trebuie, din nou, acţiune europeană şi internaţională pentru a stopa comportamentele primitive şi inumane tolerate la Bucureşti?

2. Tema „genocidului cultural împotriva minorităţii maghiare“, una dintre liniile importante şi perene de atac împotriva României, mereu, în aceşti ultimi 30 de ani şi nu numai, demonizată pentru că, prin acţiunile programatice ale guvernului, la noi s-ar încerca o acţiune criminală împotriva minorităţii în cauză, în dorinţa de eradicare a rădăcinilor sale identitare. Adică, doamnelor şi domnilor, acuzaţie de o gravitate enormă deoarece spune că ţara noastră încalcă nu numai valorile statului de drept, ci şi valorile fundamentale pe care se bazează Uniunea Europeană. Nu este vorba despre un infringement oarecare, spun cei care acuză România, ci despre încălcarea a ceea ce UE consideră drept pachetul de valori şi credinţe în jurul căruia doreşte să construiască în continuare un viitor, acesta fiind mesajul esenţial al Declaraţiei de la Sibiu. Dar România una zice, alta face spun denigratorii României, ultimul episod de acest gen fiind înregistrat în urmă cu căteva zile când ministrul de externe al Ungariei, vorbind despre Codul administrativ, a găsit momentul să mai atace din nou tocmai prin acuzaţia că România încalcă drepturile minorităţilor. Ca în ’90. tema dezinformării active ostile a fost introducerea în subconştientul european a unei confuzii aparent nevinovate: dacă vorbeşti despre România şi problema minorităţilor, atunci există un singur grup demn de menţionat, cel al minorităiii maghiare. Restul sunt la categoria „ceilalalţi“ şi din această cauză neinteresante şi nesemnificative, motiv pentru care autorităţile române au creat două grupuri parlamentare: ale minorităţii maghiare şi a celei care cuprinde „celelalte minorităţi, altele decât cea maghiară“. Deci, nu-i aşa, se respectă gradul de relevanţă şi importanţă socială. Şi nimeni n-a avut şi nici nu are ceva de spus. Toate aste, acum în 2019, reînfloresc înainte de aniversarea Trianonului pe care cei de la Budapesta par să dorească s-o transforme în mesaj internaţional pentru recunoaşterea „nedreptăţii istorice“ care i-a lipsit de teritoriul Transilvaniei. Şi toate astea în faţa unui imobilism de neînţeles al autorităţilor române care, cu o plăcere intens masochistă, se lasă călcate din nou şi din nou în picioare, speriate, complexate şi complet dezarmate în faţa unei campanii făcute de politicieni şi diplomaţi cu adevăraţi profesionişti.

3. Tema „România este ca în perioada evenimentelor de la Târgul Mureş“. O societate cu comportamente violente, primitive, o lume dezorganizată şi imposibil de stăpânit în elanul său periodic de a jigni sentimentele şi credinţele comunităţii maghiare. Iar organele de ordine sunt insuficiente sau nu doresc să se implice, probă evenimentele de la Valea Uzului unde se spunea că violenţa românilor a fost îndreptată împotriva memoriei trecutului, desacralizând un cimitir militar deasupra căruia fluturau steagurile mai multor naţiuni. E adevărat? Este o provocare abjectă în stilul celor de la Târgu Mureş? Manualul de dezinformare spune că explicaţiile sunt oricum tardive şi sunt doar minciuni ale oficialilor pentru a acoperi realitatea şi, tot aşa, iar ies românii vinovaţi de tot. Nu trebuie deloc ignorată nici semnificaţia şi nici potenţialul de explozie socială al evenimentului respectiv, mesaj de că se poate din nou şi, mai ales, că se poate oriunde şi oricând. Ai noştri de ce nu spun nimic? De ce le atâta frică?

4. Tema „România ţintă facilă, incapabilă de unitate politică“. Temă de importanţă vitală pentru a determina gradul de credibilitate şi previzibilitate acordat ţării noaste şi, de aici, modul în care putem juca vreun loc în marile negocieri. Şi nu numai, căci lipsa de minimă coeziune a politicienilor noştri sau, spre exemplu, a europarlamentarilor noştri, este legendară şi a devenit vulnerabilitate naţională exploatată foarte uşor de cei care sunt neprietenii României. Atacurile au loc pentru că se mizează pe faptul că, eaxct aşa cum a fost cazul şi la începutul anilor ’90, orice porcărie, enormitate sau răutate ai spune despre România, despre poporul şi liderii săi, poţi fi sigur că, în interiorul ţării, în grupul său de europarlamentari, se va forma automat o tabără care va protesta, dar, cel mai important, acuzele (oricare ar fi el, cu atât mai violente, cu atât mai bine) vor fi primite cu aplauze şi deplină satisfacţie de opoziţie, oricare ar fi ea. Acesta este singurul lucru de care puteţi fi siguri în România, curge mai departe veninoasa legendă urbană servită în mod regulat prin cotloanele puterii de la Bruxelles, fără ca ai noştru să poată replica pentru că au altceva de făcut, adică să se sfâşie unii pe alţii. Priviţi doar la ce fac noii noştri europarlamentari, care se ceartă cu foc din momentul în care au fost confirmaţi. Şi aud că urmează scandaluri gigantice, mai ales în legătură cu audierea viitorului comisar român, deja atacat cu furie de membrii propriului său partid.

De ce contează? Pentru că, în funcţie de aceste legende urbane, acuzaţii, poveşti, dezinformări, se poate nărui prestigiul unei ţări şi posibilitate sa de a-şi trimite reprezentanţi în locuri semnificative pe circuitul decizional, adică exact ce se negociază acum, la sânge, pe piaţa puterii de la Bruxelles, deloc multilaterale ci redusă la cei câţiva actori care contează şi ambiţiile lor. Nu ne pasă că reînvie temele demonizării României? Atunci să nu ne mire şi nici să nu jelim patriotic văzând consecinţele, căci acum nimeni n-are timp de pierdut cu gesturi naţionale caritabile în favoarea celor care nu ştiu să-şi apere interesele.