Revine Liviu Dragnea în politică?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Anul trecut, pe vremea asta, era cel mai puternic om din România, acum cerşeşte clemenţă judecătorilor şi ţese firul narativ al poveştii în care trece prin Golgota vieţii sale pentru vina de a nu fi trădat ţara: un lider mesianic care ia asupra sa păcatele noastre pentru mântuirea colectivă.

 Acum câteva săptămâni, Sputnik publica un articol cu titlul „Mesaj cutremurător al lui Dragnea: Stau de 8 luni nevinovat în puşcărie”. Ca observaţie, Dragnea folosise de fapt cuvântul „penitenciar” când a rostit enunţul în faţa instanţei care i-a judecat cererea de recurs în casaţie, însă organul de propagandă al Rusiei l-a înlocuit cu argoticul „puşcărie”. Un arhaism de pe vremea când închisoarea nu era hotel, ci loc unde deţinuţul era silit la munci periculoase, de pildă să facă praf de puşcă. Moscova nu crede în lacrimi, vorba filmului, dar tu ca român cum să rămâi cu inima de piatră la drama lui Liviu Dragnea?

Sau mai degrabă dramatizarea lui Liviu Dragnea. Poate acesta ar fi termenul mai potrivit pentru scenariul pe care îl scrie cu gândul la un blockbuster cu titlul „Daddy se întoarce!” în care speră să joace rolul principal. Un film al cărui protagonist este un erou de basm care după calvar revine cu obrazul nepătat de unde nimeni nu s-a mai întors pe cai mari. Ba chiar cicatricile luptei sale vitejeşti îi vor conferi un plus de legitimitate în faţa supuşilor. Ca orice bun scenarist, Dragnea îşi proiectează o lume paralelă (pe aceeaşi axă cu statul paralel) în care Greuceanu cel neaoş se lua la trântă cu zmeii din Apus cei lacomi de bogăţii, care se abătură asupra ţărişoarei lui. La un moment dat, când îi fu mai greu şi argaţii îl părăsiră, zmeii străini ajutaţi de vrăjitoarele autohtone îl legară şi-l puseră să aleagă între a-şi trăda ţara şi a-i fi răpită libertatea. Aşa că alese să-şi sacrifice liniştea lui şi fericirea alături de domniţa Irina, pentru binele alor săi cei mulţi, chiar şi al celor care nu-l merită.

Auzind până în străfundurile beciului domnesc cum ţara plânge fără apărare în faţa vrăjmaşilor, într-un moment de slăbiciune Greuceanu ceru îndurare judelui care împărţea strâmb dreptatea. Iată un scurt fragment din scenariul original, citit cu voce tare chiar din talentatul autor în sala de judecată: „Stau de 8 luni nevinovat în penitenciar. Nu mi s-a părut normal să plătesc pentru o faptă pe care nu am comis-o. Rămâne la dispoziţia dumneavoastră dacă voi sta nevinovat sau dacă admiteţi casaţia”. Neclintită ca stânca, judecătoarea refuză să admită casaţia şi îl ţine în continuare închis.

„Cred cu tărie în nevinovăţia mea”, adăugă autorul în faţa judelui neînduplecat. Fără să precizeze câte grade are tăria, dacă e ţuică de zarzăre din Teleorman sau pălincă de prună din Sibiu. Preţul libertăţii sale ar fi fost însăşi România, ceea ce nici n-a încăput în discuţie pentru Greuceanu. El a ales încă o dată să rămână în lanţuri ca să izbăvească păcatele tuturor. Pe scurt, acestea sunt primele capitole din scenariul de film „Daddy se întoarce!” aflat în misiunea, nu imposibilă, de căutare a unui producător.

Personalitatea narcisică a lui Dragnea este caracterizată prin grandomanie şi prin refuzul de a-şi asuma responsabilitatea atunci când eşuează.

Lăsând parodia la o parte, îi este foarte greu în închisoare, din punct de vedere psihologic, unui om obişnuit cu puterea şi luxul. Chiar dacă Liviu Dragnea nu s-a născut atât de bogat cum a ajuns, pierderea privilegiilor şi stigmatul de a fi închis au impact asupra stimei sale de sine. Însă psihicul uman are o serie de mecanisme de autoprotecţie împotriva realităţii, începând cu negarea evidenţei.

Rezultatele unui studiu ştiinţific apărut în 2018 în jurnalul Psychological Science, pe marginea faptului că doi din trei deţinuţi din SUA recidivează în primii trei ani după eliberare, indica efectele diferitelor strategii ale unui condamnat de a se reconcilia cu sine însuşi după gratii. Cercetarea arăta că sentimentul care primează în mintea fiecărui deţinut are valoare predictivă în privinţa şanselor sale de a recidiva, o mare diferenţă fiind între sentimentul de vinovăţie şi cel de ruşine. Gândul vinovăţiei referitoare la comportamentul care l-a trimis în închisoare generează remuşcare şi regret, care motivează o acţiune reparatorie. În schimb, sentimentul ruşinii duce de obicei la un răspuns defensiv, precum negarea responsabilităţii şi învinovăţirea altora. Studiul concluzionează că acei deţinuţi care simt ruşinea mai degrabă decât vinovăţia nu se vor îndrepta niciodată.

Lui Dragnea probabil că îi este ruşine, nu neapărat pentru ce a făcut, cât pentru ce a ajuns, anume din proprietar de palat în deţinut cu WC-ul în celulă. Ca lider politic se încadra în tipul de personalitate narcisic caracterizat prin grandomanie, necesitatea de fi admirat, dar şi prin refuzul de a-şi asuma responsabilitatea atunci când eşua. Ca deţinut este fix acelaşi: arogant, sfidător şi, atunci când nu neagă cu desăvârşire fapta de instigare la abuz în serviciu în baza căreia a fost condamnat, aruncă vinovăţia către oricine altcineva decât el însuşi. Vara trecută a mers până la a solicita în instanţă dizolvarea organizaţiei judeţene PSD Teleorman şi invalidarea alegerii Vioricăi Dăncilă la şefia partidului. Din nou, psihologia organizaţională oferă o explicaţie: când liderul narcisic eşuează, este capabil să dea foc lumii, doar să-şi salveze propria piele. Cu acest demers şi-a tăiat orice posibilitate de a reveni în PSD după eliberare, fie şi într-un rol de floare-n geam, precum Adrian Năstase.


FOTO Inquam Photos / George Călin

Liviu Dragnea la ICCJ FOTO Inquam Photos / George Calin

Pe Liviu Dragnea îl mai vedem periodic surprins de camerele TV în timp ce coboară încătuşat din dubă şi este plimbat de poliţişti pe culoarele tribunalului, prilej cu care uneori aruncă în fugă câteva vorbe ziariştilor. Pentru mulţi dintre noi, fostul patriarh al PSD a încetat să mai existe ca personaj public după încarcerarea sa din 27 mai 2019. Se străduiesc să-l uite până şi conducătorii de azi ai PSD. Însă pentru un număr semnificativ de români din popor, Liviu Dragnea continuă să simbolizeze rezistenţa şi demnitatea naţională în faţa intereselor străine în România, un martir al acestei lupte. Nu-şi au locul sarcasmul sau aerele de superioritate faţă de aceşti cetăţeni al căror vot cântăreşte la fel de greu ca al oricăror altora.

Persoanele care stăruie să creadă în cinstea şi nevinovăţia lui Liviu Dragnea, îşi activează mecanismele de autoprotecţie psihică împotriva unui conflict interior. Decât să admită că tot ce au crezut până acum despre Dragnea este greşit, preferă să înghită orice le-ar reconfirma convingerile anterioare despre el. Iar povestea Greuceanului de la Rahova pe care el însuşi le-o serveşte pe tavă – într-o formă lesne de priceput, convingătoare şi consecventă cu retorica dragnistă – vine să hrănească apetitul oamenilor de a-şi conserva opiniile şi sistemul de referinţă. Pe acelaşi tipar, adepţii lui Băsescu refuză să creadă că el a fost Petrov ori minimalizează importanţa acestui aspect. Inerţia convingerilor este în construcţia psihologică a fiecăruia dintre noi.

Există premisele apariţiei unui partid ultraconservator şi anti-imigraţie, cu pleşoieni conduşi de un Liviu Dragnea radicalizat în anti-europenism.

Amploarea răspândirii ideii că Dragnea este un deţinut politic şi un erou al românilor este cel mai clar vizibilă în mediul online, mai ales pe Facebook, singura reţea de socializare relevantă în România din punctul de vedere al comunicării politice. Nenumăratele grupuri de Facebook cu subiect politic sunt animate de postaci plătiţi şi conturi false, dar populate în majoritate cu oameni reali; sau mai bine zis cu reprezentările virtuale ale unor persoane reale. Grupurile de discuţii partizane de susţinători PSD, ai lui Dragnea, Pleşoianu, ai Antenei 3 şi de nostalgici ai lui Ceauşescu abundă în postări zilnice despre condamnarea nedreaptă a lui Dragnea, bazate pe teorii conspiraţioniste şi ştiri false ori tendenţioase.

Este drept că nu putem considera Facebook un eşantion reprezentativ pentru electorat, pentru că unele categorii sunt suprareprezentate, iar altele subreprezentate. Coborâţi din maşină în zona rurală din sudul ţării şi întrebaţi de Liviu Dragnea în cârciumile de la şosea – adevărate parlamente săteşti – ca să aflaţi ce cred oamenii care nu stau pe Facebook. Contrar opiniei generale, nu toţi ţăranii merg la crâşmă ca să bea, ci să socializeze. Să nu vă mire că mulţi îl vor descrie pe Dragnea ca pe un Robin Hood.

Nu este exclus ca Liviu Dragnea să revină pe scena publică, fie în postură de lider asumat, fie ca girant din umbră (aşa cum a condus guvernul în perioada 2017-19) al unei noi construcţii politice. Orientarea actuală PSD către Victor Ponta îi lasă în afara jocului pe cei din echipa lui Dragnea care nu schimbă taberele la fel de repede ca Mihai Fifor ori pe cei indezirabili noii conduceri a partidului. O facţiune conservatoare s-ar putea desprinde după congresul PSD în care „reformistul” Marcel Ciolacu îi va înlătura din funcţiile importante pe oamenii lui Dragnea. Şi ce altă imagine port-drapel să aibă această nouă mişcare politică decât Greuceanul Dragnea, patriotul-martir al luptei cu străinii şi trădătorii de ţară?

Brexit-ul, criza de leadership la nivelul UE (retragerea Angelei Merkel), modelul trumpismului şi războiul informaţional prin fake news pe care îl poartă Moscova – toate acestea creează premisele apariţiei în România a unui partid ultraconservator, anti-imigraţie şi eurosceptic. Cu pleşoieni conduşi de un Dragnea radicalizat în anti-europenism, o astfel de construcţie politică ar umple golul lăsat de Partidul România Mare. Din perspectiva marketingului, îşi are loc pe piaţa politică o contrapondere la progresism, însă rămâne de văzut dacă ar avea sens şi din punct de vedere electoral.

Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite