Ponta, despre „dezastrul de la retrocedări“: „A fost cea mai mare fraudă comisă în România; echivalentul a doi ani de război“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Ponta FOTO Adevărul
Premierul Victor Ponta FOTO Adevărul

Premierul Victor Ponta a vorbit miercuri seara, la Antena 3, despre anul petrecut la guvernare de USL, subliniind totodată că au existat domenii în care a fost nevoit să repare „dezastrul“ lăsat de guvernele anterioare.

„Sunt două domenii în care dezastrul găsit e mai mare decât mă aşteptam“, a arătat Ponta, adăugând că i-au fost depăşite „cele mai negre aşteptări“.

Sunt două domenii în care dezastrul găsit e mai mare decât mă aşteptam. Eu m-am pregătit pentru funcţie, am analizat dosarele. Dar în domeniul retrocedărilor – 10.000 de clădiri, patru miliarde de euro – dezastrul mi-a depăşit cele mai negre aşteptări“, a arătat şeful Executivului.

„A fost cea mai mare fraudă comisă în România. Cred că e echivalentul a doi ani de război pentru ţara noastră: să pierzi 10.000 de imobile, 1.300.000 de hectare, patru miliarde de euro acţiuni la cele mai importante companii“, a continuat actualul prim-ministru.

Celălalt domeniu în care Victor Ponta susţine că au existat probleme grave este cel al fondurilor europene de coeziune.

„Mult mai rău decât ne aşteptam era şi zona fondurilor europene de coeziune. Erau mii de dosare pe care nu le-a deschis nimeni“, a precizat acesta.

Pe de altă parte, Ponta s-a arătat optimist şi a subliniat că Guvernul este “de o sută de ori” mai pregătit decât pentru vechiul exerciţiu şi a dat asigurări că toate programele vor fi deblocate „în noul exerciţiu 2014-2020“.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite