Cred că lucrul pe care l-a dus cel mai în greu Preşedintele Băsescu în cele două mandate a fost interdicţia de a se implica în lupta politică. De câteva ori nu s-a putut abţine şi a călcat peste linie. De aceste derapaje discursive s-au legat şi cei ce au declanşat de două ori, fără succes, suspendarea şi demiterea sa. Acum, la final de mandat, Tăriceanu vine să-i ofere posibilitate de a spune ce vrea, de a-şi „dezbrăca” adversarii (după cum a promis) şi de a participa la acţiuni politice fără să mai poată fi acuzat că încalcă legea fundamentală. E ca o răsplată pentru anii în care a trebuit să se abţină din pricina statutului.

Ca şi data precedentă, cred că nota de fundamentare a deciziei (dacă se va ajunge la un asemenea document!) nu va conţine ceva concret, ci acuzaţii generale, în genul celei formulate de Liviu Dragnea: „încalcă Constituţia şi când respiră”. Bineînţeles, Preşedintele ar putea să nu se abţină de la implicarea în campanie şi fără acest dar venit din partea fostului partener politic, pentru că până să fie declanşată o nouă procedură de suspendare i se termină de drept mandatul. Dar nu ar fi elegant să iasă de la Cotroceni cu acuzaţia de încălcare a Constituţiei.

De ce o fi făcut Tăriceanu gestul, de care nu sunt bucuroşi nici cei din partidul pe care i l-a pus pe tavă lui Voiculescu alături de varza cu cârnaţi olteneşti? După reacţiile celor de la Antene, probabil că Voiculescu mai speră în posibilitatea graţierii pe care Tăriceanu i-ar putea-o oferi în cele câteva ore în care ar trece pe la Cotroceni ca preşedinte interimar.

Ce se va întâmpla cu alegerea lui Ponta? Aparent, prin votarea în Parlament a suspendării ar avea întreţinută singura temă de campanie în care este specialist şi care i-ar permite să consume relaxat popcorn în primul tur: „jos Băsescu!” Cum ar apărea alte teme de campanie, ar avea atitudinea pe care a luat-o la discuţia cu Preşedintele pe tema reducerii CAS. În asemenea poziţie, greu cu popcornul pe gât!

Ideea că a treia suspendare ar aduce la vot nehotărâţii care ar vota candidatul actualei guvernări este o eroare. Tema „jos Băsescu!” mai are căutare doar la Antene, fiind repetată seară de seară ca la un patefon cu discul zgâriat. Iar Băsescu ar avea timp să le explice românilor cum cheltuie Ponta inutil bani pentru o acţiune ce are ca unic scop eliberarea lui Voiculescu. Şi va mai povesti cum „a pus ţara acolo unde trebuia să fie” în timp ce Ponta era fie în China după ascuţitori cu papagali şi radiere parfumate, fie la Constanţa să-şi manifeste invidia faţă de decapotabilele lui Mazăre. Nehotărâţii vor ieşi la vot, dar nu pentru Ponta.

După eşecul colecţiei „resuspendare – vară 2012”, manechinul politic Tăriceanu revine cu o nouă colecţie, „resuspendare – toamnă 2014”, în speranţa că va prinde pentru a doua oară funcţia de premier. Prima colecţie nu a fost pe placul majorităţii votanţilor, care a tratat-o cu indiferenţă (a se citi absenteism); probabil că a doua colecţie va înregistra un răsunător eşec, pentru că aduce pe podium, într-un anotimp temperat, rubaşca, mocasinii şi căciula cu urechi. După asta, Partidului Liberalilor Ridicoli (PLR) va intra în anotimpul rece.