Republica Moldova: sfârşitul sau consolidarea regimului oligarhic?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Sebastian Dan
FOTO Sebastian Dan

Înainte de a discuta despre rezultatul alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, este important a preciza care este stadiul actual al disputei privind corpul electoral. Numărul total al alegătorilor înscrişi în Registrul de Stat (RSA) este de 3 237 032. Dintre aceştia, doar 2 853 802 sunt atribuiţi pe circumscripţii.

Diferenţa este reprezentată de persoanele fără reşedinţă şi cetăţenii cu drept de vot care au domiciliul în stânga Nistrului care nu pot vota din motive obiective. Recensământul populaţiei din mai 2014 efectuat de Biroul Naţional de Statistică (BNS) - ale cărui rezultate oficiale întârzie suspect de mult - arăta că în Republica Moldova populaţia este de 2 913 281 persoane. Centrul de Cercetări Demografice din această ţară estimează numărul real al populaţiei la 3 milioane - undeva între cifra avansată de Comisia Electorală Centrală (CEC) şi cea a BNS.

Deşi Republica Moldova este părăsită definitiv zilnic de 106 cetăţeni (o cifră extrem de alarmantă), numărul alegătorilor a crescut de la 2,3 milioane în 2005, la 2,8 milioane în 2014 şi la aproximativ 3,3 milioane în 2016.

Explicaţia acestei anomalii este combinaţia între corupţie şi clientelism politic. Nu există deocamdată niciun dosar în justiţie referitor la fraudarea alegerilor. Alegerile au fost întotdeauna validate, chiar şi la nivel de comună. Statistica serveşte conducerii politice, iar organismele electorale nu au independenţa necesară. Cine se află la putere dictează cine se va afla în continuare. Există şi excepţii - cazul revoltelor din 2009 - care duc la schimbarea de putere, dar trecutul recent ne arată că nici măcar manifestaţiile de revoltă, de masă şi pe o perioadă îndelungată, nu pot duce la schimbarea de regim, pe căi democratice.

Pe domnul Plahotniuc nu îl interesează dacă Republica Moldova merge spre Est sau spre Vest, atâta vreme cât se află la putere, chiar şi prin alte persoane.

În acest context, cum ar putea fi organizate alegeri libere pentru funcţia de Preşedinte, mai ales după un lung intermezzo de regim parlamentar? Vladimir Plahotniuc, liderul necontestat al Partidului Democrat şi cel care este adevăratul şef al executivului condus de Pavel Filip, are tot interesul să se menţină la putere, chiar şi prin interpuşi. Afirmaţia sa, potrivit căreia în turul I a votat geopragmatic, ascunde o doză de adevăr: pe domnul Plahotniuc nu îl interesează dacă Republica Moldova merge spre Est sau spre Vest, atâta vreme cât se află la putere, chiar şi prin alte persoane.

Maia Sandu a fost un ministru al educaţiei apreciat al guvernului Filat, independent. A fost activ implicată în manifestaţiile anti-oligarhice din 2015, alături de Andrei Năstase şi Igor Dodon. Vladimir Plahotniuc a reuşit să unească împotriva sa persoane şi partide de centru-dreapta şi de stânga, pro-ruşi şi pro-europeni. A urmat guvernul Filip, expresia tehnocratică a unui regim politic oligarhic. Miniştri apreciaţi, cu performanţe. În acest fel, Plahotniuc a reuşit să îndepărteze presiunea de pe persoana sa. Decizia Curţii Constituţionale a legitimat alegerea directă a şefului de stat. O decizie extrem de criticabilă care a servit pe moment intereselor lui Plahotniuc (ce se vedea impunând Preşedintele fără a mai fi nevoie să cumpere parlamentari). Candidaţii au fost cei ataşaţi frontului anti-oligarhic (Sandu, Năstase), pro-europeni convinşi, aflaţi însă într-o strânsă legătură, trecută, prezentă şi probabil viitoare cu Plahotniuc (Leancă), cei care au reprezentat direct interesele lui Plahotniuc (eternul domn Lupu), unionişti (Ghimpu) şi pro-ruşi devotaţi (Ciubaşenco). Andrei Năstase s-a retras pentru a asigura unitatea frontului anti-oligarhic, Marian Lupu s-a retras pentru a asigura mai bine transferul de voturi din partea lui Plahotniuc către Dodon.

Cheia înţelelegerii acestor alegeri nu este neapărat clivajul Est-Vest, nici cel ideologic stânga - dreapta, ci cel între partizanii actualului regim oligarhic şi cei care îl contestă. Plahotniuc doreşte să divizeze în continuare acest front, ştiind foarte bine că Dodon şi Sandu nu au în comun decât dorinţa de a-l înlătura de la putere. Alegerea a fost deja făcută: Plahotniuc îl va sprijini pe Dodon în turul II, aşa cum l-a sprijinit şi pentru turul I, după retragerea lui Lupu. Motivul acestei stranii alianţe este acela că Plahotniuc şi guvernul Filip se vor prezenta ca fiind partenerul de încredere al Occidentului, spre deosebire de un preşedinte pro-rus căruia îi place să meargă la Moscova mai mult decât la Bruxelles. Orice încercare va face Dodon pentru a demantela regimul oligarhic va fi imediat prezentată ca fiind opera lui Putin, expresia absolută a răului. Iar dacă preşedintele Dodon (să presupunem) va intra în conflict direct cu Plahotniuc, i se va aduce aminte, concret, cine l-a sprijinit în alegeri. Pentru Plahotniuc, Maia Sandu este cea mai proastă opţiune, de aceea va mobiliza toate forţele între cele două tururi pentru a i se opune, indirect.

Soarta Republicii Moldova este în joc cu ocazia celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.

Situaţia Maiei Sandu nu este deloc favorabilă. Prezenţa la vot în turul I a fost de 49%, nu mai există un potenţial de creştere. Tinerii între 18 şi 25 de ani au votat în proporţie de 10%, dar acest procent este în acord cu participarea acestui segment de vârstă la alegerile precedente. Cel mult acest procent va creşte la 15%. Este foarte trist să constaţi că în România se crede, naiv, că ar fi posibil „miracolul Iohannis” în Republica Moldova (participare masivă la vot în turul II).

Maia Sandu va prelua electoratul lui Ghimpu şi o parte din electoratul lui Leancă (o altă parte se va duce, controlat, în direcţia lui Dodon). Va putea adăuga astfel cel mult 4%, ajungând la un scor de 42%. Electoratul de 6% al lui Ciubaşenco, candidatul Partidului Nostru condus de Renato Usatâi, va face exact ce se va spune de la Moscova, iar Kremlinul nu a dat încă un semnal. Ciubaşenco este absolvent al Universităţii Lomonosov şi un pro-rus convins, tovarăş de nădejde. Singura şansă a Maiei Sandu este ca Ciubaşenco să-şi declare sprijinul, iar participarea la vot să fie puţin mai ridicată pentru a asigura diferenţa de 2-3 procente care o separă de 50%+1 din totalul voturilor. Cu alte cuvinte, dacă Moscova va dori înlăturarea de la putere a lui Plahotniuc şi continuarea unui parcurs european al Republicii Moldova, va interveni decisiv. Poate părea paradoxal : ce interes are Federaţia Rusă ca Igor Dodon să piardă alegerile în faţa Maiei Sandu ? Singurul interes ar fi înlăturarea unui regim oligarhic. Dificilă alegere: să răstorni un regim oligarhic, incontrolabil şi corupt, pentru a crea astfel, prin ricoşeu, premisele unei orientări pro-europene. Decizia nu a fost încă luată la Kremlin.

Interesul SUA în aceste alegeri este însă foarte clar: orice tip de regim oligarhic este o frână la adresa parcursului pro-european şi pro-atlantic al Republicii Moldova. Maia Sandu, absolvent al Harvard, este partenerul ideal în această ecuaţie. Plahotniuc şi Dodon sunt adversarii acestui proiect. Plahotniuc a efectuat în această vară o vizită în SUA pe care a încercat să o prezinte ca pe un fel de ajutor acordat persoanei sale. În realitate, Departamentul de Stat a avut o poziţie clară: sprijinim guvernul Filip atâta vreme cât va avea o orientare pro-europeană şi pro-reformă. Ulterior, la sfârşitul lunii august, Veaceslav Platon, implicat în mai multe afaceri controversate şi transferuri de bani din băncile moldovene în off-shore-uri, este arestat la Kiev, cu ajutorul FBI. Este transferat la Chişinău, iar prima etapă a procesului său are loc în luna septembrie, prilej cu care Platon se declară inamicul lui Plahotniuc şi anunţă viitoare dezvăluiri. Cheia turului II la alegerile din Republica Moldova se află aşadar nu numai la Moscova dar şi, în egală măsură, la Washington. După dezvăluirile şefului FBI care au dus la redeschiderea investigaţiei legată de mailurile doamnei Clinton, autorităţile americane au nevoie de un succes pe plan extern care să îndepărteze presiunea mediatică. Nimic nu va opri conducerea autorităţilor de investigaţie din SUA în acest context să spună în acest context întregul adevăr asupra malversaţiunilor economice ale unui regim oligarhic. Mai ales după ce Comey a fost avertizat în cazul Clinton că dacă nu va spune întregul adevăr pe care îl deţine va fi el însuşi obiect al investigaţiei din partea Congresului. O asemenea poziţie va face, însă, ca puterea de la Kremlin să nu dea lui Ciubaşenco un semnal în favoarea Maiei Sandu, preferând un regim oligarhic pe motiv că adversarii acestuia sunt adversarii Moscovei. Inamicii inamicilor Moscovei sunt inamicii Moscovei.

Ce ar putea să facă România în perioada scurtă rămasă până la turul II? În primul rând, să informeze cancelariile occidentale asupra situaţiei reale din Republica Moldova. În al doilea rând, să acorde întregul sprijin Maiei Sandu.

Soarta Republicii Moldova este în joc cu ocazia celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. Mediul extern şi poziţia marilor puteri pot interveni decisiv, după cum nimic din cele de mai sus ar putea să nu se întâmple.

Cât despre România, deocamdată nu se poate spune nimic concret. Nu a fost prezentată la Washington situaţia reală din Republica Moldova. La Moscova nu suntem întrebaţi ce credem. La Chişinău avem partener de dialog acel segment al puterii pe care ambii competitori electorali ar vrea să îl scoată din joc. Ce ar putea să facă România în perioada scurtă rămasă până la turul II? În primul rând, să informeze cancelariile occidentale asupra situaţiei reale din Republica Moldova. În al doilea rând, să acorde întregul sprijin Maiei Sandu. Nu persoana sa este miza acestor alegeri, ci orientarea Republicii Moldova pe termen lung. Cu alte cuvinte, sunt de făcut lucruri simple. Însă, pentru a le face, este nevoie de o estimare exactă a situaţiei, de un verdict împărtăşit de toţi actorii politicii şi de voinţă de implicare. Ori tocmai aceste condiţii par a fi cel mai greu de îndeplinit în acest moment.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite