Reprezentarea diasporei - o provocare politică dificilă

Vestea cea mai bună pentru Europa a venit în ultima perioadă din România. Preşedintele Klaus Iohannis a câştigat alegerile prezidenţiale prin ceea ce în engleză este desemnat cu expresia a landslide victory - o victorie la mare distanţă de contracandidat.

Cum a fost posibil să se creeze un dezechilibru electoral atât de mare între candidatul de centru - drepata şi cel social - democrat, la doar trei ani de la victoria categorică a PSD la ultimele alegerile parlamentare? Cea dintâi explicaţie este aceea că în 2016 PSD a beneficiat rezidual de valorificarea încă pozitivă a proiectului USL, o valorificare abil întreţinută prin canale media. Astăzi mirajul respectivului proiect politic s-a estompat cu desăvârşire. PSD a guvernat lamentabil România în ultimii ani. Nu este vorba de creşterea economică şi nici de mărirea pensiilor şi a salariului minim. Toţi aceştia reprezintă simpli indicatori economici care nu au mai putut fi conotaţi pozitiv, precum în precedentele campanii electorale. Alegătorii ştiu exact că de fapt creşterea economică este generată în mare parte de consum şi din acest motiv nu se resimte în traiul zilnic. Stiu şi că, oricât ar creşte salariul minim sau mediu, acestea nu pot fi alternative viabile veniturilor salariale pe care le pot câştiga în diaspora. PSD nu s-a adaptat deloc exodului care a avut loc în ultimii ani. Drept dovadă, Viorica Dăncilă nu a avut programată nici măcar o vizită în diaspora în timpul campaniei electorale. Pur şi simplu nu a considerat oportun să conceapă şi să adreseze mesaje adresate diasporei.

Eroarea uriaşă a PSD a fost că în timpul guvernării, atunci când s-a văzut destul de clar că nu poate prezenta mari realizări economice, nu a fost ales un candidat care să poată obţine voturi în afara bazinului electoral al acestui partid. Discursul doamnei Dăncilă de după aflarea rezultatelor arată cât de mare a fost obsesia în interiorul PSD de a nu obţine voturi sub potenţialul acestui bazin electoral. Ori scopul alegerilor prezidenţiale nu este ca un candidat să obţină mai mult decât partidul care îl susţine, ci ca acel candidat să câştige alegerile, să convingă alegători din afara bazinului tradiţional al unui partid. Desemnarea lui Klaus Iohannis s-a făcut în 2014 pe baza sondajelor care arătau că poate obţine mai mult decât bazinele electorale însumate ale partidelor care l-au susţinut. Votul din 10 şi cel din 24 noiembrie au arătat că Iohannis şi-a menţinut această capacitate de a lua voturi din afara bazinului partidului care l-a susţinut. Strategia PSD a fost total greşit dimensionată în ceea ce priveşte alegerea candidatului său. Restul - respectiv eşecul - a venit de la sine.

Realegerea lui Klaus Iohannis este un semnal extrem de pozitiv din partea României. Ȋn imediata sa vecinătate se regăsesc ţări conduse de partide sau lideri cu o orientare europeană ambiguă sau chiar anti-europeană (cazul Republicii Moldova), de coaliţii de partide dintre care unele sunt populiste (cazul Bulgariei), ori care nu reuşesc să iasă dintr-o prelungită tranziţie politică şi balans Est - Vest (Serbia, Ucraina). România este singura ţară din regiune în care orientarea pro-europeană a şefului statului şi a partidului de guvernământ nu poate fi pusă la îndoială în acest moment.

Participarea masivă a diasporei la vot este un alt aspect extrem de pozitiv. România are astfel în acest moment cea mai activă diaspora din Europa, din punct de vedere politic. Conceptul de cetăţenie europeană nu mai este deloc abstract în cazul României: datorită legislaţiei electorale, în acest moment diaspora românească din Europa se poate exprima la vot în bune condiţii. Exemplul românesc ar trebui promovat mai bine la Bruxelles: cetăţenia europeană se traduce şi prin reglementări interne dar care au impact la nivelul întregii Uniuni Europene.

Marea provocare a acestor alegeri constă în promovarea drepturilor cetăţenilor români din diaspora. Numărul mare de voturi exprimate obligă la rezolvarea problemei reprezentării adecvate în Parlament. Cum va funcţiona însă un Parlament în care 10% din membri vor trebui să meargă în circumscripţie în Italia, Spania etc.? O întrebare legitimă la care există deja răspunsuri (vezi proiectul de lege iniţiat de senatorul Viorel Badea) dar rămân multe alte probleme de rezolvat. România devine odată cu aceste alegeri suma unor circumscripţii electorale care nu mai decriu strict teritoriul naţional şi pe cei care se află în afara acestui teritoriu. Circumscripţia la care partidele şi candidaţii vor trebui să se raporteze este de acum înainte întreaga Uniune Europeană. Programele electorale vor trebui să se adapteze în consecinţă.

Aceste alegeri sunt un motiv de satisfacţie pentru întreaga Europă dar totodată de îngrijorare: o naţiune meta-topică (fără un topos clar definit) va genera aleşi meta-topici. Aceştia vor asculta direct de partidele europene din care partidele naţionale în numele cărora candidează fac parte. Partidele politice europene vor ieşi întărite dacă România va decide reprezentarea corectă a diasporei în Parlament. Nu cumva însă vor fi şi candidaţi care vor fi afiliaţi unor partide de orientare anti-europeană? Altfel spus, optimismul european de astăzi al diasporei româneşti este o stare naturală sau, prin aducerea adversarului diasporei (PSD) în stare de colaps, alegătorii români din străinătate vor avea opţiuni de vot extrem de diverse, inclusiv extremiste? Sunt întrebări la care deocamdată nu avem un răspuns. Ȋntrebări care nici măcar nu au fost formulate într-o formă elaborată. Problema reprezentării diasporei va fi problema politică cea mai complicată a celui de-al doilea mandat al lui Klaus Iohannis dar va fi o problemă la care nu există soluţii naţionale, ci doar o soluţie europeană. Cine va oferi un răspuns la această problemă în acord cu aşteptările legitime va câştiga următoarele alegeri - de orice fel.