REPORTAJ Victor Ponta a salutat galeria PSD şi a plecat spre Cotroceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta, în ziua în care a împlinit 42 de ani,  şi-a lansat candidatura la alegerile prezidenţiale în faţa unui stadion pe cât de plin, pe atât de apatic. De fapt, a organizat o petrecere la care au participat 50.000 de oameni, unii veniţi din curiozitate, alţii prin ordin de partid.

Bucureşti, sâmbătă, 20 septembrie, ora 14.30. Metrou. Urmează staţia Piaţa Muncii cu peronul pe partea stângă. Zeci de oameni cu eşarfe tricolore, lipsiţi de entuziasm,  aşteaptă să coboare. O imagine confuză, ce anunţă un meci fără miză pe Arena Naţională. La suprafaţă, pe trotuar, se formează grupuri compacte, din care se mai aud încurajări.  “Şefu a spus că mai mult de două-trei ore nu stăm”, vorbeau în şoaptă câţiva bărbaţi. Merg agale, mai mult sau mai puţin plătiţi, mai mult sau mai puţin obligaţi, conduşi de un lider cu ochelari de soare, ce fumează trabuc. “După ce vorbeşte Ponta, gata, se pleacă!”, le spune şeful. Pe margine, la o terasă ieftină, câţiva pensionari încearcă o glumă: “Nici dacă venea Putin cu ai lui nu erau aşa mulţi”. Pe partea stânga sunt grupate autobuzele şi microbuzele sosite din toate colţurile ţării. “Victor Ponta preşedinte”, scrie pe maşina de Bacău. Alături, din autocarul de Maramureş, coboară două fete în costum tradiţional. “Uită, fă, au adus ăştia şi câtăreţi de muzică populară”, o ghioneşteşte o femeie pe colega sa, folosind un apelativ cu tradiţie în PSD. Amândouă ţin pancarte verzi, pe care scrie: “Piedone, Sector 4”. Mergând-mergând, doi bărbaţi discută sincer. “Am vrut să văd cum arată stadionul, că n-am apucat să vin de când l-au construit. Eu am fost pe ală vechi, pe vremea lui Ceauşescu. Ne mai aducea la parade”, spune primul. “Mai bine veneai la un meci”, îi răspunde amicul.

Obsedantul motiv folcloric
Ajungem la Arena Naţională. În faţă tribunei oficiale sunt parcate zeci de limuzine negre, din care mai coboară baronii şi baronaşii PSD. Ocolim şi mergem la sectorul destinat presei. Biletul de intrare, cu mesajul - “Victor Ponta preşedinte”- este încondeiat cu motive folclorice. Pe acreditarea de presă, aceleaşi motive folclorice. Intrăm în stadion. Scena este flancată de două ecrane încadrate de simboluri stilizate ale Coloanei Infinitului. Cele două ecrane, la rândul lor, sunt înconjurate de motive folclorice. În primele rânduri, Gabriel Firea, dă ultimnele indicaţii. Este îmbrăcată într-o ie, cu, evident, motive folclorice. În poza mândriei naţionale a încăput chiar şi soţia premierului, poate chiar viitoarea primă-doamnă, Daciana, ce a purtat o elegantă rochie albastră strânsă la mijloc de o curea gravată cu simboluri tradiţionale.

Fiecare sector al stadionului poartă numele unui judeţ, dar oamenii nu se reped să-şi ocupe locurile. Preferă selfie-urile, berea rece şi popcornul. Numai peluza sud a stadionului este plină ochi. UNPR, un fel de PSD mult-mult  mai mic, a închiriat galeria unei echipe bucureştene de fotbal. Câteva mii de oameni îmbrăcaţi complet în roşu scandează puternic: "Vic-tor Pon-ta, Vic-tor Pon-ta! şi România, România!” Sunt echipaţi cu steaguri tricolore, tobe şi vuvuzele. Până acum, la toate evenimentele PSD, sălile erau umplute de oamenii lui Marian Vanghelie. De când Vanghelie şi Ponta se află în relaţii reci, Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3, a avut grijă să trimită câteva mii de oameni la serbare, pe care i-a postat strategic, chiar în faţa scenei.

Pe la ora 16.15 s-a auzit un ropot de aplauze. Crezând că e Ponta, lumea s-a ridicat de pe scaune. Era însă Radu Mazăre, deghizat în Che Guevarra, care intrase în stadion însoţit de garda de manechine blonde şi provocase isterie. Oamenii s-au repezit să se fotografieze cu cel care numai vara aceasta a fost Cezar, Ştefan cel Mare şi Ramses.

Marii absenţi

În sfârşit apare şi sărbătoritul zilei, premierul Victor Ponta, cu soţia, Daciana, de-a dreapta sa. Este ovaţionat. Premierul strânge cât mai multe mâini, se îmbrăţişează cu oameni, arată că e popular. Apoi, se sălută călduros cu Dan Şova, Valeriu Zgonea, Ecaterina Andronescu şi Corina Creţu. De la prezidiu lipsesc însă greii PSD: fostul preşedinte Ion Iliescu şi fostul premier Adrian Năstase, embleme vii ale partidului. Totuşi, premierul Ponta s-a bucurat de un oaspete de seamă: premierul Moldovei, Iurie Leancă. După ce a fost lângă Ponta în şedinţe de Guvern şi în emisiuni la Antena 3, iată-l pe Leancă şi pe Arena Naţională. Iar cu premierul basarabean alături, Ponta a apăsat serios pedala naţionalistă: “Vreau să fiu preşedintele românilor care vor sărbători o sută de ani de la Marea Unire! Vreau să reuşim împreună Marea Unire!”, a rostit premierul. Mesajul său unionist  nu a fost îmbrăţişat cu maxime ovaţii, pentru că sonorizarea a fost atât de proastă încât doar cei de pe gazon mai auzeau câte ceva. 

Festivitatea PSD a fost un fel de teatru surdo-mut. Îi vedeai pe Dragnea şi pe Ponta cum zâmbesc pe scenă şi aşteaptă aplauze şi, în acelaşi timp, te chinuiai să le citeşti pe buze un cuvânt. Pe un monitor gigant, în timp ce vorbea Ponta, au apărut scurte secvenţe din viaţa premierului. Astfel, l-am văzut pe Ponta în armată, apoi soţ şi tată. Dar l-am văzut şi cu casă albastră, vizitând fabrici, mai puţin uzine, cu cască galbenă, urmârind construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni.

L-am mai văzut la inundaţii, evident, nu în barcă, şi la Mănsătirea Putna, înconjurat de oameni. Pe acelaşi ecran, am mai văzut o imagine cunoscută, dar incompletă: Ponta, în 2012, tot pe stadionul naţional. Din poză fusese decupat Crin Antonescu, fostul său partener, care acum era pus lângă Băsescu, Iohannis şi Udrea. “Veniţi alături de mine să fim mândri că suntem români!”, a încheiat Ponta. A primit un buchet de flori, pe care i l-a oferit, galant, soţiei sale, Daciana. Amândoi, de mână, au făcut pasul în faţă şi au salutat galeria de partid. A urmat tradiţionala ploaie de baloane alb-roşii, în timp ce oamenii se îmbulzeau spre ieşire. În 15 minute, stadionul a rămas gol, numai pet-urile şi hârtiile mai trădau urmele unei petreceri.

Macovei şi Udrea au râs de Ponta

Monica Macovei şi Elena Udrea, contracandidatele lui Victor Ponta,  au comentat ironic lansarea gradioasă a preşedintelui PSD. "Măreţe realizări îi urăm tovaraşului Victor Ponta, iubit conducător şi fiu al patriei, fierbinte şi adâncă recunoştinţă pentru toate cele ce le faci pentru noi!", a scris Macovei pe Facebook. "Victor Viorel Ponta face eforturi să se ridice la statura de pigmeu al lui Kim Jong Un. Numai în Coreea de Nord mai au loc astfel de manifestaţii", a scris şi Udrea pe contul său de Facebook.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite