REPORTAJ Tăriceanu a întrerupt degeaba vacanţa Parlamentului

REPORTAJ Tăriceanu a întrerupt degeaba vacanţa Parlamentului

Călin Popescu Tăriceanu FOTO Adevărul

Senatorii şi deputaţii s-au reunit astăzi în şedinţă comună pentru a modifica articolul 24 din legea privind propriul Statut, contestat de PNL la Curtea Constituţională după votul scandalos în cazul lui Dan Şova. Chiar dacă au aprobat modificarea legii cu o zi înainte ca magistraţii CCR să se pronunţe asupra sesizărilor, propunerea de modificare a actului normativ mai trebuie promulgată şi de preşedintele Klaus Iohannis.

Ştiri pe aceeaşi temă

Plenul reunit al celor două Camere a modificat Legea 96 din 2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, astfel încât oricărui ales să îi poată fi ridicată imunitatea cu jumătate plus unu din numărul celor prezenţi, aşa cum prevede şi Constituţia. În ciuda votului covârşitor pentru aprobarea modificării, respectiv 292 de voturi favorabile şi doar unul împotrivă, şedinţa nu a fost lipsită de incidente.

Scandalul între PSD şi PNL a început încă de dimineaţă, când mai mulţi liberali, în frunte cu chestorul Senatului, Cristian Bodea, l-au acuzat pe liderul PSD Victor Ponta de un boicot, întrucât cursele Tarom programate să plece dimineaţa spre Bucureşti au fost întârziate. „Avionul de la Timişoara trebuia să plece de la 8.45, cică decolăm abia la 12.30. Teoretic. La Iaşi aud că e la fel: patru ore întârziere. Sigur că nu are nicio legătură cu faptul că la ora 14.00 începe plenul intempestiv pus la cale de PSD“, a scris Bodea pe contul său de Facebook şi a adăugat că în situaţia lui mai sunt şi alţi aleşi.

Chestorul Senatului, Cristian Bodea, a reclamat întârzierea curselor TAROM FOTO Facebook

De la Iaşi, senatoarea liberală Mihaela Popa a confirmat. „Din păcate, în ciuda eforturilor de dezvoltare a Aeroportului Internaţional Iaşi, compania TAROM nu reuşeşte să respecte orarul de zbor şi pasagerii din Iaşi 2021 - Capitală Culturală Europeană.  Acelaşi Tarom, aceleasi probleme...Avionul trebuia să decoleze de la Iaşi la 9.20 dar suntem anunţaţi că nu există aeronava şi că va sosi peste 4 ore“, a scris Popa.

”PNL cere premierului Victor Ponta să lămurească, public, situaţia curselor TAROM prin care zeci de senatori şi deputaţi au fost impiedicaţi să ajungă la Parlament unde trebuie să se discute modificarea Statutului parlamentarilor. PNL solicită ca astăzi, în cel mai scurt timp, Statutul să fie supus modificării în plenul Parlamentului, astfel încât senatorii şi deputaţii Opoziţiei să poată contracara eventualele derapaje ale PSD”, au transmis liberalii şi ulterior, într-un comunicat.

Dezbatere de formă

Chiar şi cu întârzierea aeronavelor Tarom, pusă de compania aeriană pe seama unor verificări tehnice, cvorumul necesar pentru şedinţă a fost întrunit, iar liberalii întârziaţi au fost prezenţi, în cele din urmă, în plen. În total, 304 parlamentari au venit la lucrările plenului reunit.

Astfel, în jurul orei trei, parlamentarii şi-au ocupat locurile în sală, cuminţi şi au aşteptat să li se livreze propunerea care trebuia modificată. Înainte de începerea şedinţei propriu-zise, liberalul Radu Zlati, fost consilier al lui Crin Antonescu, a făcut ocolul sălii şi i-a fotografiat, cu o tabletă, pe cei câţiva colegi din PNL veniţi la şedinţă, mai vizibili în primele rânduri. Printre ei s-a aflat şi co-preşedintele PNL Alina Gorghiu.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu, prezentă la şedinţa de plen FOTO Facebook

La fel ca la orice altă şedinţă, înaintea votului, aleşii au dezbătut modificarea, însă de data asta dezbaterea a constat în câteva cuvinte aruncate mai degrabă către presă. Plictisiţi, unii au ieşit din sală în momentul dezbaterilor, iar deputatul UNPR Radu Stroe a fost cât pe ce să îşi aprindă o ţigară în sala de plen.

Gesticulând, senatoarea conservatoare Cristiana Anghel s-a pregătit să ia cuvântul şi a urcat, în rochie înflorată şi pantofi roşii cu toc cui, treptele către tribuna Parlamentului, unde a schimbat câteva vorbe cu Eugen Nicolicea. Agitaţia a fost curmată în cele din urmă de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care a anunţat, modest, că are o „mică intervenţie“, special dedicată liberalului Mircea Toader care îl avertizase că, în ciuda modificării, „Ponta şi Şova nu scapă de răspundere“.

„În 2013 a mai existat o iniţiativă de modificare în acest sens care a fost respinsă de CCR. Aţi făcut o referire care trebuie corectată, că au existat majorităţi diferite în cazurile privind urmărirea penală şi arestările. În cazul foştilor miniştri se aplică legea privind răspunderea ministerială şi atunci este nevoie de o altă majoritate decât cea privind arestarea şi reţinerea. Parlamentul nu încearcă sub nicio formă să acorde o protecţie alta decât cetăţenilor obişnuiţi pentru membrii Parlamentului, suntem egali în faţa legii“, a conchis, pedant, Tăriceanu, înainte de vot.

Harnici de ochii CCR

Procedura care a permis modificarea rapidă a Statutului s-a derulat exemplar şi neobişnuit de rapid. Pentru că au anticipat o Decizie a Curţii care i-ar fi obligat oricum să modifice articolul 24 din Legea privind propriul Statut, parlamentarii au adunat, într-un calup, toate propunerile legislative care vorbeau despre modificarea articolului respectiv, fie şi în treacăt.

Pe ordinea de zi s-au aflat, deci, o propunere a lui Eugen Nicolicea, înregistrată din decembrie 2014 şi care cuprindea strict punerea în acord a articolului 24 cu Legea fundamentală, dar şi o propunere similară a liderului senatorilor PSD Ilie Sârbu. Propunerea lui Sârbu a fost înregistrată la Camera Deputaţilor în ultima zi din martie şi, în numai o săptămână, a trecut de Parlament.

Pe de altă parte, prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a susţinut că graba aleşilor a venit la pachet şi cu nereguli. Orban a reclamat că PSD a forţat convocarea şedinţei de plen şi că raportul comisiei de Statut nu a fost nici măcar discutat la întrunirea de dimineaţă a conducerii Parlamentului.

Statutul mai aşteaptă

Deşi parlamentarii au dovedit vrednicie, modificarea Statutului nu poate intra în vigoare decât după ce este promulgată de către preşedintele Iohannis, prevederile statutare fiind reglementate prin lege. Prin urmare, procedura de modificare a Statutului urmează etapele unei legi obişnuite şi, după ce trece de Parlament, se trimite la promulgare, iar preşedintele Klaus Iohannis are la dispoziţie 20 de zile pentru a o semna. De altfel, Administraţia Prezidenţială a anunţat, încă de la începutul săptămânii, că preşedintele Iohannis se află în vacanţă până la 10 aprilie.

 

Citeşte şi:

PNL îl acuză pe Victor Ponta că s-a folosit de Tarom ca să întârzie Opoziţia la şedinţa din Parlament

PNL a cerut, marţi, premierului Victor Ponta să lămurească, public situaţia curselor TAROM, acuzându-l că se foloseşte de instituţiile statului pentru a împiedica Opoziţia să fie prezentă la dezbaterea din Parlament privind modificarea Statutului senatorilor şi deputaţilor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: