Reportaj. Cum s-au văzut alegerile parlamentare din taxi. „Aţi votat mere, dar veţi avea pere“

Reportaj. Cum
s-au văzut alegerile parlamentare din taxi. „Aţi votat mere, dar veţi avea pere“

Şi în noaptea alegerilor, tot jurnaliştii sunt clienţii taximetriştilor, nu politicienii

Târziu, în noaptea alegerilor, după ce au terminat de transims „cele mai calde informaţii“ de la sediile partidelor, jurnaliştii au luat un taxi spre casă şi, de cele mai multe ori, au făcut politică pe bancheta din spate. Deşi aproape că avem un nou guvern, poveştile rămân. Iată câteva dintre ele.

Ştiri pe aceeaşi temă

La alegerile parlamentare din 11 decembrie, urnele s-au închis la ora 21.00, dar munca jurnaliştilor abia atunci a început cu adevărat. Reporterii de televiziune au preluat imediat legătura din studiouri şi au oferit, la cald, primele reacţii. În presa scrisă, jurnaliştii au băgat rapid „update-uri“ pe site, apoi s-au ocupat şi de ediţiile print ale ziarelor, atâtea câte mai sunt. Pe la miezul nopţii, când învingătorii destupau şampania, iar învinşii stângeau lumina, jurnaliştii comandau un taxi pentru a ieşi din lumea celor votaţi. Şi odată ajunşi pe bancheta din spate a maşinilor galbene, intrau în lumea cealaltă, a celor care pun ştampila – de cele mai multe ori doar pe bonuri fiscale, dar uneori şi pe buletinul de vot. Portiera se trânteşte, taxatorul porneşte şi odată cu el o nouă lume, în care jurnalişti şi şoferi, deopotrivă, se transformă, preţ de câţiva kilometri, în analişti politic. Dar dacă nici în noaptea alegerilor nu simţi nevoia să faci politică, atunci când?

Spre exmeplu, noi, la „Adevărul“, ne-am „combinat“ trei la un taxi. Nici n-am plecat bine, că la radio s-au anunţat numărătoarea paralelă a partidelor: PSD- 45%, PNL-20%. „Dezastru la liberali. Dar cum să ia mai mult, când acolo e Alina Gorghiu? Cine o votează pe Alina Gorghiu? “, întreabă taximetristul. „Nimeni!“, tot el răspunde. Apoi începem să ne amuzăm de reacţia lui Traian Băsescu, care tocmai dăduse vina pe liberali pentru că nu poate el să ajungă premierul dreptei unite. „Mamă, ce va face marinarul cu ei în Parlament. Ascultaţi ce vă spun, o să avem circ“, prezice taximetristul şi pare că, pas cu pas, vorbele sale încep să se adeverească.

Cam în acelaşi timp, într-un al colţ al oraşului, un taximetrist o întreba pe o colegă: „Cum e posibil, domnişoară, să avem un număr dublu de parlamentari faţă de americani?“. Nu căuta neapărat un răspuns, pentru că, în general, nu-i pasă de politică. „Nici la ştiri nu mă uit, că dacă apar politicienii pe ecran mi se sparge plasma. Nici ea nu-i suportă“, spune bărbatul trecut de prima tinereţe, în timp ce discuţia merge în marşarier spre Epoca de Aur. „Ceauşescu a fost naţionalist, nu comunist, în caz că nu ştiaţi“, insistă taximetristul privindu-şi în oglindă tânăra clientă. Iată alte trei poveşti mai ample, scrise de colegele noastre de la concurenţă.

Iulia Roşca – Hotnews.ro

Este ora 00.15 (circa). În faţa sediului PSD de pe str. Ion Ionescu de la Brad sunt cameramani şi reporteri, sub luminiţele roşii de Crăciun agăţate la intrare. Mă urc în taxi obosită şi primul gând care îmi vine în minte este – „oare ce zice taximetristul acum când mă vede ieşind după miezul nopţii din sediul PSD cu palton roşu pe mine?“ (colegii din presă avuseseră grijă să facă suficiente glume legate de adaptarea mea la noii câştigători ai alegerilor). 

Maşina porneşte şi toată dorinţa mea să fi dat peste un şofer tăcut se desumflă după trei minute. Domnul de la volan are un puternic accent moldovenesc, este preocupat de actualitatea politică şi atacă subiectul ca un reporter:

El: Aţi fost aici la PSD, la alegeri.
Eu: Am fost, să vedem partidul victorios.
El: Şi nu va prea convine?
Eu,încercând să evit orice discuţie politică. "Eh…"
El: "Aţi votat mere, dar veţi avea pere."

Suntem într-o intersecţie. Nu înţeleg ce vrea să spună - ce mere, ce pere? Ajungem cumva la Dragnea, cu toată străduinţa mea de a evita asta.

El: Păi de ce să nu il desemneze pe Dragnea? Ce, că e condamnat? Pentru ...atunci la vot? Păi ce, aşa poţi să zici că şi Iohannis e condamnat. Hai, că tu ştii mai bine. (A intuit repede deci că sunt de la presă). Păi asta cu casele? Ce e asta sa vrei sa schimbi Curtea la Braşov. Că vrei două case.  Că ştii cum era pe vremea aia, cum era cu notarii.

Discuţia continuă, nu chiar o discuţie, mai mult un monolog.
Sunt obosită, mă frec la ochi ostentativ, poate mă vede in oglindă şi până când ajungem se face linişte. Dar asta nu se întamplă.

El: Dar te-ai gândit - dacă PSD avea şi preşedintele? Şi era toată puterea la ei? Păi faceau ce voiau, nu?

Mai spune ceva de legi şi imi atrage atenţia logica lui. Prefer însă doar să dau din cap şi să scot un clasicul, românescul: „Ce să-i faci...”

Restul de minute de drum nu mi le amintesc. Când ne oprim la destinaţie şi mă pregatesc să scot banii spune ceva despre cum l-am înregistrat şi îl dau la ziar. ÎI răspund şi eu că nu am făcut asta. Râd, îi mulţumesc şi mă duc acasă unde mai stau câteva ore cu ochii în telefon să urmăresc evoluţia rezultatelor.

Sorina Ionaşc – Realitatea TV

Pe Bogdan l-am cunoscut la ora 02:00, după o ţigară fumată cu sete, vreo 12 ore de muncă, zeci de mesaje trimise şi 47% scor PSD. Am deschis aplicaţia Uber şi, nouă minute mai târziu, un Volkswagen neagru a ajuns la sediul din Ion Ionescu de la Brad.„Să vă felicit?”, mă întreabă şoferul. „Doar aţi câştigat alegerile”, mi-aruncă el, sfidător. Râd nervos. „Dumneavoastră aţi votat?”, încerc eu să-l iscodesc. „Dar ce, vi se pare că am faţă de susţinător PSD?”. M-a blocat. „Sincer, asta-i ironia. Nu mai ştiu ce faţă are susţinătorul PSD”, i-am spus.

Cu un ochi-jumate la mine şi doar o coadă îndreptată spre drum, Bogdan insistă. „Ştiţi, azi, pe la prânz, am dus o doamnă la vreo 50 şi ceva de ani să voteze. Era cu fi-sa. Mi-a spus că era ministru. Ştiţi ce furăciuni a descoperit acolo? Şi dacă un ministru spune asta…”. Da, cam nasol dacă-ţi spune asta un ministru. „Să nu uităm, totuşi, că şi ministrul are un interes electoral”, încerc să echilibrez discuţia. Bogdan îmi vorbea despre Corina Şuteu şi despre cum ar fi încercat ea să-i trezească simţul civic. Desigur, Bogdan a mers şi el la vot. Mi-am pipăit buletinul, ştampila de pe spate şi m-am gândit: 39% prezenţă la vot. Mi-era somn, iar degetele începeau să mi se dezmorţească. Mai schimb 2-3 sms-uri. „159 de mandate la camera şi 69 la senat”, îl anunţ pe Bogdan ultimele veşti de la PSD. „Şi avem un autobuz în stânga. Foarte aproape de noi”, conchid eu. „Nu ştiu de ce Cioloş n-a prins mai mult la public”, continuă el dezbaterea politică. „Păi, n-are experienţa dâmboviţeană...”, încerc să-i explic. „Da` să ştiţi că dă răspunsuri foarte bune, când vrea”. Şi îmi aminteşte de replica lui Dacian Cioloş pentru cancelarul austriac, după ce a spus că statelor care nu acceptă cotele de refugiaţi ar trebui să li se taie fondurile europene. „România nu acceptă ameninţări – asta i-a spus!”. Am stat cu Bogdan 19 minute şi 43 de secunde, iar 9 kilometri mai târziu, victoria PSD era şi mai clară. Toată afacerea asta m-a costat 17 lei, dar a rămas sentimentul că, în ţara asta, mai există, totuşi, oameni care se informează dincolo de mirajul televizorului. Şi oameni care merg la vot.

Alina Manolache – Digi 24

A doua zi după alegeri, m-am trezit cu noaptea-n cap! Mă aştepta un lung şir de cifre, din care să fac procente, pe care apoi să le transform în nume de candidaţi care au intrat în Parlament. Era 6 dimineaţă şi tot ce voiam era sa mă urc într-un taxi, să mă ducă repede la redacţie, iar taximetristul să fie cât mai silenţios. Dar n-a fost să fie. Am găsit taxi repede, era 6 dimineaţă până la urmă. Şi se circula şi destul de bine. Doar că taximetristul nu era deloc tăcut. Era până la urmă dimineaţa de după alegeri, iar omul trăia în scaunul lui de şofer tot ce nu putuse exprima cu o zi înainte. Nu fusese la vot, pentru că, spunea el, nu avea între ce şi ce să aleagă. ,,Toti sunt o apa şi-un pământ'', repeta insistent. ,, Ziceţi dumneavoastră, pe cine sa votez?! E cineva pe care sa pui ştampila?!''  

Mi-a spus lucrul ăsta de cel putin zece ori pe o distanţa de 5 kilometri, deci de două ori la un kilometru. ,, Klaus?! Mutul ăla?! Ăla nu face nimic. Nici bine, nici rău. Măcar dacă ar face ceva.'' Apoi, şi-a amintit o pilda ilustrativă pentru ce voia el să spună. ,,Eu vorbesc cu multă lume. Intr-o zi am luat un om deştept. Tocmai se întorsese din Suedia şi mi-a povestit cum faci o lege în ţara aia. Ştiţi cum e acolo? Acolo, dacă vrei să faci o lege a taximetriei, chemi 10 taximetrişti experimentaţi, 10 patroni de firme de taxi de succes, 10 potenţiali clienţi, îi închizi într-o cameră, îi plăteşti o lună şi ei fac legea aia...cea mai bună variantă. Si legea aia rezistă 100 de ani. La noi ...'' Si vorbea, şi vorbea, şi vorbea! Despre cum nu are rost să voteze, despre cum se fac legile la noi - prost - si despre cum era mai bine pe vremea lui Ceauşescu. A fost un scurt moment în care am ieşit din bula numită Facebook. Noroc că era 6 dimineaţa, aveam doar 5 kilometri până la muncă şi trafic nu prea era. Am continuat ziua aşa cum ştiu mai bine. Ca un jurnalist care numără, împarte şi îi rezultă nume care au intrat în Parlament şi care, peste o lună, vor face legile în ţara asta! Şi când vor părăsi Parlamentul vor lăsa unui om din afara bulei acest sentiment amar: că în Suedia e mai bine decât e la noi şi că şi la noi a fost cândva bine, pe vremea lui Ceauşescu! Aceasta este România oamenilor care nu votează!

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările