Reportaj de la circul din Parlament. Ce nu s-a văzut la TV de la moţiunea de cenzură a Opoziţiei

Reportaj de la circul din Parlament. Ce nu s-a văzut la TV de la moţiunea de cenzură a Opoziţiei

Echipa Vioricăi Dăncilă s-a distrat pe cinste la moţiunea de cenzură. FOTO Inquam Photos / George Călin

La votul moţiunii de cenzură, în sala de plen s-a lăsat cu circ, în timp ce pe holuri atmosfera era de sărbătoare: colinde şi cozonac.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cu puţin înainte de ora 10.00, pe holurile Parlamentului se auzeau doar colindătorii. “Hai, gazdă de ieşi din casă, pune ce-ai mai bun pe masă, C-am venit şi noi la tine, la mulţi ani, mulţi ani cu bine!” Iar parlamentarii au dat fiecare ce-a putut: Opoziţia a pus pe masă o moţiune de cenzură care nu a strâns nici măcar atâtea voturi câţi iniţiatori a avut, iar coaliţia de guvernare a lăsat pe mesele românilor acelaşi Guvern condus de Viorica Dăncilă şi aşteptat să dea Ordonanţe - una fiscală şi una pentru amnistie şi graţiere.

Calculele parlamentare indicau încă de la început că demersul lansat de liberali, alături de USR şi PMP, era mort din faşă: era nevoie de 233 de voturi “pentru”, iar întreaga Opoziţie, împreună cu neafiliaţii lui Victor Ponta, aduna maximum 125 de voturi. Chiar şi liderul PNL, Ludovic Orban, părea că anunţă de la început o viitoare înfrângere. „Oamenii trebuie să ştie că moţiunile de cenzură iniţiate de Opoziţie au rareori şanse de a fi adoptate. Cine nu votează azi moţiunea este fie mai prost ca Dăncilă, fie mai ticălos ca Dragnea, fie mai nesimţit ca Tăriceanu”, spunea liderul liberal.

Pauze de pupături

Şedinţa Plenului reunit al celor două Camere a început puţin peste ora anunţată, însă sala era pe jumătate goală. Potrivit unor surse politice, cei mai mulţi parlamentari PSD erau deja în vacanţă, trimişi chiar de Liviu Dragnea. În plen au rămas doar suficienţi aleşi cât să asigure cvorumul necesar, iar atmosfera era atât de relaxată încât vacanţa parlamentară părea că deja începuse.

Momentul culminant al zilei a fost însă întârziat chiar de PNL, care a cerut preşedintelui de şedinţă, social-democratului Florin Iordache, să suplimenteze ordinea de zi cu încă două declaraţii - “una pentru transpunerea recomandărilor Comisiei de la Veneţia în Justiţie, iar alta privind situaţia economică dezastruoasă din România”. Două pauze de aproximativ jumătate de oră au fost oferite pentru consultări, timp în care câteva deputate PSD au venit la premierul Viorica Dăncilă pentru a o felicita şi a îi cere să facă fotografii împreună. Sesiunea foto s-a terminat şi ea cu pupături şi îmbrăţişări, iar discuţiile din pauză au fost tranşate scurt de Florin Iordache: „Suplimentarea ordinii de zi este în afara regulamentului, prin urmare, supun la vot actuala ordine de zi - dezbaterea şi votul asupra moţiunii de cenzură”.

„Credeţi în Dumnezeu? Sau Dumnezeu e Dragnea?”

Textul moţiunii de cenzură a fost recitit de deputatul USR Claudiu Năsui, replica Guvernului fiind imediat prezentată de premierul Viorica Dăncilă. “Mi-a fost greu să înţeleg logica acuzaţiilor şi argumentele contradictorii. Mă aşteptam să trataţi cu seriozitate moţiunea de cenzură. Este un text profund neserios. Ce pot să spun despre remanierile pe care le-au făcut premierii Grindeanu şi Tudose? Eu am schimbat miniştrii care au rămas în urmă. Ce aţi fi vrut să fac? Să-i ţin? Voi schimba oricâţi miniştri este nevoie pentru a face ceea ce este scris în programul de guvernare. Nu o remaniez în niciun caz pe Carmen Dan pentru motivele invocate de dumneavoastră. Am crezut că citesc o moţiune împotriva Guvernului Macron: tunuri cu apă şi bastoane, asta am văzut la Paris, nu aici,” a declarat Dăncilă.

Dezbaterea din plen a escaladat rapid. Deputatul PNL Florin Roman a preluat cuvântul şi a întrebat-o pe Viorica Dăncilă dacă “crede într-adevăr în Dumnezeu sau Dumnezeu este în cazul acesta chiar liderul social-democrat Liviu Dragnea”. Liberalul le-a împărţit apoi premierului, ministrului de Interne şi ministrului Justiţiei, o serie de fotografii cu tânăra agresată de tâlharul eliberat înainte de termen chiar de legea PSD-ALDE, fotografii pe care membrii Executivului le-au dat la o parte fără să le privească.

Moţiunea insultelor şi huiduielilor   

Senatorul PSD Şerban Nicolae a fost cel care a preluat cuvântul din partea social-democraţilor, apostrofând, pe rând, pe toată lumea: a început cu colegul său, Florin Iordache, căruia i-a atras atenţia că a cedat din timpul de vorbit al PSD-ului celor de la UDMR, fără să întrebe, şi a continuat cu membrii din toate partidele Opoziţiei. “Moţiunea îmi aminteşte de un banc: un tip care se duce cu o gloabă la târg, cu un cal ştirb, deşirat, vai de el. Lumea l-a întrebat: l-aţi adus să-l vindeţi? Nu, l-am adus să-l fac de râs. Am impresia că aşa faceţi şi voi cu preşedintele PNL şi cu întâiul chiriaş al ţării, Klaus Iohannis”, şi-a început discursul Şerban Nicolae. Acesta a luat în derâdere şi CV-ul liderului de grup al PNL, Raluca Turcan, despre care a amintit că a studiat economia în Rusia.

Replica a venit de la Traian Băsescu. „Apreciez că şoferul puşcăriaşului Cătălin Voicu a făcut progrese. Pentru un şofer, să poată să vorbească 25 de minute e mare lucru. A pomenit de cel puţin cinci-şase ori Moscova. Mă, ţie nu ţi-e ruşine? Eşti copilul lui Ion Iliescu, te-a crescut la Cotroceni”, a fost răspunsul lui Traian Băsescu pentru Şerban Nicolae, pe care nu a mai apucat însă să-l termine pentru că Iordache i-a tăiat şi lui rapid microfonul. Sala a reacţionat, la rândul său, la gestul social-democratului, prin huiduieli puternice şi bătăi în masă.   

Dezbaterea moţiunii de cenzură intitulată  “Ajunge! Guvernul Dragnea - Dăncilă, ruşinea României!" a mai fost, când şi când, întreruptă de parlamentarii USR care strigau “Ruşine, infractorilor!” şi ridicau pancarte cu mesajele “Demisia!”, “Nu daţi OUG”. Premierul Viorica Dăncilă şi-a încheiat pleodoaria spunând că nu va asculta “gurile care ştiu doar să critice”, ci va continua să guverneze România aşa cum ştie mai bine. “Vă anunţ că nu îmi voi da demisia! Sper ca anul viitor să vă găsească mai buni şi mai puţin plini de ură”, a spus pe final primul-ministru.

“Trebuie să continuăm să luptăm”

În plenul reunit al celor două Camere, chitarele colindătorilor au răsunat joi mai tare decât vocea Opoziţiei. Pentru moţiunea de cenzură s-au strâns doar 161 de voturi, cu două mai puţine decât numărul iniţial de semnături şi cu 72 mai puţine pentru ca Guvernul Dăncilă să pice. Florin Iordache a închis şedinţa triumfător, anunţând eşecul Opoziţiei. “S-a finalizat votul. Aţi văzut rezultatul dezastruos. De ce zic că e dezastruos? Pentru că nici măcar semnatarii nu au mai votat toţi. Aşa se întâmplă când procedezi aşa. Ce mă deranjeaza pe mine cel mai tare sunt modul şi abordarea din Parlament, ce caută jignirile şi abordareaa asta? Spiritul Crăciunului sper să se abată şi asupra celor care doresc respectarea Regulamentului. În 2019, vom demonstra în continuare că ştim să guvernăm. Vă urez un an cu multe bucurii şi un Crăciun fericit!”, a încheiat zâmbitor preşedintele de şedinţă.

Pe holul din faţa Camerei Deputaţilor, a mai rămas la declaraţii un singur lider al Opoziţiei. Restul s-au grăbit să plece în vacanţă. “E clar că România merge pe un drum greşit. Se îndepărtează de Europa şi de valori. E un guvern de marionete. Trebuie să luptăm cu ei pentru fiecare bucăţică de libertate. Trebuie să continuăm luptăm”, a conchis şeful USR, Dan Barna.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: