Replica lui Mihail Neamţu, acuzat de antisemitism: Am vrut să onorez memoria ţăranilor ucişi de comunişti

Replica lui Mihail Neamţu, acuzat de antisemitism: Am vrut să onorez memoria ţăranilor ucişi de comunişti

Mihail Neamţu

Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului (MCA România) îl acuză pe Liderul Partidului Noua Republică, Mihail Neamţu, de incitare la extremism şi de ignorare deliberată a antisemitismului promovat de legionari. În replică, Neamţu a spus că este un om liber, uneori eclectic, şi vrea să rămână astfel.

Ştiri pe aceeaşi temă

Miercuri, la lansarea candidaţilor ARD de la Opera Română, Neamţu a recitat, în timpul discursului său, poezia „Ridică-te Gheorghe, ridica-te Ioane“ semnată de Rady Gyr, poet şi ideolog legionar. 

În comunicatul MCA România se arată că demersul lui Neamţu a fost manipulativ şi făcut cu bună știința, în scopuri electorale.

„Domnul Mihail Neamțu a ales să promoveze ideologi legionari care au fost și rămân responsabili pentru crimele comise împotriva cetățenilor români vinovați de a se fi născut evrei. MCA România consideră scandalos, revoltător și împotriva legislației în vigoare discursul domnului Neamțu din data de 5 noiembrie a.c. susținut la evenimentul public de lansare a unei noi alianțe politice. Versurile recitate în fața unei numeroase asistențe fac parte din „opera” unui membru de seamă al Mișcării Legionare, comandant legionar și șef al regiunii Oltenia“, se mai arată în comunicatul MCA România. În altă ordine de idei, „MCA România consideră că lipsa unei delimitări clare, a conducerii noii grupări politice de atitudinea și declarațiile domnului Mihail Neamțu, echivalează cu o aprobare tacită a unor viitoare politici publice vădit antisemite”.

Mihail Neamţu a răspuns acestor acuzaţii printr-un comunicat de presă. Redăm mai jos textul integral.

„În discursul meu politic, tind să utilizez o mulţime de referinţe culturale. Sunt un om liber, uneori eclectic, şi vreau să rămân astfel. Ar fi trist să revenim la reflexe totalitare, care impun redactarea unui nou Index Librorum Prohibitorum.

Pentru a combate pasivitatea mioritică, am citat adeseori exemplul Vitoriei Lipan din capodopera lui Mihail Sadoveanu numită “Baltagul”. Sadoveanu e un mare prozator şi am învăţat asta de la Alecu Paleologu. Sub raport politic, după 1948, Sadoveanu a fost un kulturnic nenorocit, nepăsător faţă de soarta unor poeţi de geniu (precum Lucian Blaga). Totuşi, Sadoveanu a scris pagini sublime. “Mitrea Cocor” e una, “Neamul Şoimăreştilor” cu totul altceva. Iar “Baltagul” le întrece pe toate.

La fel, Radu Gyr. Pagini memorabile sub raport estetic, dar o biografie îndoielnică. În tinereţe, omul a fost de-un oportunism jalnic. A susţinut cauza legionară prin anii ’30, dar – la ieşirea din închisoare – a scris şi pentru gazeta comunistă “Glasul Patriei”. Cu toate acestea strigătul din “Ridică-te Gheorghe, Ridică-te Ioane” răzbună suferinţa a sute de mii de plugari şi chiaburi închişi de comunişti pentru un simplu motiv: dragostea de pământ şi libertate.
Când am recitat “Ridică-te Gheorghe” am vrut să onorez memoria ţăranilor ucişi de comunişti, iar nu să cauţionez aberaţiile politice din tinereţea lui Gyr.

Când am invocat modelul Vitoriei Lipan, am căutat să elogiez feminitatea demnă, iar nu să şterg cu buretele mizeriile din biografia lui Sadoveanu.
Sub steaua lui David ori sub crucea lui Hristos, mormintele tuturor victimelor totalitarismelor pot fi plânse cu decenţă şi pietate. Negaţionismele la adresa Holocaustului sau ale Gulagului sunt respingătoare, extremiste şi inacceptabile în discursul public al secolului XXI.

Nu mai puţin regretabile sunt, totuşi, încercările de-a cenzura sentimentul curat, empatia, uzul metaforei sau recursul la artă. E loc pentru emoţie în faţa unui tablou de Picasso, chiar dacă afinităţile idelogice ale pictorului sunt respingătoare. E loc pentru o educaţie literară amplă, chiar dacă discernământul politic trebuie exersat cotidian.

Ar fi trist să revenim la reflexe totalitare, care impun redactarea unui nou Index Librorum Prohibitorum.
Să rămânem, aşadar, fideli crezului libertăţii şi al responsabilităţii. Să preţuim memoria victimelor totalitarismului, dincolo de graniţele confesionale sau etnice. Iubirea covârşeşte“.


citeste totul despre: