Replica jurnaliştilor la decizia lui Zgonea de a modifica, în secret, legislaţia electorală: Cerem accesul liber la lucrările Comisiei de Cod Electoral

Replica jurnaliştilor la decizia lui Zgonea de a modifica, în secret, legislaţia electorală: Cerem accesul liber la lucrările Comisiei de Cod Electoral

Valeriu Zgonea, preşedintele Comisiei de Cod Electoral FOTO Mediafax

Mai mulţi jurnalişti acreditaţi la Parlament au semnat o petiţie prin care solicită conducerii Parlamentului accesul la şedinţele Comisiei de Cod electoral, după ce aleşii, în frunte cu Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, au decis că lucrările Comisiei care se ocupă cu modificarea legislaţiei electorale sunt secrete.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Principalul argument al demersului vizează satisfacerea directă, imediată, fără limitări, a interesului public privind modul în care vor fi aleşi viitorii primari, preşedinţi de Consilii Judeţene, senatori, deputaţi, preşedinţi ai României, dar şi privind modul în care se va face efectiv votarea. Lipsa de transparenţă a lucrărilor Comisiei de Cod electoral, printr-o abodare opacă a dezbaterilor, nu poate fi un bun augur pentru modul în care se vor elabora viitoarele legi electorale, dar, cu precădere, pentru modul în care va arăta viitoarea clasă politică a României“, se arată în motivarea petiţiei iniţiată de Andi Manciu, jurnalist Mediafax, şi semnată de mai mulţi jurnalişti acreditaţi la Parlament.

Demersul jurnaliştilor vine după ce prima şedinţă a Comisiei Electorale, reactivată pentru a elabora o legislaţie electorală unică, s-a desfăşurat departe de ochii presei. Preşedintele Comisii de Cod electoral, social-democratul Valeriu Zgonea le-a explicat jurnaliştilor prezenţi la prima şedinţă că presa nu va putea asista la lucrările comisiei pentru a evita „show-ul“ mediatic.

"Când toată povestea cu această comisie constituţională, care a fost...dumeavoastră aţi avut acces direct la ea, da? Nu s-a întâmplat nimic pentru că acolo a fost un show de presă. Fiecare a spus ce vroiaţi dumneavostră să auziţi. Nu s-a finalizat nicio chestiune, toată lumea a condamnat în alegerile prezidenţiale faptul că Parlamentul acesta nu a fost în stare să scoată o lege de revizuire a Constituţiei cerută de către cetăţeni şi de toţi reprezentanţii mass-media, am activat această comisie”, a argumentat Zgonea.

„Hotărârea Parlamentului de înfiinţare a Comisiei de Cod electoral stipulează că şedinţele acesteia nu sunt publice, dar conţine, ulterior, şi următoarea prevedere: „condiţiile în care reprezentanţii mijloacelor de informare în masă au acces la lucrările Comisiei se stabilesc de plenul acesteia“. Considerăm că impunerea, prin hotărârea votată de Parlament, a unui caracter nepublic NU se justifică, dezbaterile nefiind subsumate securităţii naţionale“, mai precizează textul petiţiei.

Aleşii s-au ascuns în spatele caracterului secret al unor şedinţe parlamentare pentru a trece prin Parlament mai multe legi controversate. Un astfel de exemplu este tentativa din „marţea neagră“, atunci când parlamentarii din Comisia Juridică au modificat Codul Penal şi s-au exprimat în favoarea legii amnistiei şi a graţierii.

Citeşte şi:

Votul prin corespondenţă: Când vor putea vota românii din diaspora fără umilinţa de a sta la rând ore în şir

Votul prin corespondenţă a fost adus din nou pe masa Parlamentului după dezastrul din 2 şi 16 noiembrie 2014, când mii de români din diaspora nu au reuşit să voteze din cauza refuzului autorităţilor de a deschide noi secţii de votare. În 2016, românii din străinătate ar putea vota prin corespondenţă, acest tip de vot fiind agreat de membrii Comisiei de Cod Electoral, reactivată pentru a elabora o legislaţie electorală unică.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările