Remus Cernea va înfiinţa partidul "Albă ca Zăpada", anunţat anterior de consilierul Sebastian Lăzăroiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Remus Cernea a anunţat, pe blogul său, că a demisionat din Partidul Verde, unde deţinea funcţia de preşedinte executiv, pentru a înfiinţa o nouă formaţiune politică denumită, în dezbaterile publice recente, Partidul "Albă ca Zăpada”.

"Astăzi, 17 septembrie 2010, ne anunţăm public demisia din Partidul Verde şi constituirea unei noi formaţiuni politice, a cărei necesitate şi apropiată înfiinţare a fost intuită şi dezbătută în presă sub denumirea de Partidul "Albă ca Zăpada", a afirmat Cernea pe blog.

Potrivit acestuia, pe lângă foşti membri ai Partidului Verde şi ai altor formaţiuni ecologiste, din noul partid vor mai face parte "personalităţi publice care nu au mai făcut politică până acum, membri ai unor organizaţii neguvernamentale, tineri oameni de afaceri care au avut iniţiative private de succes fără a fi abonaţi la contracte cu statul, persoane care şi-au efectuat studiile în străinătate şi care s-au întors în ţară pentru a pune umărul la dezvoltarea Românei, şi mulţi, foarte mulţi tineri inteligenţi şi capabili".

"Acest nou proiect politic este construit în primul rând ca un răspuns civic al societăţii pentru care există valori democratice solide şi care privilegiază raţionalitatea, echilibrul şi profesionalismul, la absenţa unei viziuni politice de dezvoltare a României", mai spune Crenea.

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu vorbea, la finalul lunii august, despre apariţia unui nou partid, "cu feţe noi", pe care l-a denumit Albă ca Zăpada şi care s-ar putea plasa pe primul loc în alegerile viitoare, cu 40% din voturi, în condiţiile decredibilizării actualilor lideri politici. Vezi aici detalii.

"Dacă va fi un singur partid dominant în 2012 atunci pot să vă garantez un singur lucru: nu va fi niciunul din cele pe care le ştiţi deja. Dacă nu va fi un singur partid dominant, atunci vor fi trei. Şi toate trei personaje de basm", afirma consilierul prezidenţial.

Remus Cernea (36 ani) este un activist român împotriva discriminării bazate pe credinţă sau religie, partizan al separării dintre Biserică şi Stat şi fondatorul asociaţiei umaniste şi seculariste "Solidaritatea pentru libertatea de conştiinţă".

Remus Crenea a candidat, anul trecut, din partea Partidului Verde, la alegerile prezidenţiale, unde a obţinut 0,62% din voturi. Ulterior, şi-a anunţat în două rânduri candidatura pentru posturi de deputat devenite vacante, însă nu a fost acceptat de Biroul Electoral Municipal.

Prin decizia Curţii Constituţionale din 20 aprilie, Cernea şi-a "recâştigat" dreptul de a fi ales, anulat temporar de legea electorală. Iniţial, legea prevedea ca doar reprezentanţii partidelor parlamentare pot participa la scrutin.

Astfel, Cernea a anunţat că va participa la alegerilor parţiale din Hunedoara pentru un post de deputat.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite