Remus Borza: Nu putem refuza dreptul unui inculpat condamnat pentru orice infracţiune de a fi eliberat condiţionat

Deputatul independent Remus Borza consideră că, în toate ţările civilizate, Parlamentul, Guvernul sau Preşedintele dau acte de clemenţă, iar pedepsele pentru violenţă trebuie înăsprite, însă nu putem refuza dreptul unui inculpat condamnat pentru orice infracţiune de a fi eliberat condiţiona.

Remus Borza mai arată, pe blogul său, că şi persoanele condamnate sunt oameni şi au o serie de drepturi, inclusiv acela de a fi eliberate condiţionat la efectuarea unei fracţii din pedeapsă.

El susţine că, în cazul crimei de la Mediaş, atacatorul avea deja executată pedeapsa necesară pentru a fi eliberat, astfel încât nu au contat zilele câştigate în baza legii recursului compensatoriu.

Redăm integral postarea lui Remus Borza de pe blogul său:

„Cel mai discutat şi disputat subiect al săptămânii a fost crima de la Mediaş, având ca autor un recidivist eliberat condiţionat în mai 2018. Lumea s-a inflamat, iar opoziţia, în frunte cu preşedintele Iohannis, a politizat şi speculat la maxim subiectul ca parte a unei strategii de a distrage atenţia opiniei publice de la recenta decizie a CCR, prin care au fost declarate neconstituţionale protocoalele semnate de Parchetul General cu SRI în 2009 şi 2016, în urma cărora mii de persoane au fost cercetate abuziv. Trebuie să înţelegem cu toţii că şi persoanele condamnate sunt oameni şi au o serie de drepturi, inclusiv acela de a fi eliberate condiţionat la efectuarea unei fracţii din pedeapsă. Conform art.100 din Codul Penal, condamnaţii la o pedeapsă cu închisoare mai mare de zece ani pot fi liberaţi condiţionat după efectuarea unei fracţii de trei pătrimi din pedeapsă. Marius Rusu, autorul crimei de la Mediaş, a fost condamnat în 2004 la o pedeapsă de 13 ani, echivalentul a 4.748 de zile. Pentru a beneficia de liberare condiţionată, trebuia să execute fracţia de trei pătrimi, respectiv 3.561 de zile. La data de 3.05.2018, când a fost luată în discuţie liberarea condiţionată de Comisia din cadrul Penitenciarului Deva, avea deja efectiv executate 3.634 de zile, cu 73 de zile mai mult decât era necesar. Cele 408 zile câştigate în baza recursului compensatoriu nu au fost luate în calcul de către Comisie, pentru că avea deja fracţia cerută de lege executată. Procurorul a pus concluzii de admitere a cererii, atât în cadrul Comisiei de la Penitenciar, cât şi în faţa Judecătoriei Deva, care a dispus liberarea condiţionată în data de 16 mai 2018. Aceasta e legea, acesta e adevărul, restul e politică,propaganda şi manipulare.

Sigur, sunt de acord că trebuie să înăsprim pedepsele pentru infracţiunile cu violenţă – viol, tâlhărie, crimă – mergând până la închisoare pe viaţă. Dar asta nu înseamnă că putem refuza dreptul unui inculpat condamnat pentru orice infracţiune de a fi eliberat condiţionat. E un drept stipulat în legislaţia internă şi în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Legea recursului compensatoriu a fost demarată de Guvernul Cioloş, ca urmare a unei decizii CEDO, şi trecută prin cele două Camere ale Parlamentului. Faptul că iniţiatorul, Ministerul Justiţiei, condus la vremea respectivă de Raluca Prună, acorda un beneficiu de trei zile câştigate la 30 de zile executate şi Parlamentul a acordat şase zile la lună pentru executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare, nu schimbă fondul problemei. Mai mult decât atât, legea a fost declarată constituţională de către CCR. În toate ţările civilizate, la o anumită perioadă de timp, Parlamentul, Guvernul sau Preşedintele dau astfel de acte de clemenţă. Statistic, în toată lumea, în jur de 20% din beneficiarii unor atare măsuri recidivează. În România, media este sub 7%.

Recunosc că e multă violenţă în societatea românească în ultimii 30 de ani. Toate acele valori şi principii pe care s-a format şi consolidat naţiunea română au fost aruncate la coş după 1989. Legislaţia era fermă, iar Poliţia descuraja din faşă manifestările antisociale şi grupările infracţionale. După 90, asistăm la o recrudescenţă a fenomenului infracţional şi la o ineficienţă crasă în combaterea acestui fenomen. Sunt peste 600.000 de dosare penale nesoluţionate cu autori necunoscuţi, ceea ce relevă o carenţă majoră în activitatea Poliţiei şi Parchetelor”.