Remus Borza explică de ce a votat modificarea Codurilor penale: Avem încă reminiscenţe de stat totalitar, poliţienesc

Remus Borza - FOTO Eduard Enea

Deputatul independent Remus Borza explică într-un articol publicat pe blog de ce a votat în favoarea modificărilor codurilor penale, susţinând că multe prevederi sunt reminiscenţele unui stat totalitar. În plus acesta îi critică pe deputaţii liberali, despre care susţine că au cel mai mult de câştigat de pe urma acestor modificări.

Deputatul Remus Borza îi acuză pe deputaţii USR şi PNl de ipocrizie în cazul criticilor vehemente la adresa acestor modificări.

„Miercuri, am revotat în Camera Deputaţilor, după ce acelaşi lucru l-am făcut şi anul trecut, Codul Penal şi Cod de Procedură Penală. De data asta,s-au supus votului Parlamentului doar acele dispoziţii din cele două Coduri declarate constituţionale de CCR in 2018. Cu această ocazie, coaliţia de guvernare PSD-ALDE a demonstrat, încă o dată, că are majoritate, cele două legi trecând cu 180, respectiv 181 de voturi. Cei care au strigat cel mai tare au fost, şi acum,liberalii. E o vorbă la români: Să nu vorbim de funie în casa spânzuratului. Principalii beneficiari ai acestori modificări sunt tocmai liberalii, câtă vreme majoritatea primarilor au nu unul, ci mai multe dosare instrumentate de DNA. În aceeaşi situaţie se află şi liderii Pro România, care, ca nişte adevăraţi bărbaţi politici, au preferat să lipsească de la vot, ba chiar să critice aceste modificări, în condiţiile în care noile prevederi din Coduri le profită. Din păcate, e multă demagogie, ipocrizie şi populism în politica românească. PNL-işii şi USR-işii au urlat ca din gură de şarpe la intenţia majorităţii parlamentare de a reduce termenele de prescripţie a răspunderii penale de la 15 la 12 ani. Chiar şi aşa, termenele de prescripţie a răspunderii penale în România sunt de două ori mai mari decât în ţările din UE. Ca să nu vorbim că pedepsele sunt de trei ori mai mari. Interesul public reclamă o reacţie imediată şi fermă din partea autorităţilor în a trage la răspundere penală pe acei cetăţeni care încalcă ordinea publică. Doar aşa putem combate eficient fenomenul infracţional. După 15 sau chiar 12 ani, pericolul social al faptei şi chiar al făptuitorului se estompează. Se alterează, se pierd sau se distrug mijloacele de probă. Unii martori mai mor, unii inculpaţi fug din ţară, iar o condamnare după 15 ani nu îşi mai atinge scopul prevăzut în lege de a descuraja şi sancţiona fenomenul infracţional. Acei deontologi, puritani şi justiţiari, care se împotrivesc cu atâta înverşunare modificărilor Codurilor, ar trebui să cunoască şi alte dispoziţii, nu doar cele care se referă la cătuşe, umilinţă şi linşajul public al unor oameni de multe ori nevinovaţi. Şi mă refer la acele dispoziţii din Codul de Procedură Penală care reclamă instrumentarea cauzei penale cu celeritate în toate fazele procesuale: urmărire penală, fond, apel şi recurs. Din păcate, avem încă multe reminiscenţe în legislaţia penală care amintesc de un stat totalitar şi poliţienesc. Paradoxal, mulţi lideri de dreapta, care ar trebui să pună în centrul preocupărilor şi politicilor lor omul şi drepturile lui fundamentale şi inalienabile, au un discurs şi o atitudine care amintesc de Ana Pauker şi alţi comisari sovietici, aduşi cu tancurile de Armata Roşie să impună comunismul în România după cel de-al Doilea Război Mondial”, a scris acesta.

În opinia lui Borza neglijenţa în serviciu nu mai este încriminată în niciuna din ţările EU.

„Perioada extrem de mare de prescripţie a răspunderii penale face ca foarte mulţi infractori să se sustragă de la urmărirea penală. Aşa se explică şi numărul record de 600.000 de dosare penale cu autori necunoscuţi nesoluţionate! A devenit o practică pentru mulţi procurori de a ţine în nelucrare cu anii dosarele penale în scop de şantaj, intimidare şi presiune.

Raluca Turcan, o Ioana d’Arc a luptei împotriva corupţiei, indiferent de mijloace şi modalităţi, a vărsat lacrimi de crocodil de la tribuna Parlamentului, pentru dezincriminarea neglijenţei în serviciu. Ca fapt divers, suntem singura ţară din lume care sancţionează penal neglijenţa în serviciu. Incriminarea penală a neglijenţei în serviciu s-a făcut prin Codul Penal din 1968, fiind de inspiraţie sovietică. După 90, ţările din fosta Uniune Sovietică au abrogat aceste dispoziţii. Neglijenţa în serviciu presupune încălcarea din culpă a îndatoririlor de serviciu de către un funcţionar public. Ca să o liniştesc pe doamna Turcan, o să-i spun că, din 90 şi până în prezent, nu avem niciun inculpat arestat sau condamnat cu închisoare pentru neglijenţă în serviciu. De ce? Pentru că limitele de pedeapsă sunt foarte mici: de la trei luni la trei ani sau amendă penală. Şi pentru că, fiind o infracţiune săvârşită fără intenţie, adică din culpă, niciun judecător, indiferent cât de negru ar fi în cerul gurii, nu a avut curaj să pronunţe o hotărâre de condamnare. Omul este supus greşelii. Doar cine nu munceşte nu greşeşte. Însă doamna Turcan şi distinşii ei colegi nu greşesc. Sunt fără pată şi fără prihană. În Săptămâna Mare, în Săptămâna Patimilor, Răstignirii, Morţii şi Învierii Mântuitorului, ar trebui şi noi, politicienii, să redevenim oameni. Să dăm dovadă de omenie, toleranţă, respect şi compasiune, pentru semenii noştri . Ar trebui să ne aducem aminte de povaţa Mântuitorului: Să ridice piatra cel fără de păcat.

Prin noile modificări, am redus perioada de timp în care un cetăţean onest şi cu simţ civic vrea să facă un denunţ penal. Am apreciat că un an este o perioadă mai mult decât suficientă pentru a formula un denunţ. Dacă ai conştiinţă şi respect faţă de lege, sesizezi autorităţile în momentul în care afli de săvârşirea unei fapte penale, şi nu după ce tu, la rândul tău, devii inculpat şi, pentru a-ţi scăpa pielea, îţi torni un cunoscut pentru reale sau imaginare fapte penale. Delaţiunea a devenit în România un sport naţional şi trebuie să înţeleagă toată lumea că nu este o virtute şi că nu ne onorează.

Am eliminat şi înregistrările terţilor din categoria mijloacelor de probă. Sunt atâtea servicii care ne ascultă, încât nu cred că mai e nevoie să ne mai înregistrăm şi noi, cetăţenii de rând. La fel am venit cu interdicţia ca un judecător care emite un mandat de arestare să-l mai judece pe respectivul inculpat în fond sau în căile de atac. Este evident pentru oricine, chiar şi fără studii juridice, că un magistrat care dispune arestarea unui suspect nu va da niciodată o hotărâre de achitare, privându-l pe respectivul inculpat de un proces echitabil şi imparţial. Pe aceleaşi raţiuni şi considerente juridice, am luat posibilitatea instanţei de recurs de a pronunţa o hotărâre de condamnare după ce instanţa de fond a dispus achitarea, dacă nu se administrează probe noi, altele decât cele administrate la fond, din care să rezulte o altă situaţie de fapt. În ultimii zece ani, ÎCCJ, de o manieră descalificantă şi în dispreţul celor mai elementare norme de drept, a dat sute de hotărâri de condamnare împotriva unor inculpaţi achitaţi la instanţele de fond fără să administreze nicio altă probă.

De mai bine de doi ani, aceste Coduri sunt dezbătute în procedură parlamentară cu reprezentaţii tuturor asociaţilor magistraţilor. Acuzaţia că nu au existat transparanţă şi dezbatere pe marginea acestor legi este lipsită de orice fundament şi chiar de bun simţ. Putem spune că nu au existat transparenţă şi dezbatere parlamentară la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală din 2010, pentru care Guvernul Boc şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului. Rezultatul: peste 1.000 de condamnări ale României la CEDO, peste 100 de hotărâri de neconstituţionalitate pronunţare de CCR pe dispoziţiile acestor Coduri. Putem spune că nu au existat transparenţă şi dezbatere parlamentară în 2016, când Guvernul Cioloş a modificat, prin ordonanţă de urgenţă, 151 de articole din Codul Penal şi Codul de Procedură Penală. Atunci, marii luptători împotriva corupţiei, în frunte cu preşedintele Iohannis, au tăcut mâlc. Nici cancelariile străine, nici Comisia Europeană, nici Comisia de la Veneţia nu au avut reacţii când SRI a fost transformat în organ de cercetare penală sau când un judecător putea emite mandat de arestare doar în baza unor suspiciuni rezonabile, o abdicare de la Constituţia României şi o încălcare flagrantă a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, a Declaraţiei Universale a Dreptului Omului şi a Tratatului de aderare a României la UE.

De 14 ani, dar mai abitir în ultimii doi ani, vorbim doar de justiţie, penali şi puşcărie. Ar fi cazul să mai vorbim şi despre oameni, despre nevoile şi aspiraţiile lor, despre reforma statului, despre modernizarea şi eficientizarea instituţiilor lui. Ar trebui să vorbim despre progres, civilizaţie, prosperitate şi normalitate”, şi-a încheiat deputatul postarea.