Reîncepe ofensiva împotriva lui Orban în interiorul PNL pe fondul racolărilor de primari. Rareş Bogdan: Nu există o clasă politică mai lipsită de valori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

O parte dintre liberali au reînceput atacurile la adresa liderului PNL Ludovic Orban precum şi a anturajului acestuia care se ocupă de racolările de primari. După declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis de miercuri care afirma că nu vede cu ochi buni ce se întâmplă în tabăra liberală, prim-vicepreşedintele formaţiunii Rareş Bogdan l-a criticat indirect pe Orban: „Urâtă politichie mai avem”.

„Poate acum vor pricepe cu toţii, dacă de la mine nu a fost îndeajuns de clară poziţia, până şi cei care zilele trecute se făceau că nu înţeleg de ce atac cu înverşunare mizeria traseismului vor putea medita la aceasta chestiune................ Urâta politichie mai avem, nu cred ca mai exista undeva pe planeta o clasa politica mai lipsită de principii, valori şi credinţe. Suntem absolut unici pe planeta şi din acest punct de vedere”, a scris Rareş Bogdan joi pe Facebook, referindu-se indirect la liderul PNL Ludovic Orban şi anturajul acestuia.

Postarea prim-vicepreşedintelui liberal a venit însoţită şi de o trimitere la declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis care, întrebat miercuri într-o conferinţă de presă cum vede ultimele transferuri de primari de la PNL, a explicat că nu este de acord.

„Pot să vă spun franc. Nu văd cu ochi buni aceste racolări. Simplu. Eu am fost dintotdeauna şi sunt şi acuma împotriva traseismului politic. Traseismul politic e o boală gravă a politicii româneşti. Nu mi-am schimbat opinia. În ce privesc coaliţiile post-moţiune, să vedem mai întâi votul. Cert e că nu vom avea guvern PSD”, a declarat Klaus Iohannis.

De cealaltă parte, senatorul PNL Alina Gorghiu a explicat că până acum s-au recrutat doar „vocile critice” la adresa PSD şi cei care „s-au disociat de gesturile PSD din timpul mandatului lor”.

„Ideea de traseism eu am condamnat-o de foarte mult timp, nu e o noutate, ştiţi că şi în 2016, am avut înainte de alegerile locale aceste criterii de integritate, sunt şi acum. Înţeleg însă că s-au făcut anumite mutări de primari. Pentru rigoare, sunt foarte puţini acei primari care au fost preluaţi ca şi candidaţi de PNL, în general, aceia care au fost voci critice la adresa PSD în comunităţile lor şi care s-au disociat de gesturile PSD din timpul mandatului lor, dar rămâne ca acolo unde sunt cazuri care într-adevăr nu au ce să caute sau nu au nicio legătură cu PNL, să dea explicaţiile cei care le-au gestionat, respectiv preşedinţii organizaţiilor judeţene”, a afirmat senatorul PNL.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite