Regionalizarea - orizont 2021

De curând a avut loc la Academia Română o dezbatere privind regionalizarea, sub auspiciile aripii guvernamentale a PSD, deoarece nu trebuie să ne înşele absenţa mai mult decât importantă a membrilor PNL, cei puţini prezenţi necompensând numărul adus de PSD.

Ceea ce nu a surprins a fost faptul că presa nu s-a prea repezit cu relatări de conţinut, mulţi componenţi ai ei fiind incapabili, în multe privinţe, să înţeleagă întreg conţinutul problematicii regionalizării. De aceea, singurele părţi cu adevărat consistente şi accesibile - pentru cei care nu au fost prezenţi se găsesc aici şi aici, în format video - recomandare obligatorie.

Dintre prezentările făcute, reţin atenţia cele ale profesorilor Ion Ianoşi, Vasile Dâncu şi Dumitru Sandu. Ele au reţinut atenţia în mai multe aspecte, de la problema identităţilor locale - care se va dovedi un obstacol foarte greu de trecut în practică, la problema zonelor sărace şi dispunerea unei posibile regionalizări optime în România.

De aceea, pentru că am încredere în inteligenţa cititorilor mei - care sunt mai buni şi bine intenţionaţi decât ai lor - le indic să asculte acele prezentări, care le vor aduce între altele şi reamintirea eleganţei, cea atât de puţin prezentă pe o scenă publică românească apropiată de limita de jos a nesimţirii.

Pe fond, această primă dezbatere la Academia Română a permis, pentru aproape prima dată, apariţia unor critici profunde la adresa proiectului regionalizării, deoarece în mare măsură până acum critici consistente nu au prea fost: marea majoritate a celor ce evoluează pe scena publică au criticat anumite aspecte, mai ales de împărţirea judeţelor în interiorul noilor regiuni, dar pe fond, nu am văzut prea multe analize de adâncime - autorul însă a dedicat un text acestei probleme, care a avut peste 11.000 de vizualizări.

S-au dezvăluit multe probleme, care vorbesc despre disparităţile regionale, despre problema reală a satelor, diferenţa de nivel dintre urban - rural, pungile de sărăcie, cum ar trebui, poate, împărţit teritoriul naţional şi cum regulile pe care ştiinţa le învederează invalidează proiectelor politicienilor. Vă rog, ascultaţi cele trei prezentări.

Au mai fost aduse în discuţie câteva idei, dintre care una remarcabilă.

Aceasta este legată de faptul că, teoretic, se doreşte ca materialele pe care comisiile ministeriale le vor redacta se vor pune pe site-ul ministerului de resort, ceea ce ar oferi acces oricui la informaţiile necesare, pentru formularea unei opinii sau propuneri. Aici apar două dezvoltări, făcute de ministrul Dragnea: pe de-o parte, se vor organiza dezbateri în teritoriu şi cât  mai multe, pentru a se discuta până la esenţă problematica regionalizării. Ar fi pentru prima dată în 23 de ani când s-ar face aşa ceva: politicienii vor ţine cont de părerea oamenilor de specialitate din teritoriu.

A doua dezvoltare, cea mai importantă, s-a referit la Institutul de Drept Public şi Ştiinţe Administrative al României, instituţie care va fi solicitată de către ministerul de resort să îşi poată oferi capacitatea de analiză ştiinţifică pentru acest proiect. Ce este unic? Faptul că, în absenţa întrebării din sală, despre acest institut, care aparţine statului, nu s-ar fi ştiut măcar, deoarece el a fost creat acum 5 ani, dar nu i s-a oferit nici o clipă şansa de a funcţiona, ca să îşi poată împlini scopul pentru care statul român, prin lege, l-a creat.

Acest institut, care ar trebui să joace rolul unui adevărat Consiliu de Stat, ajutând la fundamentarea politicii şi legislaţiei din sfera dreptului şi a administraţiei, a fost abandonat din aceeaşi clipă, din motive niciodată precizate. Or, dacă acum, în acest al 12-lea ceas, Institutul de Drept Public şi Ştiinţe Administrative va fi cu adevărat activat, beneficiile vor fi imense şi imediate!

Mai apar câteva probleme legate de regionalizare: în primul rând, descentralizarea. Ea este în sine o idee destul de bună, dar foarte proastă pentru România, deoarece nu poţi face descentralizare cu judeţe, oraşe sau comune sărace! Pentru că, în realitate, ar însemna să-i sărăceşti şi mai tare. 

Chiar dacă ministrul-fost preşedinte de consiliu judeţean, precum şi UDMR sunt foarte înverşunaţi în favoarea descentralizării, realitatea economică îi contrazice de 23 de ani, şi va continua să o facă.

De altfel, chiar ministrul de resort sublinia cu obidă ceea ce toţi primarii ştiu foarte bine de peste 20 de ani: statul român atribuie competenţe administrative teritoriului, dar fără să le ofere şi mijloacele cu care să le îndeplinească pe acestea. Or, specialiştii în drept public şi adminstraţie publică cunoaştem acest lucru nu de ieri, iar în diferitele momente toţi actorii de vârf ai administraţiei publice locale ne-au confirmat aceasta.

De aceea, ne întrebăm din nou: de ce regionalizare? Doar ca să modificăm direcţia lacrimilor, de la Bucureşti către câteva oraşe mai mari, noi capitale de judeţ? Dacă da, atunci proiectul nu va reuşi niciodată, iar dacă mă uit la aşa-zisa clasă politică de la noi, sunt sigur că nu va reuşi nici măcar la nivel teoretic, nu doar la nivel practic.

De aceea, dorinţa şi susţinerea hei-rupistă „să facem acum, până la sfârşitul anului regionalizarea, deoarece după aceea nu mai prindem exerciţiul bugetar european 2014 - 2020”. Susţinerea este slabă, şi ea ignoră nu doar realităţile politice curente de la noi, ci şi faptul că analiza reală a întregii problematici a regionalizării va face guvernul însuşi să dea înapoi.

Doar simplele bilanţuri contabile care trebuie făcute în judeţe, în temeiul noului palier adminstrativ ce s-ar crea, ar duce la mai multe urmăriri penale, şi nu ştiu dacă acestea ar fi dorite prea mult de aleşii locali de azi.

Problematica regionalizării este atât de largă, iar în ecuaţia ei nu a fost introdusă, între altele, nici măcar situaţia fostelor judeţe ale României dinainte de războiul mondial.

De fapt, multe probleme nu se doresc - poate - a fi înţelese, ori nu există în structurile ministeriale specialişti de anvergură care să le înţeleagă, dar ţara noastră are specialişti de valoare ai fenomenului administrativ, care trebuie puşi la treabă. Şi, în fond, ce sarcină mai bună li s-ar trasa decât aceea de a studia problematica regionalizării, în cadrul Institutului de Drept Public şi Ştiinţe Administrative al României?

De aceea, afirm încă o dată: regionalizarea României nu se va face în 2013, şi, de fapt, nu trebuie făcută în acest an. Dacă în alte ţări cu suprafaţă de peste 100.000 km/p pentru această problemă s-au făcut analize şi dezbateri timp de cel puţin 5 ani, de ce ne-am grăbi să facem ceva, precum fata mare la măritat? Ori, poate, precum crinul la Cotroceni?