Mircea Geoană: „Regionalizarea este un subiect de interes naţional, la construcţia căruia trebuie să contribuim cu toţii“

Mircea Geoană: „Regionalizarea este un subiect de interes naţional, la construcţia căruia trebuie să contribuim cu toţii“

Senatorul PSD Mircea Geoană susţine proiectul de regionalizare FOTO Arhiva Adevărul

Senatorul PSD Mircea Geoană consideră proiectul de regionalizare un subiect de interes naţional pentru România, la construcţia căreia trebuie să contribuim cu toţii, precizând că atacurile din ultima perioadă nu fac bine României.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Atacurile din ultima perioadă la adresa procesului de regionalizare nu fac bine României. Cei care vorbesc despre amânarea regionalizării cu 10 ani, până în 2022, sau cei care critică de pe margine, aşa cum procedează preşedintele Traian Băsescu, uită că regionalizarea nu este subiectul USL, al PSD, al PNL sau al preşedintelui. Regionalizarea este un subiect de interes naţional pentru România, la construcţia căruia trebuie să contribuim cu toţii", se arată într-un comunicat de presă transmis, Agerpres.

Seneatorul PSD crede că atacurile venite din partea preşedintelui nu fac altceva decât să pericliteze procesul de regionalizare.

„Nimeni nu mai are nevoie de blocaje şi 'smetii' politice. Românii au sancţionat deja politica scandalului şi a conflictului cu orice preţ. Contribuţia preşedintelui trebuie să fie una constructivă, care să ajute la unirea cetăţenilor în jurul unui proiect de care depinde dezvoltarea echilibrată a României. Altfel, atitudinea sa echivalează cu blocarea într-o activitate distructivă continuă care, după 9 ani de mandat, nu lasă nimic în urmă", se mai menţionează în comunicatul citat.

De asemenea, Mircea Geoană consideră că o amânare a procesului e regionalizare este o eroare care va afecta România.

 „Să vorbim acum despre un termen, 2022, aşa cum propun alţi politicieni, adică despre o amânare cu aproape 10 ani, este o eroare care va afecta serios capacitatea României de a construi un stat modern cu administraţie performantă, care să răspundă adecvat aşteptărilor populaţiei la servicii şi politici publice de calitate. Nu spun să facem regionalizarea mâine, fiind evident că trebuie să analizăm procesul cu atenţie, dar ea trebuie făcută în mandatul actualei guvernări a USL, care şi-a propus ca obiectiv aşezarea României pe un drum de reconstrucţie şi dezvoltare, după o guvernare PDL dezastruoasă pentru România", afirmă Geoană în comunicatul citat.
 

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la Digi 24, că nu crede în realizarea procesului de regionalizare, subliniind că „acest uriaş“ de 70% din Parlament nu poate să genereze progres pentru România.

„Nu cred că se va face. Acest uriaş de 70% din Parlament şi-a arătat limitele. Nu este capabil să genereze progres pentru România. Reorganizarea administrativă şi o Constituţie modernă ar fi fost proba că această majoritate uriaşă îşi poate depăşi dimensiunea mică din interior şi lipsa de viziune. Au probat că nu pot, din păcate, şi România a pierdut o ocazie extraordinară, pentru că este foarte puţin probabil să mai ai o majoritate de 70% în următoarele cicluri electorale”, a declarat Traian Băsescu.

Întrebat dacă procesul se va desfăşura anul acesta, şeful Executivului a declarat, nuanţat, că „regionalizarea va avea loc în acest mandat“. „Regionalizarea va avea loc în acest mandat“, a spus prim-ministrul, arătând că nu vorbeşte doar despre o amânare, ci despre „o pregătire mai minuţioasă şi tot ce se poate face la nivel de lege, adică o descentralizare către actualele regiuni de dezvoltare a atribuţiilor Guvernului central“, a declarat Ponta.

Materiale pe aceeaşi temă:

VIDEO Premierul Ponta: „Regionalizarea va avea loc în acest mandat“

VIDEO Traian Băsescu, despre regionalizare: „Nu cred că se va face“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările