Regele Mihai a murit. Principesa Margareta devine „Regină“. Ce titlu va avea Radu Duda

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Principesa Margareta
Principesa Margareta

Principesa Margareta devine, odată cu moartea Regelui Mihai, „Regina” Margareta, după cum este stabilit în Statul Casei Regale, modificat la mijlocul anilor 2000. De asemenea, aceasta va rămâne şi şef al Casei Regale.

„Şeful Casei Regale a României, potrivit tuturor practicilor şi convenţiilor de astăzi, este de jure sau de facto Suveran, în termeni de autoritate asupra Casei Regale a României, la orice moment. Imediat după decesul Şefului Casei Regale a României, fără vreo proclamaţie ulterioară, Moştenitorul Evident sau Moştenitorul Prezumptiv, în funcţie de cine va fi în viaţă şi primul în linia de succesiune la acel moment, va primi din acea clipă titlul şi apelativul de Rege sau Regină, indiferent de poziţia Familiei ca Dinastie domnitoare sau ne-domnitoare şi indiferent dacă, mai târziu, va alege sau nu să nu folosească un asemenea titlu sau apelativ“, arată Statutul complet al Casei Regale. 

Înainte de moartea Regelui, Casa Regala a prezentat componenţa Casei Regale şi ordinea de succesiune clară, în contextul în care nepotul regelui, principele Nicolae, a fost exclus din linia de succesiune. Principesa Margareta este prima în ordinea  de succesiune, urmată de principesa Elena, Elisabeta Karina de Roumanie (fiica principesei Elena), principesa Sofia a României şi principesa Maria a României. Modificările privind linia de succesiune vor putea fi făcute doar de şeful Casei Regale a României. De asemenea, consortul acesteia, adică fostul actor Radu Duda, va primi titlul de „Alteţa Sa Regală Principele Consort al României“. 

Beneficii pentru Casa Regală
La Comisia juridică de la Senat se află pe ordinea de zi un proiect de lege privind statutul Casei Regale, urmând ca aceasta să aibă parte de mai multe beneficii din partea statului, inclusiv să locuiască în următorii 49 de ani în Palatul Elisabeta şi să poată angaja 20 de persoane. Cheltuielile de funcţionare curentă a Casei vor fi suportate din fonduri publice, cu adoptarea bugetului prin hotărâre de Guvern, dar cu obligaţia ca şeful Casei Regale, adică viitoarea Regină Margareta, să prezinte anual Parlamentului, în scris, un raport de activitate.

Principesa Margareta, Custodele Coroanei române, spune, în declaraţia sa pentru ţară, că prin întreaga sa viaţă Regele Mihai a continuat legătura familiei regale cu naţiunea română, iar pentru ziua noastră de mâine, el ne-a dăruit ziua lui de astăzi. "Începe un nou timp pentru Casa Regală a României. Cu aceleaşi principii şi sentimente ca ale tatălui meu, voi continua să servesc interesele fundamentale ale poporul român", a afirmat Custodele Coroanei române.

COLAJ FOTO REGE

Citeşte şi:

Casa Regală a prezentat linia de succesiune: cine va prelua conducerea

Regele Mihai a murit. Povestea de iubire fără egal dintre ultimul suveran al României şi aleasa inimii sale

Istoria celor 66 de ani de monarhie. Cel din urmă suveran al românilor: „Am plecat cu moartea-n suflet”

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite