Reformă sau război. Consultările de la Cotroceni

Cel mai important lucru pe care îl vom afla după consultările de la Cotroceni cu societatea civilă este cine e cu adevărat Klaus Iohannis. Pentru prima dată, preşedintele se expune în faţa unor oameni care nu îi vor intermedia cu grijă mesajele, atitudinile şi gândurile despre viitorul României. Am putea spune că a picat singur într-o capcană pe care şi-a întins-o din naivitate. Dar e cel mai bun lucru care s-a întâmplat în ultimele zile.

Preşedintele Iohannis nu va afla ceva nou din discuţiile cu societatea civilă. Nu i se cer lucruri rezultate din revolta străzii. Tot ce e pus pe agenda societăţii civile e bine ştiut şi revendicat de ani de zile. Manifestaţiile sunt o consecinţă a frustrării că întreaga clasă politică a ignorat indolent realitatea României de până acum. Transparenţa şi depolitizarea sunt lucruri familiare şi necesare, dar strigate fără rezultat de aproape toată lumea, de la stânga la dreapta. Strigate în pustiu, angajate de partide în perioadele electorale şi uitate a doua zi. De data asta, chiar preşedintele le primeşte oficial şi nu le mai poate ignora. În funcţie de acţiunile sale se va vedea în ce parte se situează preşedintele şi cum va fi tratat de către piaţă şi manifestanţi. 

Nu am îndoiala faptului că preşedintele este un om al sistemului. Este un produs al establishmentului 100%, ca primar, ca preşedinte de partid şi finalmente ca preşedinte al Românie. Nu are vocaţia dizidenţei, a scurtăturilor şi a măsurilor cu iz revoluţionar. A trecut un an de la alegerea sa şi nu există nicio acţiune care să îl definească altcumva decât un om de sistem, care refuză orice are iz excentric. Consultările cu partidele şi societatea civilă sunt formale şi denotă dorinţa sa de a acţiona dupa reverificarea agendelor de câte ori se poate. Rămâne de văzut dacă ceea ce şi-a propus să facă este o tragere de timp, o amânare a rezolvărilor ca să permită clasei politice să îşi revină din şocul ultimelor zile. Jocul său politic pare mai degrabă motivat de o salvare a aparenţelor decât de o schimbare majoră a paradigmelor, şi asta în ciuda declaraţiilor publice.

Preşedintele nu va mai putea să se ascundă în eşecurile Guvernului şi va fi nevoit să devină garantul reformelor pe care i le cere acum şi i le va cere în continuare societatea civilă. 

De partea opusă a mesei stau oameni care nu au ce pierde din consultările cu preşedintele. Fiecare cu agenda sa, puse cap la cap, îi vor prezenta majoritatea problemelor discutate şi răsdiscutate în ultimii zece ani. Totul se duce către reformă, iar dacă preşedintele răspunde cu „am luat la cunoştinţă” şi „vom vedea ce se poate face” atunci şi-a deschis un război pe un front care îi va fi mai dificil de controlat decât toate contestările de până acum. Klaus Iohannis a avut în Victor Ponta scuza perfectă, paravan pentru lipsa de iniţiativă. Tocmai ce i-a fost spulberat alibiul, aşa că noul premier (indiferent cine va fi el) se vede pus în faţa dilemei totale: ascultă de factorul politic sau de vocea străzii? Preşedintele nu va mai putea să se ascundă în eşecurile Guvernului şi va fi nevoit să devină garantul reformelor pe care i le cere acum şi i le va cere în continuare societatea civilă. Dacă nu o va face, vom avea noi şi noi manifestaţii, mai mari şi mai dure. 

În treacăt fie spus, societatea civilă este departe de ce ar trebui să fie ea astăzi. Există câteva nuclee pe care poţi să te bazezi, dar nu un organism solid care să ameninţe real clasa politică. Manifestaţiile îi dau o gură de aer asemănătoare cu cea de după Revoluţia din 1989. Aş zice că acum situaţia este şi mai bună pentru că există oamenii care să îşi poată impune agenda reformei mult mai uşor decât atunci. Şi cred că până să nască partide, piaţa va naşte o societate civilă capabilă să împingă schimbarea cu forţa. 

Aşa că preşedintele Iohannis se vede din ce în ce mai aproape de alegerea pe care nu cred că vrea să o facă: politic vs societatea civilă. E de neevitat, iar dacă va fi din nou ezitant şi va aştepta ca timpul să îi rezolve dilema, asta va însemna că a ales să se opună societăţii civile.

P.S. Există o teamă că fragmentarea din piaţă va duce la dispariţia manifestanţilor care nu se vor simţi reprezentaţi. E posibil să avem parte de deturnări şi agende false. Vor apărea oameni în piaţă care îşi vor striga propriile sloganuri, mai mult sau mai puţin manipulatoare. Din fericire pentru ce înseamnă această piaţă astăzi există comunicarea paralelă din online care poate scăpa unor scenarii deturnante. Deşi au apărut liste naive care propuneau lideri pentru piaţă, există resurse serioase pentru puncte de reţea consistente care să reconstruiască societatea civilă într-o zonă credibilă.