Refeudalizarea României, reîngenuncherea Europei

În timp ce hoţia se-nfrupta din România, unde ai fost, dom` preşedinte? Quo vadis, România? De ce ai trădat, Andrei Năstase? Nu ţi-e ruşine să te dai lebădă, Europa, după ce Rusia ţi-a desfiinţat demnitatea?

S-a spus, fals, că România ar fi un caz fără speranţă, mizeria morală şi politică transmiţându-se întreagă, din generaţie în generaţie. Am contestat întotdeauna, cu argumente bune, acest pesimism negru. La urma urmei, românii au încercat nu o dată să-şi spele şi să-şi repare greşelile majore comise din anii postcomunismului iliescist  şi, mai ales, din 2012 încoace. L-au ales în 2014 pe Klaus Iohannis. Au debarcat sinistrul guvern Ponta prin proteste masive. Şi tot cu proteste intense şi o prezenţă masivă la vot, la 26 mai 2019, şi-au răscumpărat, din 2017, păcatul imprescriptibil de a fi admis ca lehamitea politică şi manipularea antenistă să-i ţină departe de urne şi să aducă astfel la putere ciuma roşie.

Dar atât de neagră a fost noua zi neagră de marţi, cea consumată la 25 iunie, încât sunt înclinat să-mi revizuiesc optimismul şi să arunc prosopul. Sigur, a existat şi o pată de lumină. Curtea de Apel Bucureşti a validat verdictul prin care s-a stabilit că Firea şi complicii ei au încălcat legea înfiinţând cu o majoritate simplă şi nu cu două treimi din voturi companiile municipale care au produs o gaură uriaşă bugetului bucureştenilor. Dar când şi cum va plăti Firea?

Şi ce e oare un strop de apă curată într-un ocean de abuzuri? Dar o floare în Sahara nedreptăţilor pe care, tot marţi, guvernul Dăncilă a hotărât să le facă prin ordonanţe de urgenţă românilor? Spre a desăvârşi pustiirea statului de drept amorsată, între altele, de fostul ei ventriloc, Liviu Dragnea, prin înfiinţarea unui SS care a omorât independenţa justiţiei, şefa guvernului a profitat de varii complicităţi şi a demolat şi administraţia. Dar nu oricum, ci temeinic. Şi urgent, fără dezbateri.

Prin ordonanţe menite să-i asigure şefia PSD, despre care ştia că o majoritate clară a poporului şi a partenerilor europeni le resping, ca fiind samavolnicie şi ipocrizie, mai degrabă decât democraţie, Dăncilă nu s-a mulţumit să-i scuipe pe români şi pe preşedinte între ochi. Românilor de rând le-a băgat şi mâna adânc în buzunar. Căci a acordat nenumărate pensii speciale baronilor locali. Pe care nu s-a mulţumit să-i căpătuiască, în detrimentul cetăţeanului transformat în ceva ce seamănă a iobag. Ci i-a sustras pe dregători şi controlului din partea legii şi a opoziţiei. Pe plan local, opoziţia s-a văzut redusă la funcţia simbolică de a legitima democratic cleptocraţia şi de a nu mai putea bloca sau contesta decizii hoţeşti precum cea care a dus la înfiinţarea companiilor Gabrielei Firea.

Atât de neagră a fost noua zi neagră de marţi, cea consumată la 25 iunie, încât sunt înclinat să-mi revizuiesc optimismul şi să arunc prosopul.

Concomitent, preşedintelui, căruia regimul Dragnea şi acoliţii lui de la CCR i-au redus în ultimii ani repetat şi neconstituţional atribuţiile, i s-au mai tăiat o dată aripile. Mai nou, deşi ales direct de popor, în speţă de acea parte a naţiunii căreia feudalii României i-au dat dreptul, în 2014, să se prezinte la urne, preşedintele nu va mai avea dreptul să refuze decât o singură dată o nominalizare de ministru, venită din partea premierului. Şefului statului i se acordă, în schimb, generos, un ridicol termen de 10 zile ca să se plieze ultimatumului oricărui executiv.

Cu toate astea, preşedintele nu s-a învrednicit marţi să conducă şedinţa de guvern, aşa cum ar fi putut şi trebuit să facă în mod normal, spre a împiedica demolarea prin loviturile de baros ale OUG-urilor a ce mai rămăsese din democraţia românească. De ce, domnule prezident? Şi pentru ce?

Şi unde-i opoziţia? Nu ştie că, pentru ca în România din care se înfruptă hoţia, tacâmul să fie complet, CCR a validat, cu majoritate de voturi, o lege nelegiuită? Una care dă liber la furat cu mâna şi complicitatea altuia? E vorba de modificata Lege 78/2000 zisă a fi „pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie“, care a devenit brusc o normă de promovare, escamotare şi impunitate a faptelor de corupţie. Căci legea schimbată de majoritatea pesedisto-aldeistă cu complicitatea CCR extinde paradisul hoţilor şi cleptocratizează definitiv România. Or, cine ar urma să-i preia ţării apărarea dacă, în faţa românilor jefuiţi şi scuipaţi de alianţa PSD-ALDE, majoritatea vrea s-o plaseze taman pe ALDE-ista Renate Weber în funcţia de avocat al obiditului popor?

În aceste condiţii n-ar fi trebuit oare ca românii să fie în stradă cu sutele de mii, ca cehii sau chinezii? N-ar fi trebuit să ţipe şi Moldova, şi Europa, şi întreaga lume civilizată? Dar în România mulţi se mai şterg la ochii injectaţi de furie după ce s-au înecat în perdeaua de fum a manipulărilor cu tragedia Sorinei. A cărei legare de glie de către ministrul Justiţiei şi de procurorul general Licu, în ciuda adopţiei legale a copilului de către părinţi români din Statele Unite, n-are nimic de-a face cu invocatul interes superior al copilului. Căci acest interes e să se poată linişti, în fine, mult minţita şi crud manipulata Sorina, lângă noua ei mămică şi noul ei tătic. Are, în schimb, mult de-a face cu interesul cleptocraţiei, a restauratului regim neoceauşist, a pesedismului vivace susţinut de propaganda rusă, de a vitupera justiţia şi de a pune în discuţie legea şi ordinea care-i deranjează atât de rău pe oligarhi.

În aceste condiţii n-ar fi trebuit oare ca românii să fie în stradă cu sutele de mii, ca cehii sau chinezii? N-ar fi trebuit să ţipe şi Moldova, şi Europa, şi întreaga lume civilizată?

Şi cum să ţipe Moldova? N-are timp. S-a văzut implicată şi trădată la Consiliul Europei de Andrei Năstase, care, cot la cot cu mulţi germani şi francezi, a votat pentru jenanta reinserţie a Rusiei într-un organism de apărare a democraţiei şi drepturilor omului, care practic s-a autodesfiinţat. Căci într-o asemenea organizaţie, ţaristul agresor violând flagrant în Ucraina şi dreptul internaţional, şi drepturile omului, n-avea ce căuta nesancţionat. Ucraina, care se îndreaptă spre vest şi democraţie veritabilă, a părăsit, fireşte, Consiliul Europei. Care, ca Moldova, e de asemenea pe drum, dar în genunchi şi-n sens contrar. La Moscova, pe basarabeni îi aşteaptă reunificarea cu refeudalizata Românie şi cu acea parte a Europei putinofile integrate în imperiul bolşevico-nazist, visat de dughinişti.

Petre Iancu - Deutsche Welle