Referendumul, o chestiune prea importantă pentru a fi tratată superficial

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În sfârşit, aflăm că preşedintele Iohannis este „aproape hotărât” să convoace referendum simultan cu alegerile europarlamentare. Am scris deja, într-un articol precedent despre avantajele unui astfel de referendum: prezenţa la vot crescută, iar poporul îşi spune cuvântul decisiv în privinţa problemei care macină societatea românească, corupţia endemică. Doar că trebuie avută grijă în modul în care se formulează întrebarea.

Articolul precedent aici

Referendumul trebuie să producă efecte concrete, să nu fie doar un „sondaj de opinie“, chiar extins

Totul porneşte de la art 2 din Constituţie:

  • Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.
  • Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.

Acest articol trebuie interpretat aşa cum a fost conceput. Poporul român ia decizii, inclusiv prin referendum, dincolo de prevederi legale sau constituţionale. Dacă poporul a votat Constituţia, tot el are dreptul s-o şi schimbe. Procesul formal de schimbare a Constituţiei este unul greoi şi îndelungat. Asta nu exclude însă, în concepţia mea, ca poporul suveran să ia decizii în cadrul unui referendum, dincolo de limitele Constituţiei.

Aşa s-a întâmplat în 2009, dar clasa politică nu s-a sinchisit de vointa populară exprimată prin referendum, voinţă care a cerut parlament unicameral şi maximum 300 de parlamentari. Că aleşii neamului n-au catadicsit să traducă în lege şi Constituţie schimbarea cerută de popor este demonstraţia faptului că parlamentarii ignoră voinţa poporului exprimată prin referendum. Aici găsim şi explicaţia faptului că Parlamentul este aşa de jos în încrederea populară.

Comparaţia cu Brexit-ul

Poporul britanic a decis acum doi ani ca Marea Britanie să părăsească UE. Cu o majoritate de doar 51%. Dar aşa a decis, chiar dacă mai târziu şi-a dat seama că a greşit. Nimeni din Marea Britanie nu-şi pune problema să ignore voinţa populară. Că parlamentarii britanici nu sunt de acord cu soluţiile găsite în Acordul de „divorţ“ este una. Dar nici măcar un al doilea referendum, care să-l contrazică pe primul, nu este acum acceptat de Marea Britanie. Poporul a spus ceva, Parlamentul şi guvernul executa. Nu ca la noi, după referendumul din 2009.

Ce întrebare să pună referendumul?

Deocamdată este neclar la ce se gândeşte preşedintele Iohannis să ceară consultare prin referendum. Aici există o mare capcană. Iată declaraţia preşedintelui:

Un referendum nu poate să producă o lege, dar poate să exprime atitudinea naţiei şi asta vreau. Îmi doresc că naţiunea română să spună clar dacă mai poate să tolereze corupţia şi corupţii sau trebuie să tragem o linie şi să spunem stop.“

Atitudinea naţiei este cunoscută. 99% dintre cetăţeni nu au probleme penale, şi nu acceptă corupţia, care înseamnă, cel mai adesea, furt din averea statului. Să pui o întrebare cu răspuns ştiut, şi fără efecte practice, mi se pare o chestiune superficială, chiar neserioasă. În plus, şi PSD şi ALDE au declarat că şi ei sprijină anticorupţia, acuză doar „abuzurile, erorile şi ilegalităţile“ comise de către magistraţi. Ca atare vor vota şi ei referendumul, iar rezultatul votului va trece în derizoriu. Nu va avea nicio consecinţă practică. Dar atunci cetăţenii se vor întreba: de ce să votez la referendum dacă rezultatul este ştiut dinainte? Care va fi rezultatul practic al referendumului? În ce fel „tragem linie şi punem stop“? Doar aşa, din gură? Iar după referendum facem tot ce am făcut şi până la referendum?

Întrebarea corectă, cu urmări practice

Cum precizam şi în articolul precedent, întrebarea cu adevărat importantă prin consecinţele practice avute, ar fi:

„Sunteţi de acord ca persoanele trimise în judecată, sau condamnate definitiv, în dosare penale, să nu aibă acces la funcţii publice?“

Mi s-a reproşat că până la condamnarea definitivă persoana se bucură de prezumţia de nevinovăţie. Că după ispăşirea pedepsei persoana se bucură exact de aceleaşi drepturi ca înainte de condamnare. Adică, fură câteva milioane sau zeci de milioane din bani publici, face câţiva ani de închisoare, iar dacă scrie cărţi iese mult mai repede, după care se apucă iar de furat, eventual în aceeaşi funcţie publică. Asta vrea poporul român? Nu cred.

Încă odată, faptul că aşa prevede Constituţia acum nu este o piedică. Poporul poate adăuga la Constituţie, cum spune chiar art. 2 din Constituţie. În cazul acesta, este vorba de schimbarea unor legi care să ţină cont de voinţa poporului, exprimată prin referendum, echivalentul Constituţiei. Aşa cum nu s-a procedat în 2009.

Ideea de bază aceasta este. Rezultatul unui referendum are aceeaşi valoare şi importanţă ca o prevedere constituţională, pentru că emană tot de la popor, exercitându-şi suveranitatea prin referendum. Aşa scrie în Art. 2 din Constituţie.

În concluzie

Cel mai uşor de înţeles şi de acceptat, cu consecinţe practice directe şi imediate, este întrebarea de mai sus. Eventual cu variante. Dacă se aprobă prin referendum, ea extinde interdicţia de a ocupa funcţii publice şi pentru persoane condamnate pentru alte vinovaţii penale, de exemplu conducerea autovehiculelor sub influenţa alcoolului. Aşa se întâmplă şi în alte ţări. După o suspiciune de infracţiune persoana în cauză demisionează imediat, sau este doar suspendată din funcţie până la decizia definitivă a instanţei. Dacă instanţa stabileşte că persoana este vinovată de infracţiune, aceasta nu mai revine în viaţa publică. Numai că le noi persoanele cu funcţii de conducere au „obrazul gros“. Nici gând să demisioneze, nu am evoluat în democraţie până la etapa aceasta. De aceea trebuie obligate prin legi şi decizii luate la referendum.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite