Un referendum consultativ. Dar o lovitură de imagine pentru un preşedinte aflat în corzi după pierderea la scor a alegerilor parlamentare de către PNL-ul care ar fi trebuit să-i furnizeze un nou „Guvernul Meu“. Curat ghinion!

Un referendum anunţat surle şi trâmbiţe de la Cotroceni, dar abandonat între timp de un preşedinte care a uitat sau nu a înţeles rolul garantat de Constituţie de a „veghea la buna funcţionare a autorităţilor publice“ şi a început o sarabandă a compromisurilor cu Liviu Dragnea, învestind nu mai puţin de trei guverne PSD şi girând alte numeroase remanieri şi schimbări guvernamentale, contribuind astfel din plin la accentuarea instabilităţii şi a haosului care domneşte în România.

Acum aproape s-a hotărât. Să-l convoace. Dar nu ştie întrebarea. În cei doi ani care s-au scurs de la anunţul din ianuarie 2017, sub privirile pasive ale preşedintelui României, justiţia a fost măcelărită în fel şi chip prin diverse legi în Parlament (Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor sau  Legea privind Organizarea Judiciară), prin OUG-uri sau prin decizii ale Curţii Constituţionale a României. Răul e deja făcut. Acum, în pragul alegerilor europarlamentare care se prefigurează a fi un nou dezastru pentru partidul său de suflet şi cu gândul la un nou mandat de preşedinte al României, Iohannis apelează la instrumentul referendumului naţional având un singur obiectiv. Obţinerea de beneficii politice personale.

În ultimii 12 ani, în România, referendumul naţional a devenit un instrument extrem de utilizat de către forţele politice în disputele pentru acapararea puterii. Poporul a fost convocat la urne fie pentru a-şi exprima voinţa în privinţa unor probleme de interes naţional sub sloganul reformei clasei politice, cum a fost cazul referendumului organizat în octombrie 2007 pentru schimbarea sistemului de vot şi trecerea la votul uninominal („Sunteţi de acord ca, începând cu primele alegeri care vor fi organizate pentru Parlamentul României, toţi deputaţii şi senatorii să fie aleşi în circumscripţii uninominale, pe baza unui scrutin majoritar în două tururi?“) sau a celui organizat concomitent cu primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2009 pentru trecerea la un Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari („Sunteţi de acord cu trecerea la un Parlament unicameral în România? Sunteţi de acord cu reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane?“), fie pentru a arbitra conflictele politice apărute între fostul preşedinte Traian Băsescu şi majoritatea parlamentară, fie pentru a se exprima pentru revizuirea Constituţiei.

Singurul referendum care a întrunit majoritatea voturilor necesare pentru validarea sa a fost cel din 2009. Atunci peste şapte milioane de alegători şi-au exprimat voinţa pentru trecerea la un Parlament unicameral şi pentru reducerea numărului de parlamentari la 300. Un referendum devenit obligatoriu prin decizia CCR nr. 682 din 27 iunie 2012, dar ignorat de către toată clasa politică. Ignoranţa, nepăsarea şi dezinteresul partidelor politice care s-au perindat pe la putere faţă de respectarea voinţei populare a generat o rană profundă în societate. O rană care sângerează şi astăzi. Pentru că poporul nu a uitat. Şi răspunde în felul lui. Prin absenteism.

Referendumul lui Iohannis, dacă va fi convocat, va fi un experiment. Un experiment care va aduce din nou poporul în lumina reflectoarelor. Ignorat de toată clasa politică atunci când a cerut reforma Parlamentului, dispreţuit de partidele „elitiste“ pentru opţiunile politice de la anumite alegeri, batjocorit de Iohannis pentru votul exprimat la referendumul pentru familie, împovărat de taxele şi impozitele partidului de guvernământ, bătut la protestele de stradă de către oamenii legii şi manipulat de către televiziuni, poporul va avea ocazia să-şi arate din nou adevărata putere. Puterea de a-i taxa prin vot sau prin absenteism pe cei care cred că poporul este la dispoziţia lor oricând şi în orice condiţii.