Referendumul, bomboana pe coliva (politică) a PSD şi a lui Liviu Dragnea

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acum este clar. Cu o prezenţă la vot la ora 16 de 15,21%, adică 2,8 milioane votanţi, nu se mai poate schimba ceva. Susţinerea PSD şi a lui Liviu Dragnea este acum de maximum 10%, pentru că mai mult de jumătate dintre cei care au votat la referendum sunt partizani fanatici ai familiei tradiţionale, oameni de dreapta, neînregistraţi neapărat într-un partid. PSD a decis declanşarea unui referendum nerelevant şi acum plăteşte.

PSD şi Dragnea nu mai sunt credibili în ochii electoratului

Celebrul program de guvernare se dovedeşte tot mai mult praf în ochii electoratului. Un deficit bugetar de 14 miliarde lei, o inflaţie de peste 5%, pensii majorate abia în 2021, pensii si salarii nesimţite oferite celor aflaţi la guvernare, împrumuturi masive pe pieţele de capital (doar săptămâna aceasta 1,75 miliarde euro), infrastructura lăsată fără investiţii relevante, spitale fără medicamente şi infrastructura modernă de care se bucură pacienţii din alte ţări, preţuri mai mari la gaze, combustibil şi lumină, acesta-i bilanţul programului de guvernare. Cei care îşi drămuiesc fiecare bănuţ pentru a-şi acoperi cheltuielile zilnice, adică majoritatea populaţiei, nu-i iartă lui Liviu Dragnea şi PSD pentru că i-au minţit. Ce se putea realiza cu cei 35 milioane de euro aruncaţi pe geam? Modernizarea celor 2400 de şcoli cu WC-ul în curte, modernizarea unor spitale, investiţii în canalizare şi apă curentă, şi multe altele.

Cel mai catastrofal guvern din ultimii 29 de ani

Societatea înţelege şi nu mai tolerează premier şi miniştri aproape analfabeţi. Cu o prestaţie lamentabilă, cu declaraţii care-i fac de râs aproape în fiecare zi. Faptul că Dragnea a schimbat trei guverne, doar pentru a găsi unul obedient, care să nu-i iasă din cuvânt, a fost remarcat şi sancţionat de românii care nu mai vor să trăiască în dictatură, chiar cu aparenţă de democraţie.

Societatea românească a evoluat, lucru pe care Dragnea nu-l pricepe

Nu mai poate fi dusă de nas de propaganda politicienilor, înţelege exact care-i sunt interesele şi ce trebuie să facă pentru promovarea lor. Înţelege importanţa legăturilor noastre cu UE şi NATO şi nu doreşte să renunţe la ele. Înţelege că justiţia este principala garanţie a funcţionării statului de drept, a luptei cu corupţia endemică care traumatizează populaţia. Populaţia a înţeles că actualul referendum nu are substanţa şi importanţa care să justifice 35 de milioane de euro, bani ce puteau fi cheltuiţi cu alte urgenţe. Importanţa bisericii a scăzut mult, mai ales de când s-a remarcat conivenţa dintre biserică şi stat în obţinerea de beneficii şi profit. Este pentru prima oară când populaţia se opune vehement unei conduceri care nu vrea să ţină cont de interesele sale. Un exemplu concret de democraţie participativă, anticipaţie a ce se va întampla în anul electoral 2019.

Nu, neprezentarea la vot a populaţiei nu s-a datorat lipsei de informare – pe toate canalele erau transmise mesaje, promovarea pentru vot a avut finanţare solidă, iar în ajutorul îndeplinirii cvorumului nu au venit doar politicienii sau cei de la CpF, ci însuşi Patriarhul, cu mesaj transmis chiar şi in ziua votului. Nu, românii au ştiut ca absenţa înseamnă de fapt un vot de blam, o palmă dată şi un întors de spate. Daca nu-i pot opri pe politicieni de la conducerea haotică a ţării, măcar îi pot umple de ruşine si ridicol. Evoluţia remarcabilă a societaţii româneşti, acum matură, mândră de apartenenţa sa la clubul ţărilor civilizate, este principala lecţie a acestui referendum. Şi o speranţă pentru votul de la viitoarele episoade electorale.

UE îi pune la punct pe oficialii români

Din tot ce se află acum, după întâlnirile de la Bruxelles, UE a dat un ultimatum conducerii guvernului, cu scadenţa la 1 noiembrie, pentru a remedia prin OUG abaterile de la statul de drept din legile de funcţionare a justiţiei. „To do list” cuprinzând 18 puncte, sarcinile precise trasate ministrului Justiţiei de către domnul Timmermans ne arată că UE nu se joacă cu principiile din tratatele de aderare. Dacă nu se întâmplă exact ce au cerut, România pierde conducerea rotativă a UE de la 1 ianuarie 2019.

Concluzii

Dacă PSD va păstra actuala conducere, va intra în anul electoral 2019 cu 10% apreciere în ochii electoratului. Acest rezultat nu mai dă nicio şansă PSD. România are nevoie de un partid de stânga, dar de unul care înţelege sensul evoluţiei în Europa. Va fi acel partid PSD? Sau şi-a dat obştescul sfârşit şi aşteptăm un altul?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite