Referendumul din 26 mai şi încălcarea dreptului constituţional de a avea acces la informaţiile de interes public

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Am intrat în săptămâna la capătul căreia va avea loc referendumul convocat de Preşedintele României pe tema justiţiei. Este absolut firesc ca în acest context să fie pusă întrebarea dacă suntem pregătiţi, din punct de vedere normativ, în legătură cu desfăşurarea acestui referendum.

                 

Precedentul referendum desfăşurat în octombrie 2018, pornit de la o iniţiativă cetăţenească, a ridicat probleme foarte mari de organizare a campaniei, ceea ce a avut o influenţă asupra participării la vot şi a rezultatului final. Nu a fost clar cine este pentru şi cine este împotrivă. Nu s-au putut organiza dezbateri în care să poată fi prezentate puncte de vedere diferite. De o parte, a fost relativ clar cine este în favoarea referendumului - gruparea de cetăţeni care l-a iniţiat. De cealaltă parte, nu a fost clar cine a fost împotrivă. Partidele politice s-au împărţit în privinţa votului. Nu a existat o grupare clar determinată care să argumenteze un vot negativ. Dezbaterea a fost nestructurată şi a sfârşit prin a deveni lipsită de importanţă pentru conturaea opţiunilor.

Ȋn ultima parte a campaniei electorale pentru acest referendum, Preşedintele Iohannis şi partidele politice care îl susţin au apelat la AEP şi la CNA pentru a asigura o dezbatere reală referitoare la obiectul acestei consultări populare. Ȋn sfârşit s-a realizat că există o problemă care împiedică exprimarea voinţei cetăţenilor. Care este însă această problemă? Deocamdată, nu am ajuns la stadiul în care să fie pusă corect această întrebare.

Premisa de la care porneşte acesastă analiză este că în România nu există legislaţie adecvată pentru desfăşurarea unui referendum. Există o lege - cadru, nr. 3/2000, modificată în repetate rânduri, care a făcut obiectul şi al altor modificări, respinse de CCR. Partidele politice şi liderii politici şi-au concentrat atenţia îndeosebi asupra problemei cvorumului şi a obiectului referendumului. A fost omisă de către legiuitor o problemă esenţială: cum se cristalizează opiniile cetăţenilor şi dacă acest proces trebuie sau nu să beneficieze de o reglementare specifică.

Tocmai acesta reprezintă cel mai important aspect în logica unui referendum. Ȋn Marea Britanie, cu ocazia referendumului cu tema Brexit din 2016, s-au format două grupări de cetăţeni care au pledat pro şi contra. Grupările erau trans-partinice, formate din activişti civici, oameni politici, personalităţi culturale, antreprenori, etc. La fel s-a întâmplat în Irlanda cu ocazia referendumului din 2018 şi a celui care va avea loc anul acesta, simultan cu alegerile europene. Accentul s-a pus pe crearea celor două grupări care să susţină puncte de vedere pro şi contra. Disputa principală a fost şi este legată de accesul la resurse, de asigurarea dreptului la informare, etc.

De unde provin aceste accente diferite legate de desfăşurarea unui referendum? Paradoxal, tocmai dintr-un document care este foarte des invocat în România: Codul de bune practici în materie de referendum, adoptat de Comisia de la Veneţia în 2007.

Ar fi fost necesar ca recomandările Comisiei de la Veneţia în materia egalităţii de şanse între cei care participă la un referendum să fie preluate şi în legislaţia internă, deoarece pur şi simplu nu există reglementări care să aibă acest obiect. Nu este suficient a invoca aceste recomandări. Este necesar a crea cadrul instituţional în care acestea să se poată aplica. Un cadru care în momentul de faţă nu există.

Codul de bune practici prevede că trebuie asigurată egalitatea de şanse între partizanii şi adversarii propunerii care se votează, ceea ce înseamnă neutralitatea autorităţilor administraţiei publice referitor la campanie, acoperirea de mass-media, finanţarea din fonduri publice, etc. Cu alte cuvinte, susţinătorii pro şi contra, dacă sunt grupaţi în entităţi distincte cu personalitate juridică, au dreptul la a primi finanţări publice. Acestea trebuie asigurate în mod egal pentru partizanii şi adversarii propunerii supusă la vot. Ce finanţări de la bugetul de stat există în acest moment pentru referendumul din 26 mai? Răspuns: 0.

Egalitatea trebuie asigurată în emisiunile radioului şi televiziunii publice consacrate campaniei pentru referendum dar şi în cadrul emisiunilor informative (de ştiri). Radioul şi televiziunea publică au confundat, în mod cu totul eronat, punctele de vedere ale partidelor politice cu punctele de vedere ale cetăţenilor pe marginea referendumului. Codul nu foloseşte termenul “partide”, ci terminologia “partizani” vs, “adversari”. Câte emisiuni au fost consacrate referendumului, fără ca în acestea dezbaterea să fie PSD vs. PNL/USR? Răspuns: 0.

De asemenea, trebuie să existe condiţii financiare egale pentru publicitatea radio - televizată. Nu este clar în acest moment cine are dreptul să facă această publicitate, cum trebuie redată în media.

Potrivit Codului de bune practici, “nu este necesară interzicerea completă a intervenţiei autorităţilor publice în favoarea sau în defavoarea propunerii supusă referendumului”. Referendumul este al cetăţenilor, nu al autorităţilor statului. Cu toate acestea, autorităţile pot exprima un punct de vedere. A afirma contrariul înseamnă a nega dreptul la liberă exprimare al unor persoane care, temporar, ocupă funcţii publice şi au responsabilităţi în ceea ce priveşte desfăşurarea referendumului. Preşedintele Iohamnis s-a exprimat. Care este însă poziţia oficială a Guvernului? Susţine acest referendum sau este împotriva lui? Nu se poate afrma că, prin exercitarea atribuţiilor AEP, Guvernul susţine desfăşurarea referendumului. Este vorba de o obligaţie legală care treebuie imperativ respectată. De ce nu informează Guvernul pe cetăţeni că va avea loc un referendum, prin trimiterea de informaţii prin poştă, prin emisiuni informative? Este vorba de un boicot mult mai subtil decât simplul îndemn de a sta acasă. Se doreşte lipsa de informare. Codul de bune pratici are în vedere această situaţie şi prevede că textul supuus referendumului, însoşit de un raport explicativ sau de un material echilibrat aparţinând partizanilor şi adversatrilor propunerii trebuie pus la dispoziţia alegătorilor cu suficient timp înainte. Cu alte cuvinte, în prima zi a campaniei pentru referendum fiecare cetăţean al României ar fi trebuit să primească informaţii despre întrebările puse şi despre punctele de vedere ale celor două grupări constituite, pro şi contra referendum. Nimeni nu a primit nimic. Este foarte uşor a spune “întrebările sunt grei de înţeles”. Le-a explicat cumva autoritatea publică ce organizează referendumul - Guvernul?

Ne găsim astfel într-o situaţie extrem de ingrată. Nu sunt conturate grupările pro şi contra referendumului pe justiţie, dincolo de partidele politice care s-au poziţionat clar (PNL, USR) sau ezită între boicot şi vot negativ (PSD). Lipsa acestor grupări transpartinice face ca dezbaterea publică să fie exclusiv una politică, fiind în realitate o temă care implică întreaga societate, nu doar partidele politice. Lipsa de informare are efectul demobilizării la vot. Cei care ar dori să voteze vor merge la vot sau vor sta acasă fără să fi fost în prealabil informaţi despre ce înseamnă o opţiune sau alta.

După acest referendum, indiferent dacă va fi validat sau nu, ar trebui să se conştietizeze faptul că este nevoie de norme precise, clare referitor la organizarea unei consultărio populare şi că ceea ce avem în prezent priveşte doar o parte a desfăşurării procesului consultării publice.

Voi merge la vot şi voi răsounde afirmativ întrebărilor puse. O voi face însă cu gustul amar că alţi cetăţeni care ar fi putut face acelaşi gest au renunţat deoarece nu au beneficiat de un drept care este garantat de Constituţie  - dreptul de a fi informat. Atrticolul 31 din Constituţie afirmă că Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit. Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal”. Se poate constata fără rezerve că nu doar Codul de bune practici al Comisiei de la Veneţia nu este respectat în prezent, ci şi Constituţia României.

 

      

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite