E bine că în acest caz, votul Parlamentului (Da sau Nu, sau abţinerea) este unul consultativ. Nu la fel de bine, ba chiar foarte rău este că votul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) este şi el unul consultativ. Aici a rămas o fisură pe care Tudorel Toader a speculat-o ordinar şi chiar extraordinar. Deci, Klaus Iohannis, indiferent de poziţia Parlamentului, poate trece la formularea întrebării. Într-o ţară normală, adică autentic democrată, şi Parlamentul ar trebui să fie atent la „vocea poporului“, deci să contribuie la formularea unei întrebări semnificative pentru întregul popor. Numai că aici apare diferenţa dintre două „popoare“: „poporul“ pesedist, pe de o parte, şi Poporul Român, în întregul lui, pe de altă parte.

Una dintre măsurile preconizate deja de PSD-ALDE este boicotarea acestui Referendum, după zicătoarea „Să moară capra vecinului!“ Se nutreşte speranţa că participarea la vot va fi sub 30%, iar dacă, totuşi, acest prag ar fi atins, rămâne speranţa că voturile cu DA vor fi sub 25%. Aici, şi adversarii Opoziţiei şi ai lui Klaus Iohannis merg pe dictonul „Speranţa moare ultima“. Apoi, actuala putere politică nu este doar activă, ci şi reactivă. Sub forma unor ironii, care devin şi grosolane, total lipsite de bun-simţ, unii şi alţii formulează ei întrebările posibile.

Călin Popescu Tăriceanu are o viziune delimitată, dar cu ţintă precisă. Dânsul ar pune întrebarea: „Sunteţi de acord ca cei care s-au facut vinovaţi de abuzuri şi derapaje grave în Justitie să fie supuşi rigorilor legii?“. Aparenta corectitudine a întrebării ne poate uimi, fiind vorba de relaţia dintre infracţiune şi sancţiune, care trebuie aplicată în oricare societate. Numai că adresa ei subterană este apărarea recentei Secţii speciale de investigare a magistraţilor (SS), înfiinţată de Tudorel Toader şi condusă de Adina Florea. Or, această secţie a condamnat-o pe Laura Codruţa Kövesi, propusă ca Procuror european, dânsa fiind apreciată de toţi oamenii serioşi, oameni simpli sau specialişti, tocmai pentru lupta ei împotriva corupţiei.

În contrapunct armonic cu viziunea delimitată a lui Tăriceanu, un fost ministru al culturii, adică Daniel Barbu, are o viziune nelimitată, pe care nici solicitarea lui Klaus Iohannis nu o poate atinge. Dânsul se întreabă, ne întreabă şi îl întrebă şi pe Klaus Iohannis: „Dar de ce nu ne întreabă ce este omul, ce este viaţa, încotro ne ducem, de unde venim?“ Ca om de cultură, fostul ministru al culturii ar trebui să ştie că întrebarea pe care a pus-o este chiar titlul unei faimoase picturi a lui Paul Gauguin. Întrebarea este una metafizică şi nu are „nici în clin, nici în mânecă“, deci nimic, în legătură cu Referendumul.

Din înaltul cerului, ne aduce cu picioarele pe pământ Lia Olguţa Vasilescu, recenta noastră mireasă. Cu această ocazie, aş putea invoca versurile lui Lucian Blaga: „Lia, Lia, ciocârlia /Pură ca entelehia“. Numai că Liuţa noastră, fiind cu picioarele pe pământ, este cu capul în nori (clar-obscuri şi trecători) Doamna Olguţa Vasilescu propune o întrebare care - sub sugestia duetului şi a duelului - are două părţi: 1) „Câte case trebuie să furi ca să ajungi preşedintele României?“; 2) „ De câte abuzuri e nevoie în justiţie să introducem răspunderea magistraţilor?“ Prima întrebare se referă la cele 5 case din Sibiu, ale lui Klaus Iohannis. Aici ar merita să fie deschisă o evaluare financiară. Intuitiv, de la distanţă, cred că valoarea celor 5 case din Sibiu este cam 10% din valoarea caselor-palate, vilelor, castelelor, etc., stăpânite azi de marii corupţi, inclusiv cei din PSD sau ALDE. A doua întrebare reia fixaţia lui Tăriceanu, care evocă zicătoarea populară „Hoţul strigă, în gura mare, hoţii!“

PS. În textul anterior al acestui serial (III), am fixat câteva întrebări, care ţin de nivelul minim şi de nivelul mediu al problemelor din ţara noastră, care cer întrebări şi răspunsuri. Întrucât Preşedintele Klaus Iohannis, va solicita extinderea domeniului problematic dincolo de cel juridic, ne vom referi la întrebările fundamentale în secţiunea viitoare (V).