Recucerirea dreptei româneşti

Singura alternativă: recucerirea dreptei pentru 2020-2030

Alegerile au trecut. Cu 3 milioane de voturi, PSD controlează acum (aproape) tot. Este cea mai categorică victorie a stângii din 1992 şi până acum. Pentru dreapta românească este o înfrângere categorică, iar timing-ul pare cum nu se poate mai prost: legislatura 2016-2020, cu cel puţin două momente vitale, centenarul şi preşedinţia Consiliului UE, va fi dominată fără drept de apel de PSD. Ce rămâne de făcut?

Cei care speră în mişcări surpriză din partea ALDE, UDMR sau din partea altora ar face bine să se concentreze pe construcţia pentru 2020, nu pe scenarii lipsite de substanţă pentru 2016. Oricum, următoarele zile vor spulbera şi aceste palide iluzii, iar guvernarea PSD îşi va intra cât de curând în drepturi.

Vremea ezitărilor a trecut. Dreapta românească trebuie să acţioneze acum pentru a transforma actuala criză profundă în oportunitatea unei construcţii solide pentru cel puţin un deceniu (2020-2030). Este oportunitatea creării unui pol de dreapta unitar şi coerent şi a stabilirii unei viziuni comune de dezvoltare, pe baza unui proiect de ţară simplu şi clar: atingerea mediei europene în toate domeniile într-o singură generaţie. Mai mult, singura şansă a dreptei de a limita actualul mandat al PSD la doar patru ani este de a se coagula în jurul unei viziuni comune şi de a valorifica toate resursele pe care le are. Acum.

Una dintre resursele dreptei ar putea fi (încă) Partidul Naţional Liberal. Pentru PNL a sosit ocazia perfectă de a da nişte răspunsuri pe care le tot amână, din motive ce au ţinut de calendarul electoral: Cine va fi următorul preşedinte al PNL? Cum se va raporta faţă de noile forte politice democratice? Când va fi încheiat procesul de fuziune? Cum se explică scorul de 20% în condiţiile în care în 2015 PNL era cotat cu 40% în sondaje? Cum de a putut ajunge partidul la un scor ruşinos în Bucureşti? Totodată, este şansa lor de a continua reforma în profunzime a partidului. PNL a făcut deja un pas în această direcţie: chiar cu riscul unor pierderi electorale, şi-a scos penalii de pe listele electorale. E un argument suficient de puternic pentru a deschide un dialog cu forţele politice noi şi curate măcar în ceea ce priveşte respectul faţă de justiţia din România. Dar singurii care pot transforma crizele în oportunităţi sunt liderii adevăraţi. Adică exact ce lipseşte de multe ori în PNL.

În câteva luni, PNL a pierdut zece procente. Explicaţia trebuie căutată în structurile interne şi nu în presupuse stângăcii comunicaţionale, de altfel greu de probat. În Partidul Naţional Liberal, criza de lideri a dus la o catastrofă electorală. Prima victimă a fost, fireşte, Alina Gorghiu. Ea este victima mai ales a dispariţiei „forţate” a lui Vasile Blaga din conducere, căci, de bine, de rău, atunci când partidul era condus de cei doi co-preşedinţi a obţinut peste 30% din voturi la ultimele alegeri. Întrebarea pe care trebuie să şi-o pună liberalii şi la care de altfel nu au un răspuns nu este cine trebuie s-o înlocuiască pe Alinei Gorghiu, ci mai ales cine este înlocuitorul lui Vasile Blaga. Varianta Raluca Turcan este una temporară, iar în urma Congresului PNL va avea probabil o conducere legitimă. Dar asta nu înseamnă că în PNL căutările vor lua sfârşit. Dacă vrea să supravieţuiască, PNL are o singură şansă: deschiderea şi valorificarea tuturor resurselor umane de centru-dreapta din spectrul politic. De-a lungul istoriei, Partidul Naţional Liberal a dovedit că este un partid dispus să facă alianţe şi să adopte soluţii externe pentru a stopa excesele de putere ale adversarilor politici. S-a aliat cu PNŢCD, cu PD şi cu PSD. I-a adus pe Stolojan şi pe Iohannis. PNL trebuie să continue să fie permanent deschis către societate şi mai ales către categoriile pe care pretinde că le reprezintă: întreprinzătorii şi oamenii care muncesc. Aceştia sunt cheia relansării dreptei în România şi nu trebuie lăsaţi să fie seduşi de promisiunile populiste marca PSD. Recucerirea dreptei înseamnă şi recucerirea electoratului de dreapta. 

Resurse pentru drepta se regăsesc, parţial şi din păcate marginal, în USR. Chiar dacă este un partid politic eterogen din punct de vedere ideologic, USR are cu siguranţă un electorat mai degrabă de dreapta. Iar în rândurile sale regăsim câţiva oameni autentici de dreapta, precum Clotilde Armand sau Cristian Ghinea. Valorificarea acestora este esenţială pentru recucerirea dreptei în România. Forma în care aceştia vor alege să contribuie este la latitudinea lor.

Fără doar şi poate, o altă resursă care trebuie luată în calcul pentru recucerirea dreptei este guvernul de tehnocraţi, un guvern care a demonstrat că România are buni profesionişti, pregătiţi pentru reforme profunde, precum Dacian Cioloş, Vlad Voiculescu sau Dragoş Tudorache, şi oameni curajoşi care şi-au asumat măsuri uneori radicale, dar atât de necesare pentru societatea românească, precum Dragoş Pîslaru. Prezenţa lor în spaţiul public după aceste alegeri şi implicarea lor în reconstrucţia dreptei româneşti mi se par obligatorii, măcar pentru a apăra acele măsurile bune luate de Cabinetul din care au făcut parte.

În fine, ultima – dar nu cea din urmă – resursă se regăseşte în forţele politice noi democratice. Fără falsă modestie, Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor (PACT) poate reprezenta un răspuns pentru actuala lipsă de resurse umane pentru politica românească. O asemenea echipă de tineri cu realizări profesionale impresionante, absolvenţi ai celor mai prestigioase universităţi din lume şi care şi-au asumat implicarea politică este o soluţie pe care orice construcţie politică serioasă ar trebui să o ia în seamă. În doar câteva luni de existenţă, cu resurse financiare extrem de reduse şi fără sprijinul sistemului format din grupuri de interes, televiziuni şi alte grupări mai mult sau mai puţin vizibile, PACT a reuşit să câştige mandate de consilieri locali în patru localităţi, a scos cele mai bune scoruri pentru candidaţi independenţi la alegerile parlamentare şi a prezentat un program politic pe larg şi unul pe scurt „bine documentat”, după evaluarea lui Moise Guran. Sunt propuse pentru agenda publică soluţii curajoase, în jurul cărora ar trebui construit un nou discurs public al dreptei, precum liberalizarea pieţei asigurărilor de sănătate, desfiinţarea titularizării şi a inspectoratelor şcolare sau acordarea ajutoarelor sociale în alimente sau bonuri pentru plata utilităţilor.

Aici suntem acum. Recucerirea dreptei trebuie să înceapă de mâine, fără ezitări, pentru a putea construi o platformă credibilă şi mai ales bine organizată pentru alegerile din 2019-2020. PSD şi aliaţii săi nu mai sunt sub presiunea reformării deoarece au fost legitimaţi prin vot. Pentru partidele de dreapta şi partidele noi, reformarea şi colaborarea pot duce însă la un rezultat mult mai important decât recâştigarea puterii politice: înnoirea reală a clasei politice. Oportunitatea uriaşă pe care o avem în urma rezutatelor acestor alegeri este că putem asista, în final, la o împărţire a eşichierului politic pe criteriu idelogic, şi nu raportat la persoane (de ex., băsişti sau anti-băsişti) sau contexte politice. O reconstrucţie a mişcărilor politice de dreapta înseamnă nu numai reforma la nivel de resurse umane ci şi o înnoire a discursului public. La fel de importantă, desigur, este şi reînnoirea stângii româneşti, iar apariţia unor forţe noi şi curate în zona aceasta nu poate fi decât un semn îmbucurător.

Aşadar, exerciţiul de maturitate a forţelor politice noi şi a celor care vor să se înnoiască a început. Există doar două variante: ori împreună, ori deloc. 

PS În mod evident pentru toată lumea, distincţia stânga-dreapta nu mai are aproape nicio valoare în România de azi, însă tocmai aceasta este una dintre problemele noastre majore. Recucerirea politicii româneşti înseamnă şi aşezarea ei pe baze ideologice solide.