Rectificarea bugetară afectează siguranţa naţională? Ar fi un caz de înaltă trădare. Se impune intervenţia CSAT

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trecând peste faptul că nu ştiu cum poţi face o rectificare bugetară pozitivă având un deficit bugetar de 15 miliarde lei (poate ne explică premierul Dăncilă), grav este faptul că se taie de la serviciile de informaţii, de pază şi protecţie, situaţie care ar putea afecta siguranţa naţională. Pot înţelege că în felul acesta se răzbună Dragnea pe „statul paralel“. Dar nu cu preţul siguranţei naţionale.

Din câte ştiu, bugetele serviciilor de informaţii şi ale serviciilor de pază şi protecţie se stabilesc în CSAT. Simetric, şi reducerile bugetelor acestor servicii trebuie să aibă acordul CSAT. România este parte a cooperării serviciilor din NATO şi UE. Nu te joci cu aşa ceva.

Este posibil ca analiza din CSAT să conducă la concluzia că pot fi tăiate bugetele acestor instituţii. Sau dimpotrivă. Dar nu poate guvernul, în dispreţul altor instituţii ale statului, să opereze astfel de reduceri de capul lui. Că nu este singur în ţara asta.

Preşedintele Iohannis poate invoca la CCR un grav conflict juridic de natură constituţională, pentru că este responsabil cu securitatea naţională, şi nu se poate trece peste voinţa sa când este vorba de interesele de securitate ale României. Să vedem ce spune CCR. În cazul Kovesi a spus ceva şi toată lumea s-a executat.

Directorii serviciilor de informaţii ar fi trebuit întrebaţi în ce măsură tăierea bugetelor lor le afectează activitatea. Vor face reduceri de personal, într-o perioadă în care România este ţinta unui război hibrid din partea Rusiei? Vor renunţa la achiziţiile de logistică specializată? Cum vor anunţa şefii de servicii omologi din ţările NATO de această decizie a guvernului Dancilă? Cum vor privi aceste ţări ce face România în materie de securitate naţională?

Doar ura lui Dragnea împotriva „statului paralel“, compus din instituţii care refuză să se supună ordinelor sale nu este o explicaţie suficientă. Pentru că afectează siguranţa naţională. Cu aşa ceva nu se poate juca nimeni. Nici Dragnea.

Şi cum spuneam, aştept ca instituţiile specializate ale statului să se autosesizeze, inclusiv preşedinţia, pentru că am putea fi în prezenţa unui act de înaltă trădare a intereselor României.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite