Reconstrucţia partidelor după alegeri. Manualul „războinicului luminii” politice perfecte

Cândva, la început de an, un avion folosit în scopuri medicale s-a prăbuşit. Accidentul din Munţii Apuseni a fost acoperit puternic de presă, dar rezultatul a fost cel previzibil: moartea unor oameni, deoarece anumite componente ale structurilor administrative nu au funcţionat la nivelul de calitate cerut de standardele contemporane.

Tot de la început de an, în aria geopolitică extinsă a ţării noastre se întâmplă „chestii mari”, de la care presa ar trebui să dea ştiri din oră în oră. Măcar aşa s-ar gândi mai bine toţi cei ce îşi doresc o carieră politică: ce facem în situaţia asta, dacă ne va afecta şi pe noi? Avem variante pregătite de lucru? Sau dacă nu le avem, suntem să facem faţă la ce va fi – mai ales valurile de critici ce se vor porni pe Facebook? Pentru că asta este problema: cei peste 7 milioane de utilizatori de Facebook sunt majoritari cetăţeni cu drept de vot. Iar alegerile recent încheiate asta au arătat.

Printre sutele de mii de cuvinte spuse sau scrise în anul 2014, s-au detectat două aspecte generice, care au însoţit anumite persoane şi instituţii.

Primul a fost legat de absenţa propagandiştilor pufoşi ai guvernului de pe site-urile cu puternic impact social în momentele grele – aici nu aveau cum să îşi apere iubiţii conducători, deoarece instituţiile erau conduse de oameni de-ai lor, dar cu carenţe în exercitarea actului administrativ. Mesajele lor de deviere au fost ignorate sau reduse rapid la tăcere, iar politicienii care au postat repede mesaje de regret faţă de victimele accidentelor sau actelor de conducere politică şi / sau economică slabă au primit critici dure. Cel mai puternic criticate au fost mesajele celor aflaţi la putere – sau având funcţii de conducere în partidele arcului guvernamental.

Al doilea a fost legat de o trăsătură specifică ultimilor 24 de ani – deşi, o cunoaştere bună a istoriei ţării o relevă ca fiind mai veche, de aproximativ 200 de ani: până nu moare cineva, de preferabil în mod violent, nu se adoptă nici o măsură capabilă să uşureze viaţa mai multor oameni. Până la urmă, a împiedica votul în mod premeditat tot o crimă este.

Astfel, a fost necesar să fie omorâţi pe zebră câţiva tineri – pe bld. Kisseleff, la Piaţa Romană, dar şi în alte oraşe – ca să se introducă semafoare, să se semnalize mai bine intersecţii, sau să se instituie diferite marcaje pietonale etc. Mai trebuie să explodeze un bloc, pentru ca să se analizeze mai corect situaţia amplasării şi montării diferitelor conducte – iar exemplele de acest tip sunt numeroase.

A fost nevoie să fie blocat votul a sute de mii de români în diaspora, ca să se vorbească în sfârşit despre votul electronic şi votul prin corespondenţă, pentru că rezultatele alegerilor s-au văzut clar ce direcţia arată legată de solidaritatea naţională. De aceea Nicolae Iorga spunea: „Un singur trup, tot acest neam”. Deocamdată suntem la faza în care se vorbeşte pufos despre votul electronic şi prin corespondenţă, dar în 2016 şi 2019 nu mai scapă fără măsuri concrete.

Toate aspectele relevate mai sus conduc la aceeaşi idee: există multă răutate şi incompetenţă în administraţia noastră, mai ales la nivel de vârf, care se coroborează mai întotdeauna cu lipsa de onoare – denumită popular nesimţire – a conducătorilor politici şi administrativi.

Astfel, aceştia nu îşi dau demisia niciodată şi nu înţeleg cât de mari le sunt răspunderile şi obligaţiile legale şi sociale, deşi au o perspectivă complet opusă asupra drepturilor şi puterilor pe care le au. Faptul că există în cele din urmă şi o „«demisie» în timpul mandatului” nu contrazice deloc afirmaţia, pentru că nulităţile astfel demise au fost date de fapt afară de căderea procentelor guvernului şi partidului-suprem. Pai nu e aşa, cetăţene Corlăţean?

De aceea, mă grăbesc să fac acum

portretul robot al omului politic perfect

şi îi aleg ca ţintă poziţia de ministru, pentru că acolo se concentrează puterea efectivă la nivel naţional, aceea la care aspiră toţi cei ce intră în politică. Aspiranţilor la postul de primar le este valabilă această lecţie, cu o precizare suplimnetară: aveţi grija de relaţia cu interlopii zonei, este mereu folositoare şi dătătoare de dureri de cap, totodată.

Acest portret trebuie să fie bine înţeles atât de cei ce doresc o astfel de poziţie, cât şi de păpuşarii şi sforarii politici – să se ştie mai bine ce tip de om trebuie căutat, astfel încât să nu mai fie pierdut timpul. Se va face astfel din timp o listă şi doar de acolo se vor numi premieri, miniştri, directori de instituţii publice şi orice alt tip de ordonator de credite. Iar cine nu ştie să ce comporte cum trebuie, va fi sterş imediat de pe listă, fără drept de reintroducere.

De aceea, mă adresez celor ce VOR SĂ AIBĂ FUNCŢII. Da, celor ce iubesc acel SACRU CIOLAN.

Iată, dragii mei doritori de funcţii, cum trebuie să vă comportaţi şi ce standarde trebuie să îndepliniţi, deoarece trebuie să ştiţi şi voi că în universităţi nu încercăm – unii din noi mai ales – doar să formăm şi sintetizăm caractere, ci şi observăm anumite lucruri şi tragem concluzii.

De aceea trebuie să ştii, tu cititorule, că în acest text vei găsi reţeta sigură şi aproape infailibilă a succesului în politică, care nu admite prea multe contraziceri.

Or mai fi tipi morali prin politică, nu zic nu; mai obliga presiunea publică pe unii să fie „demişi prin demisie”, dar regulile de bază ţi le scriu eu aici.

Iar dacă tu crezi că s-a schimbat ceva în urma alegerilor de duminică, uită-te cu mare îngrijorare la discursurile de luni ale celor ce sunt conducători ai USL.

Ca să ai un prim model, îţi propun să vezi aici un comportament de infractor din politică, care nu a fost condamnat şi cu executare, din păcate: Tudor Chiuariu: Dreptatea a fost înfrântă de o hotărâre fără probe. Voi face plângere la CEDO

Eu te învăţ acum ce legi trebuie să respecţi şi aplici: ce studii să ai, cum să îţi găseşti un partener de viaţă, ce locuri de muncă să ai, unde să activ sub aspect politic, cum să acţionezi în partid şi cum să te comporţi într-o funcţie de conducere. Pe lângă acestea, vor mai fi şi unele recomandări generale, care îţi vor fi şi ele utile.

Prologul este, evident, imnul carierei tale şi el va fi urmat de legile victoriei politice.

Mai întâi, ce studii să ai – şi cât de temeinic să le faci.

Dacă vrei să intri în politică, trebuie să îşi defineşti de la început un lucru: cât de mult vrei să înveţi? Dacă vrei să înveţi mult, va fi mai greu – aproape imposibil – să reuşeşti, pentru că trebuie să fii conştient că plagiatorii şi cei care au o diplomă, dar nu cunoştinţe sunt şi azi pe cai mari, şi în Guvern, şi în ministere, şi în Parlament.

De aceea, alege de la început să înveţi puţin. Pe cât posibil, nu face studii prea clare, în care albul e alb şi negrul e negru. Alege ceva lejer, ceva care să fie pompos ca nume, dar să nu aducă prea multe cunoştinţe practice. Management e cel mai bine, înseamnă că vrei neapărat să conduci şi toţi vor ţine cont de asta. Tocmai de aceea, de la 23 de ani, dacă ai sprijin de partid corespunzător, poţi fi primar sau chiar parlamentar!

Sub nici o formă, să nu mergi la Facultatea de Drept! Acolo e rău de tot, se învaţă ce e binele şi ce e răul, ce sunt infracţiunile şi care este legătura dintre morală, drept şi societate. Şi, cel mai grav dintre toate: sunt acolo două materii, dreptul constituţional şi dreptul administrativ, care te învaţă ce este statul şi administraţia sa, cum să le foloseşti şi cum trebuie să respecţi statul de drept, supremaţia Constituţiei şi a celorlalte legi. Tu nu ai nevoie de aşa ceva!

Dacă ar afla lumea că ai absolvit dreptul, îţi vor cere să fii primul care să respecte Constituţia şi tu nu ai nevoie de aşa ceva! O respecţi şi tu, doar dacă e de acord şeful partidului. Sau mentorul partidului. Sau patronul spiritual al acestuia – indiferent că a murit în secolul al XXI-lea, s-a retras din prima scenă a politicii sau a murit în alt secol.

Mai mult, dacă ai absolvit dreptul, tot timpul îţi vor scoate pe nas faptul că nu înţelegi cum funcţionează mecanismele administrative, ce sunt ordonatorii de credite, ce rol au şi mereu se vor întreba: cum a luat ăsta / asta licenţa, din moment ce se comportă cu atâta dispreţ faţă de legalitate? Mai ales că nu ai mereu şansa să ai lângă tine oameni care, preţuindu-ţi funcţia, să te laude mereu că eşti cel mai bun.

De asemenea, poţi să studiezi filosofie. E un nume bun, toţi ştiu ce înseamnă şi cu se ocupă. Doar Clasificarea Ocupaţiilor din România nu prea înţelege asta, dar tu ştii foarte bine ce este. La fel e şi cu managementul, dar nu te vei împiedica tu de asta. Se pare că la fel este cu facultăţile de ştiinţe politice – chestiunea rămâne deschisă pe piaţa muncii.

Fundamental tu trebuie să ştii un lucru: că să ajungi ministru bun nu trebuie să fii şef de promoţie, nici măcar în primii 50 de absolveţi. Poţi fi şi repetent, nu e o problemă, partidul tău va avea grijă de toate, doar am avut şi prim-ministru repetent şi chiar un preşedinte interimar în aceeaşi situaţie.

Ai grijă să nu studiezi prin afara ţării – sau, dacă ai de gând să o faci, nu te complica cu universităţi bune. Este adevărat, diploma lor valorează ceva – dar pentru pensionarii şi semi-analfabeţii care vin la vot în număr destul de mare e destul că ai terminat o facultate, oricare ar fi ea. Lor le-a rămas în cap un lucru: ai făcut facultatea, eşti bun, deci meriţi să fii votat! Ai o diplomă, e destul!

Cu ăia care au internet şi Facebook e o problemă, dar te descurci tu – nu au încă toţi, deci mai scapi de anumite probleme încă vreo 5 – 10 ani.

Ca să pari mereu isteţ şi mereu preocupat de situaţia învăţământului – deci, ca să fii mereu vizibil – fă un copil la 2-3 ani. Iar dacă alţi adversari politici nu au, e foarte bine – îţi vei găsi colegi sau colege care să îţi laude eforturile din pat, eventual ponegrindu-i pe inamicii politici. Aşa, vei putea mereu să zici, fără a fi prea fariseu: mă îngrijorează nu numai soarta copiilor din ţară, dar şi alor mei. Iar oamenii naivi vor înţelege şi te vor aprecia. Dacă ai tăi contracandidaţi au copii, vezi şi tu ce probleme au – mai un bac picat, mai o legătura cu vreun interlop, mai nişte prafuri trase pe nas, vei găsi tu ceva. E o vulnerabilitate care merită speculată, că doar tu trebuie să-ţi valorifici (relativ puţinele) şanse care ţi se oferă în viaţă.

Cum este cu alegerea partenerului de viaţă. Atenţie, iubirea nu are loc aici! Trebuie să cauţi o fată / un baiat care să îndeplinească un singur criteriu: să fie dintr-o familie care să te poată sprijini politic!

Nu e obligatoriu să fie frumoasă / frumuşel! Pentru asta e suficientă legătura cu organizaţia de tineret a partidului, că doar mereu vor fi tineri care vor dori să promoveze şi ei. Ori, în cine ai putea avea încredere mai mare? Într-o tânără care nu ştie să fie receptivă la nevoile structurilor de conducere ale partidului – la nivel judeţean sau naţional – sau într-o tânără care soarbe vorbele puternicilor partidului? La fel e şi pentru tine, tânără politiciană, că doar sunt tineri gata să joace inclusiv rolul de amant al Tinei Turner în orice partid!

Atenţie deci la socri. Să fie bogaţi, că dacă sunt doar influenţi, săraci şi cinstiţi nu aduc ei tot ce trebuie. Să aibă deci măcar 500.000 de euro cerţi, ca să nu faci foamea – doar îşi vor înzestra copilul la nuntă cum trebuie. E bine să aibă şi legături cu ceva interlopi, mai ales cei ai etniei certate cu săpunul, pentru că pot fi decisivi în zi de alegeri – iar apoi, e drept, nu ei vin la DNA, ci tu sau socrii tăi, dar contează mai puţin – partidul te va ajuta, vor veni cu tine la audieri, se vor plânge la televizor că totul e în înscenare şi că eşti la fel de curat precum sfinţii.

E foarte bine ca cel mai important socru să nu fie prea sănătos fizic, că  tu nu ai nevoie să aştepţi 20 de ani să îi iei locul. Dacă nu are vreo boală, dar nu se sperie de alcool, încurajează-l să bea – o viaţă are omul, iar puterea trebuie să apaţină întotdeauna noului val. Nu trebuie să pierzi nimic şi mai ales timpul, iar ascensiunea să fie cât mai simplă.

Ai grijă mare şi la naşi! Şi ei sunt foarte importanţi! Nu pot fi aleşi la întâmplare – foştii colegi din şcoală se exclud! Trebuie să fie din partid, oameni cu funcţie şi poziţie. Se preferă, pe cât posibili, chiar liderul partidului, sau măcar baronul local ori regional al partidului. Dar poate fi şi baronul de la partidul din alianţă, că nu poţi guverna întotdeauna singur – dar să fie cineva mare, care să aducă măcar nişte automobile sau apartamente ca dar de nuntă.

Cel mai bine ar fi ca naşul să fie preşedintele partidului, nunta să fie organizată în an electoral şi, dacă se poate, perfect ar fi ca boss-ul partidului să aibă poziţia nr. 1 în sondaje. Ai avea viitorul cât de cât asigurat pentru 4 – 5 ani, şi asta este foarte important pentru cariera ta.

Locul de muncă  pe care îl vei avea trebuie să îndeplinească o singură condiţie: să nu fie conectat prea puternic cu studiile tale. Tu eşti activist politic – pentru drepturile politicienilor deci, iar nu ale oamenilor competenţi!

De aceea, nu risca să ai un loc de muncă în zona unde ai – teoretic – studiile, deoarece te „miros” specialiştii. Caută, repet, un loc unde să fi manager, sau consilier ori consultant. Nu contează faptul că pentru a fi în oricare din aceste poziţii sunt necesari vreo 10 ani de experienţă, tu ai izbutit să ai sprijin politic, pe cât posibil chiar din timpul facultăţii – când ai activat deja în asociaţiile studenţeşti mari, care sunt bine controlate de partide.

Mai departe, dacă ai respectat paşii de mai sus – legaţi de căsătorie –  ai viitorul în faţă. Dar nu uita, nu merge pe direcţia în care ai studiile. Acest lucru se interzice, de parcă ai fi sub blestemul episcopilor!

Scrie neapărat o carte, în care să explici ceea ce se vinde la prostime –  nu uita că primarul general al Bucureştiului le zice ăstora altfel – sub numele de „doctrina partidului”. Fii liniştit, nimeni nu o va citi – de aceea, nu e nevoie de mai mult de 50 de exemplare, cât să fie o lansare cu public, doar o să ajungă mai apoi la anticariate. Dar se va chema că eşti un intelectual al partidului şi vei merita fie un curs de 3-5 zile în afara ţării, fie să ai cumva titlul de doctor.

Ai grijă la doctorat, nu îl face în Bucureşti – au aştia prin marele oraş mai multe biblioteci şi cercetători care cred în puterea cărţii şi te-ar putea prinde că nu eşti capabil să îl faci cinstit. Partidul te-ar putea scăpa din punct de vedere administrativ, dar nu e aşa uşor – vezi doar cu ce costuri – şi ţi-ar rămâne eticheta de hoţ şi arivist pe frunte. E adevărat, asta şi eşti, dar nu face bine la alegeri şi la intrigile din partid.

Implica-te în cel puţin10 asociaţii şi organizaţii, publice, nepublice, galăgioase – de preferat cele care pot organiza anual un bal cu minim 300 de invitaţi. Ştiu, va fi greu să ajungi în vârful uneia dintre ele, dar pui şi tu măcar aici osul la ceva muncă – oricum, scoţi după aceea, cu puţină abilitate, mai mult decât munca depusă.

De ce minimum 10? Ca să ai mereu o „agenda plină”, şi să fii greu de găsit când sunt probleme. Alege-le cu grijă, şi vezi ca măcar două să fie cu sintagma „internaţional” în titlu. O să îţi explic eu într-un alt articol de ce, dar vezi că acela va costa! Mulţi bani!

În partid trebuie să activezi mereu în două organizaţii, pentru a da mereu impresia că îi ajuţi pe membrii partidului să reuşească în acţiunile lor. Una să fie judeţeană, dar ai grijă ca acolo – inclusiv prin sprijinul socrilor – să ajungi repede într-o poziţie lângă baronul local al partidului, că el are influenţă şi te va ajuta spre o plecare la Bucureşti, unde sunt adevăraţii bani!

Apoi, să fii mereu activ în organizaţia de tineret. Ţi-am spus, e nevoie să ai şi tu ceva oameni care să te ajute, să muncească pentru tine – şi nu uita că în viaţă, ceea ce nu ştie tovarăşa / tovarăşul de viaţă şi socrii este ceea ce identifici tu ca tânără speranţă, numai bună de promovat. Vor fi mereu doritori de ascensiune în organizaţiile de tineret, şi tu trebuie să fii mereu în comisiile de selecţie ale partidului. Tinerii trebuie încurajaţi şi în acelaşi timp, bine selectaţi, păstoriţi şi struniţi. Aici poţi vedea cum procedează maeştrii în această materie:

Cum trebuie să te comporţi în partid: în primii ani, caută-ţi un patron politic şi nu-i ieşi din cuvânt. Dacă poate să îţi devină  şi socru, cu atât mai bine. Grijă mare deci să îndeplinească mai multe criterii din cele precizate mai sus, astfel încât să nu fi nevoit cumva să îl schimbi. Cel puţin 5 ani nu ai voie să îi ieşi din cuvânt. Dacă e şi pe linia conducătorului partidului, e perfect, dacă nu – stai mai discret, în spatele socrului / naşului / patronului.

După 5 ani ai dreptul să pui o întrebare delicată patronului tău politic, una la 3 luni, şi să încerci să ajungi mai aproape de Bucureşti şi de cei ce împart puterea acolo. Va trebui să consolidezi legătura cu tinerii partidului, să începi să selectezi şi să îndrumi de acolo. Caută totuşi să nu ieşi din cuvântul preşedintelui partidului, încă nu ai cele două cicluri electorale complete parcurse, ca să ai pretenţii reale.

Din momentul în care au trecut 8 – 10 ani de activism politic, e timpul să acţionezi ca să devii ministru. Din nou, pentru asta va trebui să plăteşti un nou articol – altfel am să îl învăţ pe colegul tău cum să procedeze.

Odată ajuns într-o funcţie de conducere, tu trebuie să ştii că eşti omul preşedintelui partidului, iar nu al partidului. Aceasta – la prima funcţie de conducere îndeplinită. La a doua funcţie, vei fi omul partidului, iar abia la a treia vei putea fi spune că începi să îţi aparţii. Tu singur pe poziţie de conducere vei fi abia la a funcţia nr. 5!

Ce trebuie să  mai ştii!

Că este important ca obrazul să îţi fie gros. Nesimţirea este bună, te poate duce foarte sus. Tot ea îţi va asigura căderea, dar ai măcar şi tu grijă să umpli cuferele şi cel puţin 3 conturi în străinătate – altfel viaţa politică nu merită a fi trăită.

Când vei fi în funcţie de conducere trebuie să ştii că mulţi doresc să te vadă cum îţi rupi gâtul. Nu dispera, îngroaşă obrajii şi ascultă de şeful de partid. El te va apăra, ceea ce se va traduce în faptul că vei fi omul lui.

Dar nu uita că fiecare lider de partid trebuie să mai şi plece la un moment-dat. Melodia aceasta, a grupului Divertis, trebuie să o audă şi el . De aceea, să te pregăteşti; la un anumit interval de timp urmează complotul care dă noi lideri şi atunci trebuie să fii şi tu în gaşca / banda / echipa câştigătoare – alege tu cuvântul care trebuie.

Cariera ta poate fi, urmând aceste legi – dar şi altele pentru care va trebui să plăteşti, doar puţine sunt pe gratis –  un şir lung de succese. Dar ai grijă! Un proverb vechi arab, dar care se regăseşte într-o formă sau alta în mai multe ţări, spune aşa: „Să nu zici: «sunt puternic», vei găsi întodeauna pe altcineva mai puternic decât tine”. 

Din păcate mai puternic decât tine este mereu bunul-simţ, iar imediat după el vine logica şi harnicia. Ai de ales: ori izbuteşti să păcăleşti aceste trei instituţii sociale, ori te vor învinge ele. Cu executare!