Realităţi ale unor bătălii care pot distruge România

Situaţia geopolitică şi geostrategică din proximitatea frontierelor României este complexă, complicată şi incertă. Nici situaţia internă nu este strălucită. Noi, românii, suntem dezbinaţi, umiliţi, deposedaţi de avuţia naţională, minţiţi, manipulaţi, alungaţi din ţară! Acesta este cel mai mare pericol, generat şi întreţinut conştient sau inconştient, dar direct, permanent şi nonşalant de clasa politică românească, de conducerea României.

Interviu cu general de brigadă (rtr) Gheorghe Văduva

Când inamicul numărul unu se află chiar în inima ta şi tu nu eşti capabil să faci nimic pentru a-l opri, drama este uriaşă, iar mizeria infinită!

- Cum percepeţi realitatea românească actuală: politică, economică, militară, socială?

G-ral de brigadă (rtr) dr. Gheorghe Văduva-Cu îngrijorare, dezamăgire şi amărăciune. Cea mai groaznică este realitatea politică. După înlăturarea prin forţă a regimului comunist libertatea s-a transformat într-un coşmar naţional, într-un hău al luptei pentru putere între partide politice. Competiţia s-a transformat ab initio în vrajbă, vrajba a intrat în stradă, în oameni, în modul de viaţă. Realitatea economică nu mai aparţine României, ci corporaţiilor sau oricui altcuiva în afară de români. Realitatea militară este în ton cu celelalte realităţi româneşti. Serviciul militar obligatoriu, serviciu care, în România, făcea parte din sistemul educaţiei naţionale, a fost desfiinţat (fără să se pună nimic în loc). România aflată pe falia strategică Marea Neagră – Marea Baltică, falie reactivată în actuala criză declanşată după summit-ul de la Vilnius din noiembruie 2013, trebuie să aibă o capacitate de apărare proprie remarcabilă, iar realitatea militară românească a acestor vremuri este un efect al distrugerii capacităţii de apărare româneşti tocmai de cei care conduc România şi care nu înţeleg că ţara noastră nu se află la adăpost de nimic, din punct de vedere militar, ci, dimpotrivă, în bătaia rachetelor de croazieră, a rachetelor nucleare strategice, a tunurilor şi mitralierelor tuturor. Realitatea socială se vede în ochii oamenilor de pe stradă, în statisticile poliţiei, ale primăriilor, ale administraţiei.Realitatea de azi: ţara pare lipsită de orice ideal, majoritatea românilor nu sunt siguri de nimic, nici măcar de propria lor viaţă şi cu atât mai puţin de ziua de mâine, valorile româneşti par a fi dispărut. 

-Mulţi dintre purtătorii de uniforme, fie de la Armată, Poliţie, Jandarmerie, SRI sau alte structuri militare s-au implicat masiv şi au chemat camarazii să facă politică, să facă jocuri nespecifice profesiei lor! S-au înfiinţat chiar şi partide ale generalilor! Cum vedeţi această implicare în politică a militarilor?  

Ghe.V.-Este vorba de militari, poliţişti, jandarmi, SRI-şti etc. din rezervă şi din retragere. Cei activi nu au voie să facă politică de partid, potrivit legii. Ca şi în alte armate, de altfel. Dar nu în toate. Militarii pot face parte din partide politice, pot fi aleşi în Parlament, pot candida pentru funcţii de primari şi pentru alte funcţii eligibile, ca oricare cetăţean. Militarii nu induc în partidele politice mizerie şi coflictualitate, ci respect şi patriortism. Este vorba de drepturile cetăţeanului, dar armata, în esenţa ei, într-o ţară democratică, nu participă la decizia politică, decât în calitate de expert militar. Decizia nu este niciodată militară, ci totdeauna politică. Este dreptul lor şi chiar datoria lor, în condiţiile în care văd că, din cauza unor politicieni corupţi, iresponsabili etc., conducerea politică a ţării este defectuoasă. Personal, nu am însă nici încredere, nici consideraţie pentru partidele politice, în general pentru politica partizană. Cred într-o politică naţională matură, care să exprime interesul naţional vital, nu interesele diferitelor grupări, unele – aşa cum se observă azi, în România – de-a dreptul antiromâneşti. În toată lumea, cota de încredere a partidelor politice a scăzut foarte mult. Se vede după prezenţa la vot. Cred că soluţia ar fi trecerea la o democraţie directă. În România, partidele alcătuite de militari – chiar şi după Marele Nostru Război Sacru din 1916-1919 – n-au avut nici mare aderenţă la public, nici succes. Toţi militarii români sunt însă patrioţi. Este raţiunea lor de a fi. Fără ei, fără eroismul şi preţul lor de sânge, România de azi n-ar exista, iar hoţii şi şacalii contemporani cu noi n-ar avea din ce se înfrupta. Foştii militari ar trebui să se implice efectiv şi în apărarea politică, nu doar în context naţional, ci şi european şi euroatlantic – a României.

-Chiar dacă Armata Română este o instituţie apolitică, în ultimii ani, aproape că a fost politizată şi căpuşată de oameni politici, în timp ce militarii adevăraţi îşi fac datoria cu prisosinţă, îşi pun viaţa în pericol, în războaie, precum cel din Afganistan.

Ghe.V.-Într-o discuţie pe care am avut-o cu un amiral, fost pilot în timpul războiului din Vietnam pe portavionul Enterprise, acesta mi-a relatat amănunţit un paradox al consecinţelor acestui război, care spune foarte mult în legătură cu această temă. Armata americană a fost acuzată, de către o mare parte dintre americani, pentru acest război şi pentru ce s-a întâmplat acolo, când, se ştie, militarii americani s-au comportat eroic şi au executat o decizie politică. Ca pe viitor, să nu se mai poată întâmpla aşa ceva, în Statele Unite a fost elaborată o lege care delimitează clar atribuţiile, competenţele şi responsabilităţile decidentului politic şi pe cele ale armatei. Peste acea linie, în America, nu mai trece, de atunci, nimeni. Şi la noi există, implicit o astfel de delimitare, dar de bun simţ. Dar politicul a vrut să ştie, să controleze şi să facă ce vrea el, şi nu totdeauna doar ce este necesar.

În virtutea puterii lui absolute şi lipsei oricăror sancţiuni pentru deciziile arbitrare sau greşite pe care le ia, în afară de votul cetăţenilor, factorul politic s-a amestecat cam în toate.

Politicienii nu comandă unităţile luptătoare, dar populează o mulţime de alte structuri şi compartimente din instituţiile de forţă ale statului şi, prin deciziile pe care le iau sau nu influenţează în rău această instituţie. Reforma de până acum din Armata Română a vizat, din păcate, doar reducerea drastică a efectivelor, nu şi dotarea armatei cu mijloacele necesare. Aproape toate guvernele de după 1990 nu au înţeles mai nimic privind rolul armatei în această epocă de bulversări şi reaşezări de concepte şi paradigme geopolitice şi geostrategice. Au neglijat, vulnerabilizat şi chiar denigrat armata în faţa naţiunii.

Prin programele de guvernare, prin intervenţiile televizate ale unora dintre politicieni, ale guvernanţilor şi ale altor demnitari, s-au pus tunurile pe o armată căreia i s-au distrus resursele, baza de recrutare şi selecţionare, a fost aruncată la coş industria naţională de apărare, ca şi cum armata ar fi o cenuşăreasă, o întreţinută, o îmbuibată, un lux sau chiar o structură de prisos, de vreme ce ne apără NATO.

Alianţa Nord-Atlantică, cea mai puternică forţă militară din lume, nu apără pe nimeni în mod special. NATO nu este o instituţie de binefacere naţională şi strategică, ci o alianţă din care facem parte şi noi. NATO nu substituie apărarea naţională – care rămâne prioritară pentru oricare stat suveran, chiar dacă este membru al Alianţei –, ci doar o face posibilă, o ajută, o operaţionalizează. În concepţia multora dintre politicienii noştri, exprimată nonşalant în spaţiul public, nu ar trebui să ne mai permitem luxul de a întreţine o armată şi nişte ofiţeri cu solde mari, de vreme ce nu mai sunt războaie cotidiene. Nu înţeleg că apărarea ţării, deşi este o responsabilitate naţională, nu se mai poate face doar prin dispunerea marilor unităţi şi unităţilor în lucrări de apărare pe teritoriul naţional, ci, fără a se exclude apărarea armată directă a teritoriului, este absolut necesară participarea la gestionarea crizelor şi conflictelor, la menţinerea sub control a conflictualităţii militare, la rezolvarea cât mai rapidă a oricărei situaţii periculoase şi stingerea din faşă a oricărui focar de război. Din moment ce s-a declanşat o criză militară, peste 16.000 de vectori, cu zeci de încărcături nucleare, aşteaptă să fie lansaţi.

Aceşti politicieni  nu văd că marile puteri ale planetei – inclusiv cele din vecinătatea noastră (Rusia şi Turcia) – se înarmează, că arsenalele clasice, cele ale armelor inteligente din noile generaţii, cele nucleare şi cele neconvenţionale au atins cote înspăimântătoare, că, oricând, pe falia strategică Marea Neagră – Marea Baltică se poate declanşa un război devastator între Rusia şi NATO. Pentru a nu se întâmpla acest lucru, este necesar să fim pregătiţi să ne păstrăm ţara şi să supravieţuim. Trebuie să avem o armată foarte puternică, bine dotată şi foarte bine instruită. Mulţi dintre politicienii români care comentează sub diferite forme problematica securităţii şi pe cea a apărării (aceste două domenii nu sunt identice şi nu trebuie confundate), dovedesc un simplism jenant în analiza şi înţelegerea misiunilor armatei, a războiului şi a contextului strategic. Situaţia este destul de asemănătoare cu cea din 1940, când Armata României a fost obligată să părăsească plângând, la ordinul decidentului politic, poziţiile de luptă şi să cedeze teritorii ale ţării, în urma ultimatumului sovietic şi dictatului de la Viena.

Analiza, cunoaşterea şi înţelegerea conceptului de apărare a ţării în contextul geostrategic actual nu este o chestiune la îndemâna oricui, ci o prioritate strategică de gradul zero, o chestiune de calificare foarte înaltă, cu care nu se poate juca nimeni. De aceea, trebuie să se tragă, prin lege, clar şi categoric o linie de demarcaţie între domeniul politic şi domeniul militar, pe care să n-o încalce niciodată, nimeni.

-Aţi acuzat public inflaţia de generali din armată. Cum credeţi că sunt răsplătite, acum, meritele reale şi cum sunt apreciate valorile în Oştirea Română?

Ghe.V.-Nu inflaţia de generali din armată este problema numărul unu, ci acordarea cu nemiluita, oricui şi oricum, a gradului de general. Gradul de general nu este o alviţă politică, la îndemâna preşedintelui României să recompenseze pe cine vrea el sau pe cine i se propune. Gradul de general este un grad care aparţine nivelului strategic şi competenţei strategice, care ar trebui să se acorde numai coloneilor în activitate, avansaţi pe funcţii de general de brigadă, care îndeplinesc toate criteriile şi promovează toate examenele necesare. Acest grad nu este o recompensă, ci o însărcinare, o povară pe care cel ce o primeşte trebuie să o şi poată duce. Generalii sunt, prin excelenţă, demnitari, persoane angajate la nivel strategic, cu responsabilităţi foarte mari. Vina nu este a politicienilor, ci a sistemului patronat de ei. Nimeni nu este avansat la gradul de general fără avizele celor în drept.

Vina inflaţiei de grade de general le aparţine decidenţilor – de la cei care propun, până la şeful Statului Major al Apărării, ministrului apărării şi, evident, Preşedintelui Republicii – în primul rând. Iar efectele sunt dezastruoase: diminuarea autorităţii şi valorii funcţiei de general, umilirea acestui grad, banalizarea lui, luarea lui în derâdere. Simplismul şi ignoranţa şi chiar reaua credinţă cu care se exprimă aceste lucruri în spaţiul public fac mari deservicii onoarei, demnităţii şi meritului militar.

La noi, armata nu este detaşamentul ofensiv de impunere, şi prin forţa armelor, în spaţiul mondial sau regional a dominanţei strategice, îndeosebi asupra resurselor şi pieţelor lumii, ci unicul instrument înalt calificat de apărare a ţării, adică ultima piatră a rezistenţei naţionale (prima şi cea mai puternică fiind cultura). 

- Care credeţi că este starea de fapt a celei mai importante instituţii de apărare a României la ora actuală?

Ghe.V.-Starea de fapt este, într-adevăr, cea pe care a spus-o generalul (r) Constantin Degeratu, cel care a condus, într-o perioadă foarte grea, Statul Major al Apărării. Ea nu pune la îndoială calitatea militarilor români, a statelor majore şi a comandamentelor, ci efectele unui mod extrem de simplist prin care decidentul politic din această ţară a decis şi decide şi acum soarta armatei. Redusă la 75.000 de militari, cu o rezervă încorporabilă aproape egală cu zero, dependentă aproape sută la sută de armament şi tehnică militară de import, cu un buget precar, în comparaţie cu cerinţele uriaşe de înzestrare şi de modernizare, cu un concept strategic naţional de nişă, dar cu falia strategică Marea Neagră – Marea Baltică în coastă, reactivată, cu o Rusie înarmată până în dinţi, care a declarat că principalul său inamic este NATO din care facem şi noi parte şi la nivelul exigenţelor căruia trebuie să fim din toate punctele de vedere, cu războiul din Siria la o bătaie de rachetă de croazieră de noi, cu o migraţie musulmană masivă pe continentul european etc. etc., la care se adaugă inconştienţa decidentului politic românesc cu privire la noua paradigmă geopolitică din zona noastră de provocare şi de ameninţare strategică, nu poţi afirma că Armata României se află într-o altfel de stare decât cea în care se află efectiv. Armata Română are misiunea de a apăra România. Şi este datoria României întregi să-i asigure toate condiţiile pentru a-şi putea îndeplini o astfel de misiune.

-În prezent, după opinia dumneavoastră, care credeţi că este cel mai mare pericol la adresa ţării noastre?

Ghe.V.-Situaţia geopolitică şi geostrategică din proximitatea frontierelor României este complexă, complicată şi incertă. Nici situaţia internă nu este strălucită. Noi, românii suntem dezbinaţi, umiliţi, deposedaţi de avuţia naţională, minţiţi, manipulaţi, alungaţi din ţară în căutarea unui precar loc de muncă. Acesta este cel mai mare pericol, generat şi întreţinut conştient sau inconştient, dar direct, permanent şi nonşalant de clasa politică românească, de conducerea României. Conducerea României de după 1990 a fost şi este coloana a cincea a oricărui inamic, indiferent ce obiective strategice ar urmări acesta în dumnezeiescul nostru spaţiu românesc. Ea a produs mai mult rău României decât toate războaiele pe care le-a suportat ţara noastră de-a lungul mileniilor. Când inamicul numărul unu se află chiar în inima ta şi tu nu eşti capabil să faci nimic pentru a-l opri, drama este uriaşă, iar mizeria infinită.

Ghe.V.-Politica este periculoasă prin perversitatea ei, prin fluiditatea şi inconsistenţa reperelor, prin acel „orice este permis”. Greşelile, erorile sau deciziile arbitrare ale unui politician sunt crime împotriva umanităţii, aşa cum spunea Eminescu, întrucât efectele lor distrug mii de oameni, afectează naţiuni întregi, generează crize, conflicte şi războaie în care se angrenează şi trecutul, şi prezentul şi, mai ales, viitorul. Acţiunea militarilor români în teatrele de război din Afganistan şi de oriunde este o acţiune în condiţii complexe şi incerte, în care trebuie să suporte pericolele şi meandrele unui război asimetric, fără limite şi, adesea, fără onoare. 

General de brigadă (rtr) CS I dr. Gheorghe Văduva, fost redactor şef al ziarului „Observatorul Militar” şi şef al Grupului de Presă al Armatei, membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, preşedinte al Asociaţiei „Presamil” a ziariştilor militari profesionişti, redactor şef al revistelor „Univers Strategic” şi „Orizont Cultural XXI”, autor al peste 50 de volume. A fost prezent în toate teatrele de operaţii militare în care a acţionat şi acţionează Armata României, a scris sute de editoriale, articole, reportaje, interviuri etc. de pe front şi din numeroase alte situaţii-limită şi de mare risc.