Dragă române care nu eşti pesedist, dar n-ai altă variantă pentru că nu-i poţi vota pe „ăştia“,

îţi scriu pentru că nici eu nu-s mulţumit de „ăştia“. Unii sunt prea de dreapta pentru nevoile acestei ţări, alţii nu înţeleg că vom fi atât de bolnavi ca naţiune pe cât ne rămân cei mai bolnavi dintre conaţionali. Nu-s mulţumit când aud dinspre diverse colţuri ecouri de habotnicie, intoleranţă, homofobie. Mă sperie cei care „ar împuşca ţiganii“, dar şi cei pe care îi preocupă vieţile altora mai mult decât binele pe care-l pot face în jurul lor.

Îi ştiu pe mulţi dintre ei. I-am văzut făcând lucruri foarte bune, dar şi cum se împotmolesc în excesul de zel al dorinţei de a face bine. Unii învaţă din propriile greşeli, pe alţii îi mai ia adrenalina. Ne privim în ochi, atunci când le spun de ce cred eu că au greşit. Apoi continuăm să ne salutăm şi să ne cerem o mână de ajutor unii altora, de câte ori ne-o putem oferi.

Din păcate, în campania aceasta, derapajele sunt veritabile mişcări tectonice. Cataclisme propagandistice generate de rafalele interminabile de dezinformări. Pentru unele nu mai găsesc nici un motiv să nu le numesc minciuni.

Dragă române care nu-i poţi vota pe „ăştia“,

îl caut pe bătrânul bătut de protestatarii de la Iaşi. Îl aştept să se plângă de cele păţite. Aproape a trecut săptămâna de la acel moment şi, în afara unor netrebnici care, împotmoliţi în propriile sechele educaţionale şi psihice, au aruncat cu bani după mulţimea prezentă la mitingul PSD (căci „susţinători PSD“ îmi este greu să le spun), nu am văzut decât cetăţeni care-şi strigau amărăciunea şi păsul faţă de hoţia practicată de puterea politică.

Bătrânul bătut, reclamat de Liviu Dragnea, nu există. Nici Liviu Dragnea nu l-a văzut. A auzit că ar fi existat. A citit. A citit „postări“. Într-un loc în care, fizic, recunoaşte, nu a avut curajul să se ducă pentru că erau „bătăuşii lui Iohannis“, Dragnea a văzut „foarte multe jointuri“ şi a „rămas şocat cum nişte tineri cu ochii injectaţi au luat un om bătrân, l-au pus pe jos şi au început să dea cu picioarele în burtă“.

Nu e prima oară când Dragnea vinde astfel de mârşăvii. Nu o luăm astăzi de la facerea lumii. Cu doar două zile înaintea mitingului de la Iaşi, acelaşi Dragnea, şef (căci preşedinte mi-e greu să-i spun) al Camerei Deputaţilor, spunea că a decis asupra noilor judecători ai Curţii Constituţionale după ce a „primit mai multe mesaje de la nişte oameni respectabili...“. În virtutea transparenţei, aceşti „oameni respectabili“ nu au avut nume, pentru că, nu-i aşa?, astfel se iau într-o democraţie deciziile. În aceeaşi zi, acelaşi şef al Camerei Deputaţilor şi al PSD (căci una e liderul şi cu totul alta şeful) deplângea absenţa premierului Viorica Dăncilă de la summitul de la Sibiu prin vocea „mai multor colegi din mai multe ţări care erau şocaţi“. Tot fără nume.

Confuz, Liviu Dragnea, pentru că ne este superior, nouă, muritorilor de rând, iar noi, desigur, n-am avea cum înţelege, chiar dacă şi-ar pierde preţiosul timp să ne explice.

Liviu Dragnea are un mod infam de a mistifica realitatea. Şeful PSD şi-a clădit un zid de marionete slugarnice, comode, care nu îi perturbă diatribele mizere cu întrebări neconfortabile. E singurul context în care apare public. Când scapă într-o zonă cu neafiliaţi, răspunde întâi glumeţ la orice întrebare neprogramată, sfârşind prin a jigni, a ridica tonul, a vorbi peste interlocutor şi, horribile dictu, a-l invita la baie.

Anturajul lui Dragnea e atent selectat din oameni de paie care nu-l întrerup, orice l-ar auzi spunând. O şleahtă de personaje de aceeaşi teapă, cu aceleaşi nevoi, cu probleme identice, cu fruntea plecată, privirea-n pământ şi mâna întinsă. Ca nişte căţei dresaţi care execută comanda cu ochii la recompensă, să mă ierte căţeii. Oameni cărora le e frică să-l contrazică pentru că sunt fie la fel de nemernici precum Liviu Dragnea, fie atât de mărunţi încât sunt speriaţi că dacă ar ridica privirea ar fi striviţi. Oameni care se tem să-i spună minciunii minciună. Căci cum altfel poţi spune unei afirmaţii care nu se confirmă?

Ne mai amintim de cei patru oameni în negru, de la Athenee Palace, cu degetul ameninţător? Normal că ne amintim. Şi-a adus aminte însuşi Liviu Dragnea, deunăzi, în fieful propriu de la Antena 3. „În ceea ce mă priveşte pe mine, (...) la DIICOT există o declaraţie care vorbeşte despre aşa ceva. Nu e a mea. E a cuiva care a spus aşa cu subiect şi predicat!“. Surpriză: la DIICOT, plângerea nu există. Nici declaraţia „cu subiect şi predicat“. Şi, desigur, nici un dosar.

Liviu Dragnea are un mod infam de a mistifica realitatea. Şeful PSD şi-a clădit un zid de marionete slugarnice, comode, care nu îi perturbă diatribele mizere cu întrebări neconfortabile.

Cum s-ar putea numi un adevăr care nu există? Dar cel care spune adevăruri false, Doamne, iartă-mi agresiunea asupra limbii române, cum s-ar putea numi? Să ne fie teamă să-i spunem minciunii minciună, iar mincinosului mincinos?

Dragul meu concetăţean care nu suporţi pesedeul, dar nu poţi vota cu „ăştia“,

de ce crezi că, oricâte acuzaţii ar arunca, Dragnea, şef peste majoritatea parlamentară şi peste Guvern, peste zeci de prefecturi şi consilii judeţene, peste mii de primari, simte mereu nevoia să încheie cu „nu se va întâmpla nimic, cât timp e acest regim vorbim degeaba“?

Oare pentru că „au cizma pe grumaz de la Iohannis“? Pentru că „numai Iohannis poate să dea protecţie din partea SRI-ului, din partea procuraturii, din partea SPP-ului, chiar şi din partea altor forţe“? Pentru că „Iohannis a autorizat tot“? Acelaşi Iohannis despre care tot Dragnea spunea, în ziua în care Timişoara îşi plângea morţii de la Revoluţie, că nu este „păpuşarul“, ci „un preşedinte şantajat şi şantajabil, un preşedinte cu cheiţă (...) foarte docil“ căruia „i se cere să facă sau să blocheze“? Acelaşi Iohannis despre care acelaşi Dragnea spunea, între Crăciun şi Anul Nou, pe 27 decembrie, că „este doar o păpuşă, un beneficiar“?

Tu ce crezi, dragă române care ţii aproape de canalele de comunicare ale lui Dragnea pentru că vorbesc pe vocea ta, îţi confirmă ideile şi îţi alimentează convingerea că nu poţi vota cu „ăştia“? Iohannis e cu cizma pe grumaz sau „păpuşarii“ au cizma pe grumazul lui Iohannis? Ce a vrut de fapt Dragnea să spună? Poate adevărul? Care, că sunt două? Iar unul nu e adevăr. Care dintre ele? Şi, dacă nu e adevăr, e minciună? Dar dacă una e minciună, de ce nu ar fi amândouă?

Ca să-l citez pe însuşi Liviu Dragnea, „E simplu. E dur, e dureros ce spun acum, dar asta e realitatea“: nu ai cum să îi dai votul tău decât dacă îţi place să te laşi minţit!

Uite, că trecu săptămână, iar bătrânul bătut la Iaşi nu apăru. La fel cum nu există oamenii negri care i-au pus gând rău lui Dragnea. Poate doar ăia în robe. Şi, ca în povestea cu Petrică şi lupul, cine ar mai sta acum să creadă în mercurul cu care ar fi otrăvit-o pe Doina Pană, când însuşi Liviu Dragnea spune că doamna ministru i-a arătat analizele, dar „m-a rugat să nu spun şi n-am spus“? Păi, într-o vreme în care în Anglia mor oameni ucişi de spionii ruşi, tu tăinuieşti o tentativă de omor asupra unui ministru? Acesta să fie adevărul? Sau o fi tot un neadevăr? Şi dacă e neadevăr, putem să-i spunem tot minciună?

A propos, spune tot Liviu Dragnea, „Doina Pană (...) a deranjat nişte interese uriaşe. Nu are rost să mai pronunţ nume de companii“. Domnul Dragnea ascunde adevăruri? Sau minte?

Ca să-l citez pe însuşi Liviu Dragnea, „E simplu. E dur, e dureros ce spun acum, dar asta e realitatea“: nu ai cum să îi dai votul tău decât dacă îţi place să te laşi minţit! Dar, gândeşte-te, plăcerea ţi-o faci pe cheltuiala celor din jur care s-au săturat de minciuni, de hoţie, de corupţie, de domnia fărădelegii, dragul meu concetăţean care votezi PSD-ul ca nu cumva să iasă „ăştia“.

PS: Neconflictualul premier instalat chiar de Liviu Dragnea în fruntea Guvernului nu putea sări prea departe de trunchi. Săptămâna trecută, la Cluj, Viorica Dăncilă acuza „această manifestare violentă, aceste lucruri urâte, jignirile“, care, spunea şefa Guvernului, „arată că, de fapt, nu au alte argumente. Violenţa este atributul oamenilor slabi. Dacă sunt nemulţumiţi de ceva, pot să vorbească despre nemulţumirile lor“. Aşa grăit-a şefa Guvernului care a fugit, înconjurată de paznici şi garduri, de cetăţenii care o aşteptau la intrarea principală. S-a strecurat prin dos, printr-o uşă întredeschisă de biserică, la fel cum nu s-a sinchisit vreodată să îi întâlnească pe oamenii care aveau nemulţumiri despre care doreau să-i vorbească.

Cristian Ştefănescu - Deutsche Welle