Reacţiile la vizita lui Ponta la Baku: de la gest asumat la eroare impardonabilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Ponta a participal la ceremonia de deschidere a Jocurilor Europene de la Baku, alături de Vladmir Putin FOTO Guliver Getty Images
Premierul Victor Ponta a participal la ceremonia de deschidere a Jocurilor Europene de la Baku, alături de Vladmir Putin FOTO Guliver Getty Images

Participarea lui Victor Ponta la ceremonia de deschidere a Jocurilor Europene de la Baku a stârnit diverse reacţii. Analistul politic Adrian Zăbavă a precizat că nu crede că gestul premierului a fost o greşeală, că şi-a asumat vizita şi că Ponta ar fi vrut să le transmită liderilor Uniunii Europene, care au boicotat evenimentul, că el este un lider politic care are trecere şi în acea sferă de influenţă şi de putere, respectiv în est.

Analistul Adrian Zăbavă a declarat, pentru adevarul.ro, că, din punctul său de vedere, Victor Ponta şi-a asumat vizita în Baku pentru că nu avea cum să nu ştie cine va fi acolo.

„În plan intern, este cu siguranţă un lucru care nu îi face bine, însă o astfel de vizită, decizia pentru a face o astfel de vizită într-un asemenea moment nu se ia după ureche şi cred că riscul a fost asumat. Acum întrebarea este ce poate câştiga Victor Ponta, din punct de vedere al imaginii, legat de o asemenea vizită şi o asemenea prezenţă, pentru că nu putem să ne gândim că nu ştia cine va fi acolo sau care era protocolul, că liderii europeni vor boicota şi vor trimite reprezentanţi doar de la nivele inferioare ş.a.m.d. Deci întrebarea este ce are de câştigat Victor Ponta, pentru că de pierdut e clar de are. La nivel de imagine este doar un lucru care îi mai adăuga câteva tuşe la eticheta asta de probleme externe şi de apropiere către est pe care o avea până în momentul de faţă”, a explicat Zăbavă.

Analistul politic  a mai adăugat faptul că, prin acest gest, poate premierul a vrut să le transmită un mesaj liderilor europeni, respectiv că el este un lider politic cu trece în sfera politică din est.

„Din punct de vedere al câştigului nu pot decât să mă gândesc decât la faptul că a vrut să transmită un mesaj liderilor europeni, pentru că altceva nu pot să identific. Adică ori a fost o greşeală extrem de mare, ceea ce este foarte puţin probabil, ori a vrut să transmită un mesaj extern prin care a vrut să transmită că este un lider politic cu trecere în acea sferă de influenţă. E clar că nu poate fi vorba de greşeală, ci că este vorba despre un gest care transmite un semnal, iar singurul semnal care poate fi transmis este către liderii Uniunii Europene care au boicotat evenimentul. Iar semnalul nu poate să însemne decât faptul că este un lider politic care are trecere şi în acea sferă de influenţă şi de putere”, a mai zis analistul.

Gestul lui Ponta este „o eroare, în cel mai bun caz o eroare, dacă nu o greşeală impardonabilă”

De asemenea, analistul Cristian Pîrvulescu a precizat, într-o emisiune a postului Digi24, că prezenţa lui Victor Ponta în Azerbaidjan este o „eroare”, iar acest lucru nu este un semnal bun pentru Statele Unite ale Americii (SUA).

„A fost o eroare. Cred că prezenţa în apropierea lui Erdogan, dincolo de ce se întâmplă în Uniunea Europeană, nu e un semnal bun nici pentru partenerii de peste ocean, pentru că relaţiile dintre SUA şi Turcia nu sunt bune”, a spus preşedintele de onoare al Pro Democraţia.

Acesta a ţinut să adauge că el tinde să creadă că gestului premierului este „o eroare, în cel mai bun caz o eroare, dacă nu o greşeală impardonabilă”.

„Să spunem că e un mare iubitor de sport şi face erori. Este politician, nu este prim-ministru pentru că e iubitor de sport, ci pentru că e politician, iar de la un politician te aştepţi să reacţioneze ca un politician, ţii cont de aliaţi. Rusia nu e privită nici de cetăţenii români ca un mare prieten, darămite de aliaţii noştri, deci nu sunt convins că această prezenţă întăreşte poziţia României în alianţe, dar nu ştiu care sunt de fapt motivele ei. Probabil că dl. Ponta ni le va transmite şi atunci vom înţelege mai bine. Până atunci, însă, tind să cred că a fost o eroare, în cel mai bun caz o eroare, dacă nu o greşeală impardonabilă”, a mai spus Cristian Pîrvulescu.

Consultantul politic Cozmin Guşă a criticat prezenţa prim-ministrului Victor Ponta, vineri, la deschiderea Jocurilor europene de la Baku, din Azerbaidjan, alături de Vladimir Putin şi Aleksandr Lukaşenko, catalogând decizia premierului ca fiind „un gest de sfidare la adresa eforturilor românilor şi a instituţiilor statului de a da semnale credibile că suntem parteneri de încredere“ ai Uniunii Europene şi ai Statelor Unite ale Americii.

„Aceste ieşiri ale lui Victor Ponta, chiar dacă par ieşiri în decor pentru relaxare, au un scop precis. Chiar să zicem banala, dar spectaculoasa evadare alături de prietenul său Sebastian Ghiţă în Dubai pentru noi a însemnat o distracţie în club. Pentru mine, a însemnat o reînnoire a jurămintelor. După o campanie ratată împreună în faţa partidului, ei doi fiind vinovaţii de serviciu, organizatorul, respectiv actorul, şi-au reînnoit în Dubai jurămintele“, a declarat consultantul politic Cozmin Guşă, vineri seara, la Realitatea TV.

Opoziţia „sare la gâtul” lui Ponta

Nici opoziţia nu a întârziat cu reacţiile, astfel că mai mulţi politicieni au postat pe Facebook mesaje prin care l-au criticat pe Victor Ponta. Un exemplu îl reprezintă Alina Gorghiu, copreşedinte PNL, care a spus că gestul premierului este „dăunător pentru Români”.

„Prim-ministrul României a boicotat... boicotul liderilor UE asupra ceremoniei de deschidere a Jocurilor Europene de la Baku şi s-a aşezat cuminte în spatele Preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, în tribuna oficială din capitala Azerbaidjanului. Acest lucru s-a întâmplat, conform consilierului prezidenţial, Dan Mihalache, fără ca măcar să fi informat Cotroceniul cu privire la această deplasare, cel puţin controversată. Victor Ponta nu este la primul episod de acest gen. La fel a acţionat şi în cazul Olimpiadei de iarnă de la Soci, din februarie 2014, când a făcut, de asemenea, notă discordantă cu restul Europei. Fiecare zi care trece cu Victor Ponta în funcţia de Prim-ministru este una cu numeroase consecinţe interne şi externe, dăunătoare pentru România”, a scris Gorghiu pe site-ul de socializare.

Senatoarea Anca Boagiu a scris pe pagina sa de pe site-ul de socializare că „premierul Ponta sare în avion ca să deschidă şampania lui Putin la Baku”, în condiţiile în care liderii europeni au refuzat să participe la eveniment.

„Ponta deschide şampania rusească la Baku sau este în căutarea unui birou de siguranţă maximă?

Acum câteva zile Premierul Ponta, în interviul din The Guardian, era foarte îngrijorat că: „Doar Rusia ar deschide şampania pentru o criză în România”. Astăzi, la câteva ore după votul dat pe moţiune, Premierul Ponta sare în avion ca să deschidă şampania lui Putin la Baku, în condiţiile în care toţi liderii europeni au evitat participarea la acest eveniment. Sau poate Premierul este sătul de trădările care vin din toate direcţiile şi nu mai are încredere nici în biroul pe care şi l-a deschis în buncărul Ministerului Apărării. Poate că se află la Baku în căutarea unuia de siguranţă maximă ca răsplată pentru devotamentul faţă de Europa versus Eurasia?”, a scris Boagiu.

Vineri seara, şi Cristian Preda (PMP) a scris pe Facebook că Marea Britanie a fost reprezentată la Baku de un subsecretar de stat, în timp ce România a fost reprezentată de premierul ţării.

„Marea Britanie a fost reprezentată la Baku de un subsecretar de stat, România - de premier. Liderii politici europeni s-au pus de acord să nu participe la ceremonia de deschidere, din pricina situaţiei drepturilor omului din ţara-gazdă, iar statele-membre să fie reprezentate la un nivel foarte modest. Aş vrea să ştiu dacă preşedintele Klaus Iohannis a fost consultat de către Victor Ponta atunci când acesta din urmă a decis să meargă în Azerbaidjan şi dacă şeful statului a girat fronda la adresa celorlalţi responsabili politici europeni. Bănuiala mea e că premierul a plecat fără să-l întrebe pe preşedinte, dar cred că o clarificare publică ar fi foarte utilă, pentru ca orice cetăţean să ştie care sunt opţiunile de politică externă ale României, atunci când vine vorba despre sport şi drepturile omului”, se arată în mesajul lui Preda.

Administraţia Prezidenţială: Noi nu am fost informaţi că premierul Ponta va fi prezent la Baku

Ulterior, şeful Cancelariei Prezidenţiale, Dan Mihalache, afirmă că el a decis să nu mai meargă la deschiderea Jocurilor Europene de la Baku după ce a constatat că toţi liderii din UE sunt reprezentaţi la un nivel foarte redus şi arată că prezenţa premierului Victor Ponta la ceremonie este o greşeală.

„Mi-ar fi făcut plăcere să fiu în numele preşedintelui României, dar sunt anumite lucruri pe care trebuie să le luăm în considerare când dăm curs unor asemenea invitaţii. Atunci când am văzut că toţi cei din Uniunea Europeană merg la un nivel de reprezentare foarte redus, am decis şi eu să nu mai merg. Noi nu am fost informaţi (că premierul Ponta va fi prezent la Baku-n.r.), prezenţa premierului României, dacă mă întrebaţi pe mine, mi se pare o greşeală de politică externă", a spus Mihalache la Realitatea TV, întrebat cum comentează faptul că Ponta s-a dus la Baku deşi liderii europeni au anunţat că vor boicota deschiderea Jocurilor Europene şi nu vor fi prezenţi, din cauza problemelor din Azerbaidjan legate de respectarea drepturilor omului.

El a precizat totuşi că a fost primită informaţia că Ponta va pleca în Azerbaidjan, dar nu de la acesta, ci „din alte surse”.

Victor Ponta, în Azerbaidjan alături de Vladimir Putin

Victor Ponta a ajuns, vineri după-amiază, în Azerbaidjan, pentru a asista la ceremonia organizată la deschiderea Jocurilor Europene de la Baku, la coborârea din avion pe Aeroportul internaţional „Heidar Aliev” din apropiere de Baku premierul român fiind întâmpinat de oficiali din cadrul Ministerului azer de Externe şi de reprezentanţi ai Comitetului de organizare a Jocurilor Europene 2015, relata site-ul de ştiri Azertag.az.

Într-o fotografie transmisă de presă din tribuna oficială, Ponta apare în spatele preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Europene care s-a desfăşurat vineri seară în capitala Azerbaidjanului.

Aproximativ 6.000 de sportivi din 50 de ţări participă la Jocurile Europene organizate în Azerbaidjan în perioada 12-28 iunie, aceştia urmând să participe la 22 de sporturi şi discipline sportive. Echipa olimpică a României va avea în componenţă 147 de sportivi, 83 de băieţi şi 64 de fete.

Liderii europeni au refuzat să participe la ceremonia de deschidere

Liderii statelor occidentale au evitat să participe la ceremonia organizată la deschiderea Jocurilor Europene de la Baku, premierul Victor Ponta fiind printre puţinii politicieni europeni prezenţi în Azerbaidjan, ţară condusă de preşedintele Ilham Aliev, vizat de critici internaţionale pentru eliminarea adversarilor politici, încălcarea libertăţii presei şi alte abuzuri asupra drepturilor fundamentale.

„Primele Jocuri Europene încep vineri, dar evenimentul este eclipsat de regimul represiv din ţara-gazdă, Azerbaidjan, o fostă republică sovietică celebră pentru vastele zăcăminte petroliere, pentru toleranţa zero faţă de disidenţi şi marcată de corupţie la nivelul instituţiilor guvernamentale", a comentat ziarul american USA Today.

„Azerbaidjanul vrea să organizeze acest eveniment într-un spaţiu fără critici”, a notat, la rândul său, Levan Asastiani, analist la organizaţia pentru drepturile omului Amnesty International, precizând că numeroşi jurnalişti occidentali nu au primit permisiunea de a asista la Jocurile Europene. „Deja au fost eliminaţi toţi criticii de pe plan intern, iar acum sunt opriţi şi reprezentanţii grupurilor internaţionale", adaugă Asastiani.

Administraţia de la Baku nu a anunţat lista liderilor politici prezenţi la ceremonia de începere a Jocurilor Europene, dar cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi omologi occidentali au evitat participarea la eveniment.

În schimb, preşedintele Ilham Aliyev, criticat pentru stilul autoritarist, are invitaţi precum omologul său rus, Vladimir Putin, cel turc, Recep Tayyip Erdogan, şi liderul Belarusului, Aleksander Lukaşenko, toţi criticaţi pentru încălcări ale drepturilor omului, remarcă USA Today într-un articol de opinie intitulat „Regimul represiv din Azerbaidjan găzduieşte primele Jocuri Europene".

„Azerbaidjanul, gazda Jocurilor Europene, o ţară bogată în resurse, săracă la capitolul drepturile omului", titrează site-ul postului Deutsche Wellle. „În ultimul an, Azerbaidjanul a adunat sistematic şi a arestat cei mai critici jurnalişti, a închis organizaţiile civice şi grupurile media pentru a se asigura că nu vor exista voci critice în momentul venirii atleţilor şi spectatorilor. Potrivit activiştilor pentru drepturile omului, aproximativ 80 de deţinuţi politici sunt în penitenciarele azere, unii arestaţi fără a fi vizaţi de procese", comentează Deutsche Welle.

Cu ocazia organizării evenimentului sportiv, Amnesty International a îndemnat ţările europene să exercite presiuni asupra regimului de la Baku pentru a-l face să respecte principiile democratice fundamentale. Printre cei care au răspuns apelului, evitând să participe la ceremonia de începere a Jocurilor Europene, se numără Angela Merkel, preşedintele Franţei, Francois Hollande, şi premierul britanic, David Cameron.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite