Reacţii ale liderilor PSD după plecările în partidul lui Ponta. „Unii dintre parlamentari arată că nu au înţeles nimic din istorie şi merg pe mâna trădătorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Majoritatea liderilor PSD au reacţionat după ce mai mulţi colegi de partid au ales în ultimele trei zile să plece la Pro România, formaţiune condusă de Victor Ponta., fost premier şi fost lef alsocial-democraţilor. Marian Oprişan, Carmen Dan, Mihai Fiforsau Gabriela Firea sunt printre cei care îi consideră „trădători“ pe colegii care au ales să părăsească PSD.

Organizaţia PSD Vrancea, condusă de Marian Oprişan, reacţionează după plecările din partid, spunând că „trădarea rătăciţilor nu are efecte“. „Chiar în an Centenar, unii dintre parlamentari arată că nu au înţeles nimic din istorie şi merg pe mâna trădătorilor. Este o atitudine care dovedeşte că unii nu au caracter, ci doar interese, iar ordinele primite sunt urmate orbeşte. Au părăsit PSD pentru a se alătura celor care ne sunt adversari şi care au atacat în permanenţă partidul nostru. Este un gest lipsit de onoare faţă de colegii de partid, dar şi faţă de cei care au votat PSD”, se arată într-un comunicat al PSD Vrancea.

Ministrul de Interne Carmen Dan afirmă, într-o postare pe Facebook, referindu-se la cei care pleacă din PSD la partidul lui Victor Ponta, cărora li se adresează cu formula "„oamnelor şi domenilor trădători“, că aceştia întorc spatele partidului şi electoratului, ceea ce reprezintă un gest lipsit de onoare şi cea mai pură definiţie a trădării politice.

„Mai ales faţă de cei care ne-au votat, pentru că, doamnelor şi domnilor trădători, dacă pentru mine şi colegii mei este o mare dezamăgire, gestul dumneavoastră rămâne incalificabil pentru cetăţenii care au crezut în dumneavoastră! Trădarea este doar o armă a celor slabi. Istoria o scriu învingătorii!“, subliniază Carmen Dan.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, vicepreşedinte PSD, susţine că detestă tradarea şi nu poate empatiza cu cei care îşi găsesc justificări pentru aceasta, anunţând că va rămâne alături de ”familia politică” din care face parte. „Detest trădarea şi nu pot empatiza cu cei care îşi găsesc justificări pentru trădare. Şi tacită, şi învăluită în metafore, trădarea tot trădare este. Sunt şi voi fi alături de familia mea politică - o mică Românie. Sunt şi voi fi dornică să contribui la un pic mai bine pentru fiecare român în parte. Nu văd nicio scuză pentru cei care caută să scoată profit personal din momentele dificile ale altora. Aşa s-a născut sintagma «a calcă pe cadavre». Constat că, în politică, a avea caracter e sinonim cu a fi slab de înger. Merg, cu orice risc, pe această variantă a demnităţii şi a condamnării oricăror jocuri tenebroase“, a scris vicepreşedintele PSD pe Facebook. 

Printre cei care au mai reacţionat din PSD sunt Mihai Fifor (ministrul Apărării Naţionale) şi Rovana Plumb (ministrul Fondurilor Europene). 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite