Reacţia lui Iohannis când a fost întrebat cât face până la Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat la dezbaterea de marţi seara în cât timp parcurge distanţa Bucureşti-Sibiu. „Cât fac cu ce?”, a fost primul răspuns al preşedintelui.

Ulterior, preşedintele Iohannis a precizat că parcurge această distanţă în 4 ore, potrivit Mediafax.

Klaus Iohannis a spus că se va implica pentru finalizarea reformelor şi pentru rezultate vizibile în infrastructură.

„Să vă spun ceva. Eu sunt ferm hotărât să facem lucrurile acestea. Sper că nu am fost înţeles greşit. După 30 de ani de tranziţie şi dispute între diferitele formaţiuni, e cazul să ajungem în situaţia ca un Guvern care doreşte aceste reforme să se apuce de ele. O spun aici de faţă cu toţi. Nu vreau să fiu înţeles greşit. Eu voi fi foarte ferm, ca să nu zic chiar intransigent. Aceste discuţii trebuie să producă rezultate şi aceasta va fi abordarea mea. Nici eu, nici românii nu avem timp să pierdem în discuţii de complezenţă. Că vorbim despre infrastructură. Aceste chestiuni au fost discutate într-o primă rundă. E vorba de drumul expres între Craiova şi Piteşti, e vorba de Autostrada Moldova, e vorba de a lega Ploieştiul de Braşov, prin Valea Prahovei, pentru a ajunge să avem legături real folosibile între provinciile istorice. Aceste lucruri nu vreau să le promit, că de promis le-au promis toţi. Eu vreau să le facem" a declarat Iohannis. 

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite