Răzbunarea generaţiei Facebook: Liviu Dragnea, terfelit pe Facebook şi pe Wikipedia pentru legea defăimării. „Plângăcios ofensat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pagina de Facebook a lui Liviu Dragnea fost luată cu asalt de către internauţii nemulţumiţi de Legea „defăimării sociale“ promovată de liderul PSD. Totodată, a fost modificată pagina de Wikipedia a lui Liviu Dragnea, internauţii făcând mişto de liderul PSD. Admnistratorii paginii de Facebook a lui Liviu Dragnea şterg la foc automat comentariile negativ.

UPDATE Liviu Dragnea a venit cu precizâri, pe pagina sa de Facebook, ulterior comentariilor negative primite:

Noua lege a toleranţei vine în completarea ordonanţei privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Ea nu anulează această lege şi nici nu supra-reglementează domeniul drepturilor. Astfel, legislaţia nu doar permite, ci şi garantează libertatea de exprimare. Ordonanţa, pe care – repet - noua lege nu o anulează, garantează dreptul la libertatea de gândire, conştiinţă şi religie, precum şi dreptul la opinie şi exprimare. Articolul 2, alineatul 8 stipulează că prevederile ordonanţei (care au efect şi asupra celorlalte reglementări având acelaşi obiect) nu pot fi interpretate în sensul restrângerii dreptului la liberă exprimare, opinie şi la informaţie. Deci, liber la criticat politicieni şi oameni de afaceri! Totuşi, pentru a nu exista nici un fel de suspiciuni, discriminarea pe baza apartenenţei politice şi a averii a fost eliminată din textul legii, aşa cum a fost el adoptat de comisiile de la Senat.

Repet, legea toleranţei este complementară ordonanţei privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Articolul 2, alineatul 10 din această ordonanţă stipulează că eliminarea formelor de discriminare se realizează prin prevenirea oricăror fapte de discriminare, prin instituirea unor măsuri speciale, inclusiv a unor măsuri afirmative, în vederea protecţiei persoanelor defavorizate care nu se bucură de egalitatea şanselor. Legea toleranţei insituie aceste măsuri pozitive pentru protejarea demnităţii. Astfel, cadrele didactice, ca şi instituţiile din administraţia publică vor promova demnitatea umană şi toleranţa. De asemenea, mijloacele de comunicare publice (televiziunea publică, Radio România şi Agerpres) vor include programe pentru promovarea toleranţei faţă de diferenţele de grup în cuantum de minim 1% din totalul timpului de transmisie. Legea nu instituie nici un fel de obligaţii pentru instituţiile private de presă şi nici pentru deţinătorii de conturi pe reţelele sociale online.


Nemulţumiţi de Legea Defăimării Sociale promovată de Liviu Dragnea, care ar reduce din libertatea de exprimare, inclusiv, în spaţiul online, internauţii au pornit un tir de critici şi de jigniri la adresa şefului PSD chiar pe pagina sa de Facebook.

Mulţi îi cer demisia, alţii îl fac în fel şi chip pe Liviu Dragnea pentru promovarea Legii „demnităţii umane şi a toleranţei“, aşa cum a fost denumită de iniţiator. Comentariile negative la adresa lui Liviu Dragnea sunt şterse imediat ce apar la momentul publicării acestui material, ceeea ce reclamă şi cei care au scris pe pagina de Facebook a lui Dragnea. Cu toate astea, cei care administrează contul lui Liviu Dragnea nu reuşeşesc să şteargă, foarte repede, valul de postări.

În paralel, nemulţumiţii din mediul virtual au modificat şi paginile de Wikipedia din limba engleză şi limba română a lui Liviu Dragnea. Liderul PSD a fost prezentat la mişto drept „Liviu Mustaţă Nicolae Dragnea“, „plângăciosul ofensat“, pe pagina din limba englează, sau „panseluţă ofensată“, pe cea în limba română.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea nu vrea să renunţe cu niciun chip la legea defăimării sociale, programată să fie adoptată, săptămâna viitoare, în Parlament, în ciuda unui potop de critici la adresa sa. Prin legea „demnităţii umane şi a toleranţei“, aşa cum a fost denumită pompos de iniţiator, Liviu Dragnea spune că vrea să pedepsească manifestările de ură şi intoleranţă faţă de anumite categorii sociale. Societatea civilă spune că Dragnea urmăreşte, de fapt, să mai taie din elanul pe care l-au luat tinerii pe reţelele sociale.

Apare un al doilea CNA

Iniţiativa legislativă prevede şi înfiinţarea unui Departament special în subordinea Consiliului pentru Combaterea Discriminării (CNCD) care să se ocupe de cazurile de defăimare socială. Constituirea Departamentului pentru Promovarea Demnităţii Umane şi Toleranţei va costa statul trei milioane de lei şi va avea 14 angajaţi, care vor fi numiţi politic.

 Legea dublează Codul Penal

PNL a anunţat că va contesta legea la Curtea Constituţională (CCR) în momentul în care va fi adoptată. Legea defăimării sociale are potenţial de neconstituţionalitate pentru că adoptarea ei conduce la situaţia unei suprareglementări în domeniu. Legislaţia actuală conţine suficiente prevederi care dau posibilitatea celor care se consideră lezaţi în demnitate să genereze o acţiune la o instanţă.

Citește și: Nevoia de defăimare

Codul penal (Legea nr. 286/2009) prevede la articolul 369 infracţiunea de “incitare la ură sau discriminare”, care constă în „incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane” şi care se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă de la 1.800 la 150.000 lei. Deci, în acest moment, dacă cineva se simte lezat de o afirmaţie, poate merge în instanţă. Practic, prin acest paralelism legislativ, o singură persoană poate intra sub incidenţa a două legi, care prevăd sancţiuni diferite pentru acceaşi faptă.

De asemenea, legea lui Dragnea dublează  şi  Ordonanţa Guvernului nr. 137 din 2000 privind prevenirea şi combaterea tuturor formelor de discriminare, ale cărei prevederi sunt mult mai minuţios redactate.

image
image
image

Pe aceeaşti temă:

Legea defăimării, arma lui Dragnea împotriva generaţiei Facebook. Ce şanse sunt ca legea să fie blocată Legea defăimării sociale reduce din libertatea de exprimare a presei şi îngrădeşte mediul online. Pentru a promova o asemenea lege, Liviu Dragnea a scornit un organism european, care, de fapt, este un ONG.  În plus, legea are un puternic potenţial de neconstituţionalitate pentru că dublează, practic, legislaţia aflată deja în vigoare.

Preaiubite conducător Dragnea, dar voi cum plătiţi pentru că ne-aţi defăimat şi jefuit ţara? E frică mare printre baronii neocomunişti din PSD. Firesc. E greu pentru nişte politruci să priceapă că nu mai pot controla chiar toată ţara. E greu să vadă că există o lume, pe Facebook, de exemplu, pe care n-o pot manevra în niciun fel. O lume care le-a dat peste cap, în ultimii ani, planurile de jefuit ţărişoara.

Dragoş Pătraru, Mircea Badea, Radu Banciu şi Andrei Gheorghe, despre Legea defăimării: „o prostie“, „o mizerie“, „o jignire“, „ni se pune pumnul în gură“ Realizatorii Dragoş Pătraru, Mircea Badea, Radu Banciu şi Andrei Gheorghe critică Legea defăimării, catalogând-o drept „o prostie“, „o mizerie“ sau „o soluţie pentru politicieni pentru a se proteja de critici în spaţiul public“.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite