Războiul din Ucraina şi Victor Ponta

Dacă pentru Europa şi ţările vecine cu Rusia, războiul din Ucraina reprezintă o mare problemă, de fapt o chestiune fără soluţie, despre România se poate spune, cu puţină exagerare, că a fost, într-un fel o mană cerească.

Dar, să adăugăm: până la anumite limite. Să recapitulăm. În urmă cu doi ani, ţara noastră a ajuns paria Europei. Încercările de modificare a unor legi puneau capăt a ceea ce se consideră stat de drept şi România se îndreptate către o formă în care toată puterea revenea unui om, unui partid, unui parlament, fără o opoziţie credibilă. Legislaţia era la discreţia celor de la putere şi era în curs modificarea unor legi care ar fi pus capăt luptei împotriva corupţiei şi îi scotea din închisori pe marii corupţi. Deoarece, aşa cum am spus, opoziţia era dezarmată, a intervenit Europa şi Statele Unite.

Premierul  Ponta a fost convocat la Bruxelles şi i s-a spus clar că în cazul în care nu va renunţa la măsurile antidemocratice, România va putea suferi sancţiuni din partea Comisiei Europene şi a tuturor organismelor UE. Deşi Victor Ponta declarase că nu are nimic comun cu Viktor Orban decât prenumele, ceea ce a încercat să facă, se asemăna cu măsurile premierului maghiar. Sub presiune europeană  şi Viktor Orban, ca de altfel şi Victor Ponta au dat înapoi. În afara Bruxelles-ului critici extrem de dure au venit din partea  Statelor Unite, aliatul strategic al României. Ambasadorul de-atunci Mark Gittenstein, diferiţi emisari veniţi de la Washington şi actualul însărcinat cu afaceri american, Douane Butcher, au criticat dur ceea ce au apreciat drept încălcări ale statului de drept şi drepturilor omului şi au salutat acţiunile DNA şi ANI vizând combaterea corupţiei la nivel înalt.

Ei nu au fost de părere că ar fi fost măsuri cu caracter politic, că aceste instituţii ar fi aservite inamicului nr.1 al lui Victor Ponta, preşedintele Băsescu, aşa cum nici europarlamentarii care, la rândul lor, au luat poziţie împotriva a ceea ce se întâmpla în România nu credeau că europarlamentarii români care au ridicat problema în Parlamentul European ar fi duşmanii ţării şi că ar fi în slujba opoziţiei.

Încetul cu încetul, datorită acestei duble presiuni, lucrurile s-au schimbat şi s-a revenit la situaţia în care se putea afirma că statul de drept funcţionează. Dar demersurile guvernului din 2012 au avut consecinţe negative nu numai de imagine ci concrete. Intrarea noastră în Schengen a fost din nou amânată şi chiar dacă oricum nu am fi intrat atunci, situaţia din România a furnizat noi argumente celor care ni se împotrivesc.

În spaţiul est-european situaţia din Ucraina a schimbat cu totul datele problemei. Reorientarea lui Victor Ianucovici către Rusia (să recunoaştem, în  toamna anului trecut, oferta Rusiei era avantajoasă în condiţiile în care, în acel moment, UE nu oferea nimic), a declanşat protestele unei mase eterogene, ale  celor care au compus aşa zisul „Euromaidan”. Spectrul politic al participanţilor se situa între proeuropenii şi democraţii convinşi până la rusofobi şi reprezentanţi ai unor grupări, chiar partide de extremă dreaptă, drept care Rusia a etichetat întreaga mişcare fascistă. Încercarea noului guvern de a elimina legea care conferea minorităţilor dreptul de a-şi folosi limba, îndreptată în primul rând împotriva rusofonilor şi ruşilor care trăiau în Ucraina, a servit drept pretext preşedintelui Putin să anexeze Crimeea, folosindu-se de argumentul multisecular rusesc de „apărare a fraţilor ruşi”. A urmat mişcarea de secesiune din sudul Ucrainei şi pericolul intervenţiei ruse.

Cum NATO nu doreşte să intervină militar în acest conflict, Ucraina nefiind parte a Alianţei nord-atlantice, politica urmată de ea este descurajarea şi aceasta nu se poate face decât folosindu-se de aşezarea geografică a ţărilor vecine sau apropiate Rusie şi aici se plasează România. De la apariţia potenţialului pericol din Est, România, care are de-acum pe teritoriul ei baza militară de la Kogălniceanu unde se face transferul trupelor americane care se retrag din Afganistan şi viitoarea bază de la Deveselu unde var fi instalată o parte a sistemului antirachetă, joacă un rol important în strategia NATO. La Bucureşti au ajuns personalităţi importante din conducerea NATO. Şi Uniunea Europeană ne încurajează. Iar cireaşa de pe tort a reprezentat-o vizita vicepreşedintelui american Joe Biden. Aparent, nu mai suntem paria Europei, factorii politici străini s-au întâlnit şi cu Victor Ponta, nu numai cu Traian Băsescu şi am putea crede că greşelile au fost uitate sau iertate.

Dar nu este aşa. Respectarea statului de drept, a drepturilor omului, rămân în continuare priorităţi ale Europei şi Statelor Unite. Şi în acest context aş dori să dau două exemple ilustrative. În aprilie, Ambasada SUA din Bucureşti a organizat un eveniment destul de important. Întitulat „Femei curajoase”, au fost premiate o serie de femei care, potrivit Ambasadei, au dat dovadă de un curaj deosebit în activitatea lor. Şi aici pe primul loc s-a situat Codruţa Kovesi. Elogiind curajul ei, Duane Butcher, însărcinatul cu Afaceri al Ambasadei SUA, a scos în evidenţă activitatea demnă de laudă a DNA. Iar pe acea listă mai figurau o jurnalistă de investigaţii care a dezvăluit corupţia în rândul poliţiei, precum şi un ofiţer de poliţie, pe lângă alte femei care şi-au manifestat curajul şi iniţiativa în alte domenii care, la rândul lor, stau în atenţia Statelor Unite.

Al doilea exemplu, şi bănuiesc că cei care citesc articolul îşi dau seama despre ce este vorba, este vizita vicepreşedintelui Joe Biden. După promisiunile făcute că NATO nu-i va abandona pe aliaţi în cazul unui război (părerea mea este că România nu este ameninţată de aşa ceva şi vicepreşedintele este conştient de acest lucru), de aprecieri privind situaţia energetică, Biden a revenit la ideea necesităţii respectării statului de drept, atrăgând atenţia asupra pericolelor unor derapaje dacă acest lucru nu se va realiza.

Concluzia este limpede: nici măcar războiul din Ucraina sau pericolul rus nu au reuşit să-l „albească” întru totul pe Victor Ponta. Suntem aliaţi dar trebui să fim aliaţi şi din alte puncte de vedere. Eu cred că a fost un avertisment în perspectiva atât a alegerilor europene, cât  şi a celor prezidenţiale. Ele trebuie să se desfăşoare ca la carte, numai astfel am putea recâştiga deplin încrederea europenilor şi americanilor şi să ajungem „în rândul lumii”